Au ajuns la fluviu.

Solul îi povesteşte amănunţit totul. După bătălia cu legiunile zburătoare din stupul Askolein, cruciada a străbătut munţii, a traversat o cascadă şi apoi a dat o mare bătălie cu locuitoarele unei termitiere noi de pe malul fluviului Mangetout.

Suverana notează informaţiile pe un feromon mnezic.

Şi cum o să-l traverseze? Prin subterana Satei?

Nu, termitele au domesticit nişte gândaci-de-apă pe care îi folosesc ca să le tragă flotila din frunze de nu-mă-uita.

Chli-pou-ni se arată foarte interesată. Ea una nu a reuşit niciodată să domesticească pe deplin coleopterele acvatice.

Mesagera încheie cu veştile proaste. Cruciada a fost ulterior atacată de mormoloci. Toate aceste peripeţii au decimat rândurile cruciatelor, încât nu au mai rămas decât vreo mie, iar printre ele se găsesc destule rănite. Foarte puţine continuă să-şi mai aibă cele şase labe intacte.

Regina nu-şi face prea multe griji din pricina asta. Chiar şi cu câteva labe în minus, o mie de cruciate, de-acum călite în luptă până la ultima, vor fi mai mult decât suficiente ca să ucidă toate Degetele de pe Pământ, consideră ea.

Cu condiţia, se-nţelege, de-a nu mai suferi şi alte pierderi.

144. ENCICLOPEDIE

ACACIA CORNIGERA: Salcâmul din această specie este un arbust care nu se poate maturiza decât cu ciudata condiţie de-a fi locuit de către furnici. Ca să se dezvolte, el are într-adevăr nevoie să fie îngrijit şi apărat de către furnici. Astfel încât, pentru a le atrage, copacul s-a transformat de-a lungul anilor într-un furnicar viu.

Toate crengile îi sunt scobite şi în fiecare există câte o reţea de coridoare şi de săli confortabile, destinate exclusiv furnicilor.

Şi chiar mai mult: în aceste coridoare trăiesc deseori păduchi-de-frunză albi, al căror lichid zaharos şi vâscos este o delicatesă pentru lucrătoarele şi luptătoarele myrmicine. Salcâmul oferă, aşadar, casă şi masă furnicilor care îi vor face cinstea de-a se stabili înăuntrul lui. În schimb, ele îşi îndeplinesc îndatoririle de musafiri: evacuează omizile şi păduchii de pe scoarţă, melcii fără casă, păianjenii şi orice alt soi de xylofagi care i-ar putea încărca ramurile. În fiecare dimineaţă, ele taie cu mandibula iedera şi alte plante agăţătoare care tind să paraziteze copacul.

Furnicile îndepărtează frunzele moarte, răzuiesc lichenii şi tratează rănile arborelui ungându-le cu salivă dezinfectantă.

O colaborare atât de reuşită între specia vegetală şi cea animală este rar întâlnită în natură. Graţie furnicilor, acacia cornigera se înalţă adesea deasupra coroanelor celorlalţi copaci care l-ar putea umbri şi captează direct lumina Soarelui.

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II.

145. INSULA CU SALCÂM

Ceaţa şerpuitoare se risipeşte, dezvăluind un decor neobişnuit: o plajă, recife şi faleze de pământ pietros.

Corabia termită din frunte eşuează pe un ţărm de muşchi verde. Aici, flora şi fauna nu seamănă cu nimic cunoscut. Musculiţe cu miros de mlaştină se rotesc vertiginos printre nori de ţânţari şi libelule. Plantele arată de parcă ar fi fost doar puse acolo, şi nu prinse cu rădăcini. Florile le sunt sărace şi chircite, iar frunzele li se scurg ca nişte şuviţe. Solul acoperit de alge e tare. Stânca roasă de spuma valurilor este ciuruită de nenumărate adâncituri şi arată ca o bucată de burete negru.

Ceva mai încolo, pământul este mai moale şi friabil, iar în mijlocul peticului de teren se înalţă tânărul salcâm cornigera. S-a născut fără îndoială dintr-o sămânţă purtată de vânt, care a căzut din întâmplare pe insula aceasta. Apa, pământul şi aerul, cele trei elemente, au fost de ajuns ca să dea viaţă vegetalei. Cu toate acestea, copacului îi lipseşte o contribuţie majoră ca să îşi urmeze creşterea: şi anume, furnicile. În genele sale stă întipărită dintotdeauna însoţirea cu furnicile.

Sunt deja doi ani de când le aşteaptă. Atâţia fraţi de-ai săi au ratat această întâlnire cosmică! fel unul avea să le-o datoreze, indirect, Degetelor. Aceloraşi Degete care i-au scrijelit în scoarţă "Gilles o iubeşte pe Nathalie", lăsându-i cicatricea care îl face să sufere atât de rău!

Deodată, 103 tresare. Chiar în centrul insulei se găseşte un obiect care îi stârneşte nişte amintiri foarte clare. Proeminenţa aceea... da, nu poate fi vorba de o întâmplare. Chiar asta e. Turnul cu vârful rotund şi plin de găuri. Prima anomalie pe care o descoperiseră în ţinutul alb. Fără veste, furnica se desprinde de grup şi pipăie. E tare, transparent şi înăuntru se află un praf alb. Exact ca data trecută.

Termitele soldaţi i se alătură. Contact antenar.

Ce se întâmplă? De ce a părăsit grupul?

103 îi lămureşte că obiectul din faţa lor e ceva foarte important.

Da, foarte important, repetă 23, este un obiect sculptat de către zeii Degete! E un monolit divin.

Pe loc, deistele se apucă să modeleze o statuie asemănătoare de argilă.

Furnicile cu cea mai mare influenţă hotărăsc să se oprească vreme de câteva zile în oaza aceasta de pace pentru a se reface după emoţiile călătoriei, a îngriji rănile soldaţilor şi a-şi redobândi puterile.

Decizia întruneşte acordul tuturor.

103 face câţiva paşi şi este pe loc frapată de ceva anume. Organele lui Johnston, sensibile la câmpul magnetic terestru, îi provoacă un fel de gâdilituri.

Se află pe un nod al lui Hartman!

Cruciatele s-au oprit nu departe de un nod al lui Hartman!

Nodurile lui Hartman sunt nişte zone de magnetism deosebit. Furnicile nu-şi construiesc de regulă cuiburile decât în aceste puncte precise, care reprezintă încrucişările liniilor de forţă ale câmpurilor magnetice terestre cu ioni pozitivi. Punctele acestea sunt nefaste pentru destul de multe animale (îndeosebi pentru mamifere), dar pentru furnici ele constituie, dimpotrivă, o garanţie a confortului.

Prin intermediul acestor puncte de acupunctură care înţeapă scoarţa terestră, ele pot să dialogheze cu planeta-mamă, să repereze izvoarele de apă şi să detecteze cutremurele de pământ, în felul acesta, oraşul lor este conectat cu lumea.

103 caută locul exact în care intensitatea energiilor atinge punctul maxim şi descoperă că nodul lui Hartman este situat chiar sub salcâm.

Însoţită de 24 şi de 9, ea porneşte de îndată să măsoare arbustul' cu pasul. Într-un loc anume, scoarţa este mai fină. Împreună cu celelalte două, ea decupează capsula protectoare şi deflorează salcâmul cornigera.