cele două laturi erau mormintele membrilor familiei Tracker începând cu 1831. Plăcuţa din cupru de pe cel mai vechi mormânt spunea că înăuntru se odihnesc osemintele celui care a fost Monsieur Jean Paul Tracker.

Am închis ochii.

M-am întins pe băncuţă şi am început să moţăi.

Am dormit.

M-am trezit aproape de prânz. M-am dus la uşa de la intrarea în cavoul familiei Tracker ca să-l aştept pe Dunning… aşa cum va aştepta şi Oswald peste cinci ani, coloana oficială de maşini a preşedintelui, din ascunzătoarea sa de la etajul şase al Texas School Book Depository.

Durerea de cap dispăruse.

11

Pontiacul lui Dunning a apărut cam în acelaşi moment în care Red Schoendienst înscria lovitura câştigătoare pentru Milwaukee Braves. A parcat pe cea mai apropiată alee, s-a dat jos, şi-a ridicat gulerul hainei, apoi s-a aplecat să ia cele două coşuri cu flori. Cu câte unul în fiecare mână, s-a îndreptat spre mormintele părinţilor lui.

Acum, că venise clipa, mă simţeam destul de bine. Reuşisem să înving ceea ce încercase să mă împiedice să-mi duc la îndeplinire misiunea. Perna decorativă era în haină. Mâna mea era înăuntru. Iarba udă îmi înăbuşea paşii. Nu era soare care să-mi deseneze umbra. N-a ştiut că mă aflu în spatele lui. Până nu i-am rostit numele. Atunci s-a întors.

– N-am nevoie de companie când îmi vizitez neamurile, mi-a spus. Cine dracu’ eşti? Şi ce-i aia?

Se uita la perna pe care o scosesem de sub trenci. O purtam ca şi cum ar fi fost o mănuşă.

Am ales să-i răspund doar la prima întrebare:

– Numele meu este Jake Epping. Vreau să te întreb ceva.

– Întreabă-mă şi lasă-mă în pace.

Picuri de ploaie se prelingeau de pe borurile pălăriei lui. Şi de pe ale mele.

– Ce e cel mai important în viaţă, Dunning?

– Ce?

– Pentru un om.

– Eşti într-o ureche? Şi ce-i cu perna aia?

– Fă-mi pe plac. Răspunde la întrebare.

A dat din umeri:

– Familia, cred.

– Şi eu cred la fel, am spus şi am apăsat de două ori pe trăgaci. Prima dată s-a auzit un zgomot surd, ca acela făcut de un bătător de covoare. Al doilea foc s-a auzit mai tare. Am crezut că perna o să ia foc – văzusem o scenă ca asta în Naşul 2 –, dar doar s-a aprins puţin. Dunning s-a prăbuşit, strivind coşul cu flori de pe mormântul tatălui său. Am îngenuncheat lângă el, genunchiul a împroşcat apă din iarba udă, am lipit capătul sfâşiat al pernei de tâmpla bărbatului şi am mai tras o dată. Ca să fiu sigur.

12

L-am târât în mausoleul familiei Tracker şi i-am aruncat pe faţă perna carbonizată. Când am plecat, două maşini intrau încet în cimitir iar câţiva oameni cu umbrele se opriseră în dreptul unor morminte, însă nimeni nu a băgat în seamă. Fără să mă grăbesc, m-am îndreptat spre zidul din piatră, oprindu-mă când şi când ca să admir vreo lespede sau vreun moment. După ce m-am simţit în siguranţă, sub pavăza brazilor, am luat-o la fugă spre Fordul meu. Când auzeam maşini, mă strecuram iarăşi în pădure. La un moment dat am îngropat pistolul într-un strat de pământ şi frunze moarte. Sunlinerul mă aştepta liniştit acolo unde îl lăsasem şi a pornit din prima. M-am întors în apartament şi am ascultat la radio sfârşitul meciului de baseball. Cred că am plâns puţin. Dar au fost lacrimi de uşurare, nu de remuşcare. Indiferent ce mi se va întâmpla, familia Dunning avea să fie bine.

În noaptea aceea am dormit ca un nou-născut.

13

În ediţia de luni a ziarului Derry Daily News au apărut multe comentarii despre campionatul de baseball, inclusiv o poză cu plonjonul prin alunecare al lui Schoendienst când a înscris după o greşeală a lui Tony Kubek. În articolul său, Red Barber spunea că echipa Bronx Bombers e terminată. „Şi cu asta basta” opina el. „The Yanks au murit, trăiască The Yanks.”

Dar nimic despre Frank Dunning la începutul săptămânii de lucru din Derry. Dar a fost pe prima pagină în numărul de marţi, lângă o fotografie care îl înfăţişa etalându-şi rânjetul ce-mă-mai-iubesc-cucoanele, împreună cu lucirea diavolească din ochi în stil George Clooney.

 

OM DE AFACERI GĂSIT MORT ÎN CIMITIRUL DIN LOCALITATE.

Dunning s-a făcut remarcat prin implicarea sa în multe proiecte caritabile.

 

Şeful Poliţiei din Derry spunea că au multe piste bune şi că o arestare era iminentă. Contactată prin telefon, Doris Dunning s-a declarat „şocată şi devastată”. Nu scria nicăieri că ea şi decedatul locuiau separat. Prieteni şi colegi de la Center Street Market şi-au exprimat acelaşi şoc la aflarea veştii. Toţi erau de acord că Frank Dunning fusese un tip absolut extraordinar şi nimeni nu-şi putea imagina cine să-i fi dorit moartea.

Tony Tracker era cel mai scandalizat (poate pentru că mortul fusese găsit în cavoul familiei sale). „Pentru cel care a făcut-o ar trebui reintrodusă pedeapsa cu moartea”, a zis el.

Miercuri, pe opt octombrie, Yankees au obţinut o victorie chinuită cu doi la unu în faţa echipei Braves, la County Stadium; joi au avut o repriză a opta de excepţie, revenindu-şi după doi la doi, înscriind de patru ori şi terminând campionatul pe primul loc. Vineri m-am întors la Mermaid Pawn & Loan, aşteptându-mă să fiu întâmpinat de o doamnă morocănoasă şi de un domn foarte mâhnit.

Doamna cea uriaşă s-a ridicat la nivelul aşteptărilor mele – şi-a încreţit buzele când m-a văzut şi a urlat:

– Chazzie! A venit bogătaşul!

Frati a ieşit purtând pe buze acelaşi rânjet de veveriţă fălcoasă pe care i-l văzusem când ne-am cunoscut la Lamplighter, în prima mea călătorie în trecutul colorat al oraşului Derry. În mână ţinea un plic pe care scria AMBERSON.

– Iacă-te, frăţioare, mi-a zis. Mare ca viaţa şi de două ori mai frumos. Şi uite-ţi câştigul. Poţi să-i numeri.

– Am încredere în tine, i-am spus şi am vârât plicul în buzunar. Eşti cam vesel pentru un individ care tocmai ce a pierdut trei mii.

– N-am să neg că mi-ai diminuat profitul din toamna asta, mi-a răspuns. Mi l-ai diminuat mult, chiar dacă tot am rămas cu ceva. Întotdeauna rămân cu bani. Mă ocup cu