pe de alta, aşa încît aici există o anumită concordie în privinţa cercetării ştiinţifice, iar în privinţa existenţei istorice, dimpotrivă, doar opoziţie. Dar chiar înainte de apariţia ştirilor despre această ţară, îngustul golf a fost traversat de triburi semite superioare, aparţinînd celor himiaritiene din sudul Arabiei, care şi-au impus limba şi scrierea. Vechea limbă literară de la Habeş, dispărută din popor cu mult după epoca romană, „ge’ez” sau etiopiana, cum este în general greşit numită14, este întru totul semită, ea şi actualele dialecte, îndeosebi „tigriña”, fiind doar modificate de influenţa limbii agau mai vechi.

Nu s-au păstrat mărturii despre începuturile acestei comunităţi. La sfîrşitul domniei lui Nero, poate chiar cu mult înainte, stăpînirea regelui axomiţilor de pe coasta africană se întindea cam de la Suâkin pînă la strîmtoarea Bab el Mandeb. Puţin timp după aceea – epoca nu se poate stabili cu exactitate –, îl întîlnim ca vecin al romanilor la graniţa de sud a Egiptului, războindu-se şi pe coasta opusă a Golfului Arabic, în ţinutul intermediar, între teritoriul roman şi cel al sabeilor; ca urmare, el deveni, spre nord, şi în Arabia vecinul direct al romanilor, stăpînind pe deasupra şi coasta africană din afara golfului, poate pînă la Capul Guardafui. Întinderea teritoriului statului său Axiomis spre interior nu este elucidată; este puţin probabil ca în epoca imperială timpurie Etiopia, altfel spus Sennaar şi Dongola, să fi fost inclusă deja; în această perioadă, regatul de la Nabata trebuie să fi existat alături de cel axomit. Izvoarele păstrate despre axomiţi atestă o treaptă de dezvoltare relativ avansată. În timpul lui Augustus, relaţiile comerciale egiptene cu India au prosperat, dar, în egală măsură, au prosperat relaţiile cu aceste porturi africane. Regele dispunea nu numai de o armată, dar şi de o flotă, dovadă a relaţiilor sale cu Arabia. Un comerciant grec ajuns pînă la Adulis îl numeşte pe Zoskales, regele care a guvernat la Axomis în timpul lui Vespasian, un bărbat onest şi cunoscător al scrierii greceşti. În acest loc, unul dintre urmaşii săi a aşezat o inscripţie votivă redactată într-o greacă corectă, care relata străinilor faptele sale; în textul ei, el însuşi se numeşte fiu al lui Ares – titlu pe care regii axomiţilor l-au păstrat pînă în secolul al IV-lea –, consacrînd tronul care poartă această inscripţie lui Zeus, lui Ares şi lui Poseidon. Însă în timpul lui Zoskales acel străin numeşte Adulis un antrepozit comercial bine organizat; urmaşii săi au silit triburile nomade ale coastei arabe să păstreze pacea atît pe mare, cît şi pe uscat, şi au stabilit o rută de legătură între capitala lor şi graniţa romană, ceea ce nu este o realizare neglijabilă, avînd în vedere relieful acestui ţinut înainte de toate limitat la comunicaţiile pe mare. În timpul lui Vespasian, indigenii foloseau în locul banilor piese de alamă, divizate după caz, iar moneda romană circula doar în rîndul străinilor aşezaţi la Adulis; în epoca imperială tîrzie, regii înşişi emiteau monede. Mai mult, monarhul axomit se numeşte „Rege al regilor” şi nici o mărturie nu atestă clientela romană; el bătea monedă de aur, fapt pe care romanii îl interziceau nu numai pe teritoriul lor, dar şi în sfera lor de influenţă. În epoca imperială, aproape că nu există altă ţară în afara graniţelor romano-elene care să fi asigurat cu asemenea autonomie un loc de refugiu pentru spiritualitatea elenă ca statul de la Habeş. În decursul timpului, limba populară autohtonă sau, mai degrabă, încetăţenită din Arabia şi-a recîştigat autocraţia şi a înlăturat greaca; acest fapt se datorează în parte influenţei arabe, în parte creştinismului de care se leagă renaşterea dialectelor populare, întîlnită şi în Siria şi Egipt. Această evoluţie nu exclude posibilitatea ca în secolele I-II d.Cr. limba greacă să fi deţinut la Axomis şi Adulis o poziţie similară celei din Siria şi Egipt – în măsura în care este permis să comparăm lucrurile mici cu cele mari.

În primele trei secole ale erei creştine, la care se rezumă relatarea noastră, nu se aminteşte aproape nimic despre relaţiile politice ale romanilor cu statul de la Axomis. Odată cu restul Egiptului, ei ocupară şi porturile de pe coasta orientală pînă în sud la Berenike trogodită, îndepărtată şi aflată, din această cauză, sub un comandant propriu. Romanii nu au intenţionat niciodată să-şi lărgească aici teritoriul prin ocuparea munţilor de coastă, inospitalieri şi lipsiţi de valoare; de asemenea, populaţia ţinutului vecin slab locuit, aflată pe o treaptă de dezvoltare inferioară, nu poate să fi creat romanilor probleme serioase. La fel, spre deosebire de primii Lagizi, romanii nu au întreprins niciodată tentativa de cucerire a emporiilor de pe coasta axomită. Se subliniază doar că soli ai regelui axomit ar fi tratat cu împăratul Aurelian. Dar tocmai această linişte, ca şi poziţia independentă a monarhului, evidenţiată mai sus, se datorează respectării reciproce durabile a graniţelor odată statornicite şi existenţei unor bune relaţii de vecinătate, care veneau în întîmpinarea păcii şi, îndeosebi, erau în interesul relaţiilor comerciale egiptene. Acestea, îndeosebi importantul comerţ cu fildeş în care Adulis era antrepozitul principal pentru interiorul Africii, au pornit preponderent dinspre Egipt şi pe corăbii egiptene, o situaţie care, încă din perioada Lagizilor, se datorează civilizaţiei superioare a Egiptului; în epoca romană aceste relaţii s-au intensificat, poate, dar nu au suferit modificări.

Pentru Egipt şi pentru Imperiul Roman în general, relaţiile cu Arabia şi cu coastele orientale şi mai îndepărtate erau mult mai importante decît cele stabilite în sud cu Africa. Peninsula Arabică n-a fost inclusă în sfera culturii elene. Evenimentele ar fi luat probabil un alt curs dacă regele Alexandru ar mai fi trăit un an; moartea surveni în toiul pregătirilor întreprinse pentru a înconjura şi a ocupa ţărmurile arabe meridionale, deja explorate dinspre Golful Persic. Însă expediţia pe care marele rege nu mai reuşi s-o întreprindă n-a fost reluată ulterior de nici un grec. În schimb, cele două maluri ale Golfului Arabic, de o lăţime modestă, au fost legate din cele mai vechi