stătea lângă scrin. Walter ardea de nerăbdare să îl confrunte pe tatăl său cu privire la Maud, dar nu avea de gând să vorbească despre asemenea lucruri de faţă cu von Kessel, aşa că spuse:

— Când ai ajuns aici?

— Acum câteva minute. Am venit azi-noapte cu trenul şi cu vasul de la Paris. Ce făceai cu ambasadorul?

— Am fost convocaţi de Sir Edward Grey.

Walter se bucură să vadă expresia de invidie de pe chipul lui von Kessel.

Otto zise:

— Şi ce-a avut el de spus?

— A propus o conferinţă a celor patru mari puteri, care să medieze între Austria şi Serbia.

Von Kessel rosti:

— Pierdere de vreme.

Walter îl ignoră şi îşi întrebă tatăl:

— Ce părere ai?

Otto îşi miji ochii.

— Interesant, spuse el. Grey este iscusit.

Walter nu îşi putea ascunde entuziasmul.

— Crezi că împăratul Austriei va fi de acord?

— În niciun caz.

Von Kessel chicoti înfundat.

Walter se simţea devastat.

— De ce nu?

Otto zise:

— Dacă la conferinţă este propusă o soluţie şi Austria o respinge?

— Grey a pomenit această posibilitate. A zis că Austria nu ar fi obligată să accepte recomandarea conferinţei.

Otto clătină din cap.

— Sigur că nu, dar atunci ce se va întâmpla? Dacă Germania ia parte la o conferinţă care face o propunere de pace şi Austria respinge această propunere, cum am mai putea noi să-i sprijinim pe austrieci când va izbucni războiul?

— Nu am mai putea.

— Deci scopul lui Grey, când a făcut această sugestie, a fost să bage un fitil între Austria şi Germania.

— Ah…

Walter se simţea înşelat. Nu văzuse nimic din toate astea. Optimismul său pieri brusc. Nefericit, rosti:

— Deci nu vom susţine planul de pace propus de Grey?

— În niciun caz, confirmă tatăl său.

(III)

Propunerea lui Sir Edward Grey nu se materializă, iar Walter şi Maud urmăriră, cu fiecare ceas care trecea, cum lumea se apropia tot mai mult de dezastru.

Ziua următoare fu duminică şi Walter se întâlni cu Anton. Din nou, toată lumea era disperată să afle ce vor face ruşii. Sârbii cedaseră la aproape toate revendicările austriecilor, solicitând doar ceva mai mult timp pentru a discuta cele mai aspre două clauze; însă austriecii anunţaseră că aşa ceva era inacceptabil, iar Serbia începuse să îşi mobilizeze micuţa armată. Avea să se ajungă la un conflict armat, dar urma să se implice şi Rusia?

Walter se duse la biserica St. Martin-in-the-Fields – care nu se afla pe câmp, ci în Trafalgar Square, cea mai aglomerată intersecţie din Londra. Biserica era o clădire din secolul al XVIII-lea în stil paladian, iar Walter reflectă la faptul că întâlnirile sale cu Anton îi ofereau, pe lângă informaţiile legate de intenţiile ruşilor, şi o educaţie în istoria arhitecturii englezeşti.

Urcă treptele şi trecu printre coloanele mari, până în naos. Se uită împrejur neliniştit: chiar şi în cele mai bune momente, se temea că Anton ar putea să nu apară – iar acesta era, cu siguranţă, cel mai nepotrivit moment în care omul să-şi piardă curajul. Interiorul era puternic luminat de o fereastră veneţiană mare aflată în capătul estic şi îl zări pe Anton imediat. Uşurat, se aşeză lângă spionul răzbunător cu câteva secunde înainte de începerea slujbei.

Ca de obicei, vorbiră doar în timpul imnurilor.

— Consiliul de Miniştri s-a întrunit vineri, îi zise Anton.

Walter ştia deja asta.

— Ce au decis?

— Nimic. Ei fac doar recomandări. Ţarul decide.

Walter ştia şi asta. Îşi stăpâni nerăbdarea.

— Scuză-mă. Ce au recomandat?

— Să permită începerea pregătirilor de mobilizare în patru districte militare din Rusia.

— Nu!

Strigătul lui Walter fu involuntar şi persoanele din apropiere se întoarseră şi se holbară la el. Acesta era primul pas preliminar către război. Calmându-se cu mult efort, Walter întrebă:

— Şi ţarul a acceptat?

— A ratificat decizia ieri.

Disperat, Walter întrebă:

— Ce districte?

— Moscova, Kazan, Odessa şi Kiev.

În timpul rugăciunilor, Walter îşi imagină harta Rusiei. Moscova şi Kazan se aflau în mijlocul acelei ţări imense, la peste o mie de mile de hotarele europene, însă Odessa şi Kiev se aflau în sud-vest, aproape de Balcani. La următorul imn, el spuse:

— Se mobilizează împotriva Austriei.

— Nu este mobilizare – este pregătire de mobilizare.

— Înţeleg asta, rosti Walter răbdător. Însă ieri discutam despre Austria atacând Serbia, un conflict balcanic minor. Astăzi discutăm despre Austria şi Rusia, ceea ce poate declanşa un război care să cuprindă toată Europa.

Imnul se încheie şi Walter îl aşteptă cu nerăbdare pe următorul. Fusese crescut de o mamă protestantă foarte credincioasă şi simţea de fiecare dată o mustrare de conştiinţă pentru că folosea slujbele drept acoperire pentru munca lui clandestină. Rosti o scurtă rugăciune pentru iertarea păcatelor.

Când enoriaşii începură să cânte din nou, Walter întrebă:

— De ce sunt atât de zoriţi să înceapă aceste pregătiri de război?

Anton ridică din umeri.

— Generalii îi zic ţarului: „Fiecare zi în care amânaţi îi oferă inamicului un avantaj”. Aşa se întâmplă mereu.

— Nu înţeleg că pregătirile nu fac decât să sporească riscul unui război?

— Soldaţii vor să câştige războaie, nu să le evite.

Imnul se încheie şi slujba se termină. Când Anton se ridică, Walter îl apucă de braţ.

— Trebuie să te văd mai des, îi spuse el.

Anton părea panicat.

— Am mai discutat asta…

— Nu-mi pasă. Europa este în pragul războiului. Tu zici că ruşii se pregătesc de mobilizare în câteva districte. Dacă autorizează pregătiri şi în alte districte? Ce alţi paşi vor face? Când se va transforma pregătirea în ceva real? Trebuie să am rapoarte zilnice. Din oră în oră ar fi şi mai bine.

— Nu pot să-mi asum riscul.

Anton încercă să-şi elibereze braţul din strânsoare.

Walter îl strânse şi mai tare.

— Ne întâlnim la Westminster Abbey în fiecare dimineaţă, înainte să te duci la ambasadă. În Colţul Poeţilor, în transeptul de sud. Biserica este atât de mare, încât nimeni nu ne va observa.

— În niciun caz.

Walter oftă. Trebuia să recurgă la ameninţări şi asta nu-i plăcea deloc, nu în ultimul rând pentru că risca să-şi piardă de tot spionul. Însă trebuia să rişte.

— Dacă nu eşti acolo mâine, voi veni la ambasada voastră şi voi întreba de tine.

Anton se albi la faţă.

— Nu poţi face asta! Mă vor omorî!

— Trebuie să obţin informaţiile acestea! Încerc să previn un război.

— Eu sper să se ajungă la război, rosti funcţionarul cu sălbăticie. Vocea i se preschimbă într-un şuierat: Sper ca ţara mea să fie nimicită şi făcută una cu pământul de către armata germană.

Walter se holbă la el, uluit.

— Sper ca ţarul