potera română. Urma lichidarea băiatului şi "good bye, fraieri valahi!" fluturat de pe cerul Otopenilor. Happy epilog la Düsseldorf pentru ea şi fecioru-său, Karl.

— Ei, conchide Babuinul şi de satisfacţie rupe în două un pix ca pe o scobitoare, cel puţin în chestia asta nu i-a mers. Copilul e salvat. Rămân implicaţiile politice ale afacerii! Ce caută ea în musacaua asta?

— Sunt convins că-i o simplă mercenară. Marii şefi nu coboară pe pistă. Urmăresc cursa din tribună, cu binoclul atârnat de gât. Cum au ajuns mahării de la Bucureşti la Frau Porta, n-am idee, cert e faptul că interesele li s-au îmbinat. Două ţinte nimerite cu aceeaşi piatră, spun francezii. Helga a făcut jocul patronilor şi, în paralel, a încercat să-şi rezolve şi problema personală. Iar destinul a făcut ca biata Wanda să nimerească între ambele fălci ale cleştelui, vânată din două părţi: şi de foştii patroni, şi de Helga.

După ce mai ia un gât de combustibil, Babuinul îşi bagă degetul în a doua nară:

— Chiar dacă mai sunt destule de lămurit, noi am ajuns la potou. End! Cât priveşte actul de justiţie, justiţie adevărată din aia în care cred tolomacii, doar Pascu mai poate face ceva... Fiule, recreaţia s-a terminat.

Douăzeci şi trei şi zece.

Mă duc la fereastră să trag o gură de aer. Cer înstelat, puzderie de stele; noaptea bucureşteană s-a descheiat la toţi nasturii. De la o terasă de vară se aude muzică. Un câine latră, o pisică îşi plimbă spinarea cocoşată pe acoperişul de vizavi, vreo zece mii de cetăţeni ai Capitalei se distrează în diverse stabilimente, alte câteva mii fac amor în pat sau prin tufişuri, pe o mie îi doare măseaua, cam trei sute de mii aşteaptă filmul de pe Antena 1, circa cincizeci de mii visează dulce; un rest modest de aproximativ două milioane au coşmaruri.

Şi atât.

 

 

Întâmplător, sunt pe culoar când Helmut şi Nina părăsesc biroul colonelului Pascu. Deşi degajaţi, nu au deloc aerul unor fericiţi care s-au regăsit după momente de grea cumpănă. Par doi străini; străini de verighetă, de aşternut, de un mâine comun. Discret, Nina desenează un cerc în jurul urechii. Îmi va telefona. Ne întoarcem în birou. Pe buzele lui Pascu stăruie un zâmbet meditativ.

— Sunt formidabili, domnule, n-au treabă!

— Cine?! Ăştia doi?

— Sigur, sunt un cuplu interesant, dar la altceva mă gândeam. La aristocraţie, în general. La cea autentică. Asta, apropo de neamţul nostru. Inimitabili şi irepetabili! Câtă stăpânire de sine, ce discreţie a reacţiilor, câtă eleganţă şi stil chiar în mânie!... Noi ăştia, proletarizaţi din toate punctele de vedere de patruzeci şi cinci de ani de mitocănie legiferată, să zicem mersi, dacă mai putem măcar sesiza nuanţele unui comportament de gentilom! Merita să vedeţi cum a tratat-o pe Nina!

— Cum? întreabă curios Babuinul.

Încep să râd, imaginându-l în postura lui Helmut.

— Exact invers decât ai fi procedat tu, băi Ferentari! Fără cazmale şi fără imprecaţii folcloristice despre sex şi biserică.

— Uite unde era Versailles-ul!

— Nu mi s-a întâmplat încă să asist la o partitură asemănătoare, continuă Pascu. Să tratezi pe cineva ca pe o zdreanţă, ca pe ultima târâtură cu politeţe ireproşabilă şi maniere de marchiz! Ce mai, cu jabou!

Bădoiu dă din umeri, schiţează un vânt puturos din vârful buzelor:

— Şi ce-a câştigat?

— Toată stima mea, surâde Pascu, şi respectul lui faţă de el însuşi, intact.

— Eu mă respect şi fără fiţe din astea, mormăie Babuinul. Barem şi-a recuperat filmuleţul cu acrobaţiile nevesti-sii?

— Şi filmele şi banii.

Tresar:

— Domnule colonel, vreţi să spuneţi că a plecat cu ele în geantă? Nu le-aţi păstrat ca material probatoriu la dosar?! Pentru proces?!

Întoarce capul spre mine şi se interesează cu o voce depărtată, parcă venită din altă odaie:

— Care proces?! Ai naivitatea să-ţi închipui că va avea loc vreun proces?!

Consternarea mă gâtuie:

— Cum se poate, domnule colonel?! S-au comis opt crime, gâfâie dosarul sub greutatea cadavrelor, nu poţi îngropa totul ca pe o mărgică!

— Să vezi ce bine o să se poată! În fond, aproape că nu mai ai eroi! Demetru şi frate-său absolviţi prin dare la fund, killerul bandei curăţat, la fel Panduru, Ţeastă...

— Oricum, au mai rămas, apreciază Babuinul. Îl avem pe Voicu...

— Plastelină, uşor de manipulat, în instanţă îşi retractează toate declaraţiile, pretinzând că i-aţi demolat maxilarele la anchetă.

— Gorila lui Săraru...

— Simplu zilier, dragule, angajat chiar azi-dimineaţă, în lipsă de personal şi disperare de cauză. Adaugă pe jumătate idiot, provenit dintr-o casă de copii handicapaţi. I-a luat Timofte declaraţia.

— Toto...

— Fericit să nu ştie nimic, să scape basma curată dintr-o acuzaţie de complicitate la infracţiuni grele!... Cine a mai rămas? Săraru, uns cu toate alifiile şi împotriva căruia, în afara poliţiştilor, nu vor exista martori? Iar poliţiştii, la rându-le, nu ştiu nimic, dacă aşa sună ordinul... Helga? Săraru n-o cunoaşte, n-a văzut-o în viaţa lui şi aşa mai departe pe aceeaşi melodie.

— Nu-i chiar aşa, mă opun, am fost împreună la Banklife. Suntem trei inşi care putem confirma substituirea de persoană.

— Vax! Ţie ţi s-a năzărit, directorul nu mai ţine minte, procurorului îi povesteşte ierarhicul superior ce şi pe cine a văzut la Banklife... Sigur că exagerez, dar nu sunt prea departe de realitate.

— Şi totuşi, rostesc îndoit, cred că în privinţa lui Helmut aţi procedat cam... arbitrar.

— Fleacuri, respinge colonelul, faţă de ilegalităţile comise şi care abia se vor comite în dosarul ăsta! În definitiv, i-am dat banii care-i aparţineau şi filmele. Altfel, rămânea tributar prostiilor Ninei, alţii ar fi preluat şantajul şi nu o merită. Nota bene, aranjamentul îl cunoaştem numai noi, muşchetarii din biroul acesta şi bineînţeles, cuplul Bundestag. Discreţia lor nu intră în discuţie... Încă o informaţie! L-am sfătuit să ia primul avion şi s-o întindă urgent spre patria Nibelungă.

— Şi Nina? întreb stupefiat.

— Şi Nina. Dacă vor pleca împreună, asta n-o mai ştiu.

Babuinul, la fel de tulburat ca şi mine, îl măsoară uluit:

— Domnule colonel, vă daţi seama că aţi sictirit absolut toate normele...

Pascu îl întrerupe:

— Vrei să-mi ţii un curs de deontologie?

— Puteţi fi tras la răspundere penal.

— Asta nu, scumpule, ştiu eu prea multe, dar un accident de maşină, sau să plonjez