Cărți «Istoria romana (Citește online gratis) PDf 📖». Rezumatul cărții:
Dar dacă administraţia autonomă comunală nu şi-a găsit locul în Egipt, neexistînd în această privinţă o deosebire reală între cele două naţiuni care alcătuiau acest stat, ca şi pe cel sirian, între ele s-a ridicat o barieră de altă natură, lipsind în acest caz paralelismul sirian. Conform ordinii cuceritorilor macedoneni, originea naţională egipteană îi descalifica pe cei în cauză pentru toate magistraturile publice şi serviciul militar superior. Atunci cînd statul acordă cetăţenilor săi o alocaţie, ea se rezumă la cei ai comunităţilor greceşti; dimpotrivă, capitaţia era plătită doar de egipteni, iar sarcinile comunale care apăsau asupra autohtonilor din diferitele districte egiptene nu-i priveau pe alexandrinii stabiliţi aici. Deşi vinovăţia era ispăşită atît de spinarea egipteanului, cît şi de cea a alexandrinului, cel de-al doilea se putea totuşi lăuda – şi se proceda întocmai – că era bătut cu vergeaua, şi nu cu biciul asemenea celui dintîi. Egiptenii nu aveau acces nici la posibilitatea obţinerii dreptului mai bun de cetăţenie. Listele de cetăţeni ale celor două mari oraşe greceşti din Egiptul de Jos şi de Sus, rînduite şi numite de cei doi întemeietori ai statului, includeau populaţia dominantă, iar în Egiptul Ptolemeilor deţinerea dreptului de cetăţenie al unuia dintre aceste oraşe era de egală importanţă cu deţinerea dreptului de cetăţenie romană în Imperiul Roman. Ptolemeii au aplicat întocmai sfatul pe care Aristotel l-a dat lui Alexandru, de a fi pentru eleni un conducător (ἡγϵμών), iar pentru barbari un stăpîn, de a-i îngriji pe cei dintîi ca prieteni şi tovarăşi şi de a profita de cei din urmă ca de nişte animale şi plante. Regele, mai mare şi mai generos decît magistrul său, a reluat ideea în accepţiunea superioară a transformării barbarilor în eleni sau, cel puţin, a înlocuirii aşezărilor barbare cu altele elene; urmaşii i-au oferit acestui proces aproape pretutindeni, şi îndeosebi în Siria, un vast cîmp de acţiune5. În Egipt nu au fost luate asemenea măsuri. Ce-i drept, stăpînii lui încercau să se apropie de indigeni îndeosebi pe tărîmul religios şi să stăpînească nu ca greci asupra egiptenilor, ci, mai degrabă, ca zei pămînteni asupra supuşilor în general; acestui deziderat nu-i contravenea îndreptăţirea diferită a supuşilor, aşa cum nici privilegierea legală şi reală a nobilimii în timpul guvernării lui Frederic cel Mare n-a exclus dreptatea egală faţă de cei nobili şi de cei umili.
Aşa cum romanii continuau în Orient opera grecilor în general, la fel nu numai că nu a fost abolită excluderea egiptenilor indigeni de la accesul la dreptul de cetăţenie grecească, ci ea a fost extinsă şi asupra dreptului de cetăţenie romană. Dimpotrivă, grecul egiptean putea să-l obţină pe cel din urmă ca oricare alt necetăţean. Bineînţeles, asemenea cetăţeanului roman din Galia, nu i-a fost permisă intrarea în senat, iar în cazul Egiptului această limitare a fost menţinută mult mai mult timp decît în cazul Galiei; primele excepţii datează abia de la începutul secolului al III-lea şi, ca regulă, ea nu a fost abolită nici în secolul al V-lea. În Egipt, poziţiile funcţionarilor superiori, aşadar ale celor răspunzători pentru întreaga provincie, ca şi posturile de ofiţeri au fost rezervate cetăţenilor romani, drept calificare fiind cerut calul de cavaler. Această condiţie era statornicită prin reglementările generale din imperiu, iar în Egiptul primilor Lagizi macedonenii deţinuseră şi ei privilegii similare faţă de ceilalţi greci. Sub stăpînirea romană magistraturile de rang secundar au rămas, ca şi pînă atunci, inaccesibile pentru egiptenii indigeni, fiind ocupate de greci, mai întîi de cetăţenii oraşelor Alexandria şi Ptolemais. Dacă serviciul militar imperial reclama cetăţenia romană pentru prima clasă, în cazul legiunilor staţionate chiar în Egipt a fost primit deseori şi grecul egiptean, acordîndu-i-se dreptul de cetăţenie romană cu ocazia recrutării. Categoria trupelor auxiliare nu impunea nici o restricţie pentru acceptarea grecilor, însă egiptenii n-au fost folosiţi nici aici, sau au fost folosiţi foarte rar; au fost recrutaţi în schimb mai tîrziu în număr mare pentru clasa inferioară, echipajul de flotă fiind alcătuit în epoca imperială timpurie încă din sclavi. E adevărat, în decursul timpului, lipsa de consideraţie faţă de egiptenii indigeni a pierdut din severitate, ei ajungînd deseori la dreptul de cetăţenie grecească şi, cu ajutorul acesteia, şi la cea romană; în general însă, guvernarea romană n-a fost decît continuarea atît a stăpînirii, cît şi a exclusivităţii greceşti. Guvernarea macedoneană se mulţumise cu Alexandria şi Ptolemais; doar în această provincie guvernarea romană nu a fondat nici o colonie6.
Şi realităţile lingvistice din Egipt au rămas sub romani, în esenţă, identice cu cele stabilite de Ptolemei. Exceptînd armata, unde domina latina, greaca s-a menţinut ca limbă oficială în