timpuri prin intense relaţii comerciale. În relatările egiptene din epoca faraonilor, călătoriile maritime în ţara Punt şi mărfurile aduse de acolo, tămîie, lemn de abanos, smaragde, blănuri de leopard, deţin un loc important. Mai sus s-a indicat deja (p. 268) că, mai tîrziu, partea de nord a coastei arabe occidentale a fost inclusă în teritoriul nabateilor şi, odată cu acesta, în cel al romanilor. Acestea erau ţărmuri pustii15; doar emporiul Leuke Kome, ultimul oraş al nabateilor şi, aşadar, al Imperiului Roman, nu numai că păstra legătura maritimă cu Berenike, situată pe coasta opusă, ci era şi punctul de plecare al drumului de caravană care ducea spre porturile Siriei meridionale şi, ca urmare, unul dintre punctele nodale ale comerţului dintre Orient şi Occident (p. 269). Prin structura lor geografică, ţinuturile învecinate din miazăzi, la nord şi la sud de actuala Mecca, corespundeau ţării trogodite de pe ţărmul opus, fiind în Antichitate, ca şi aceasta din urmă, lipsite de importanţă politică sau comercială; după toate aparenţele, ele nici nu au fost unificate sub un sceptru, ci erau ocupate de triburi nomade. În epoca preislamică, unicul trib arab ajuns la o importanţă mai mare a stăpînit periferia sudică a golfului. În epoci mai vechi, grecii şi romanii îi numesc pe aceşti arabi sabei, preluînd numele populaţiei celei mai importante, iar mai tîrziu, preluînd denumirea alteia, homeriţi; preluînd forma arabă nouă a ultimului nume, noi îi numim îndeosebi himiariţi. Acest popor remarcabil a atins o treaptă de dezvoltare însemnată cu mult înainte de începutul stăpînirii romane asupra Egiptului. Patria sa, „Arabia Fericită” a anticilor, ţinutul de la Mocha şi Aden, este înconjurată de o îngustă, toridă şi pustie cîmpie de coastă, dar în interiorul ţării, Yemen şi Hadramaut, pe versanţii muntoşi există o vegetaţie luxuriantă, iar în condiţiile unei economii riguroase, numeroasele ape de munte permit în multe locuri grădinăritul. Civilizaţia bogată şi particulară din această regiune este viu ilustrată de ruinele zidurilor urbane şi ale turnurilor, ale unor construcţii utile, îndeosebi hidrotehnice, şi ale unor temple acoperite cu inscripţii – toate acestea confirmă întru totul descrierile autorilor antici despre splendoarea şi luxul încetăţenite pe aceste meleaguri. Geografii arabi au scris cărţi despre cetăţile şi castrele numeroşilor mici principi ai Yemenului. Faimoase sînt ruinele marelui dig care bara cîndva rîul Dana în valea de la Mariaba, permiţînd irigarea cîmpiilor din amonte, şi a cărui străpungere, se spune, urmată de emigrarea populaţiei Yemenului spre nord, a fost mult timp considerată de arabi începutul cronologiei lor. Înainte de toate însă, acest ţinut era unul dintre străvechile sedii ale marelui comerţ pe uscat şi pe mare, nu numai pentru că produsele sale – tămîie, pietre preţioase, cauciuc, cassia, aloe, sena, smirnă şi alte esenţe – erau solicitate în alte ţări, ci şi pentru că acest trib semitic, asemenea celui fenician, era prin firea sa creat pentru comerţ; ca şi călătorii mai recenţi, Strabon spune că arabii sînt cu toţii negustori şi mari comercianţi. Aici baterea monedelor de argint este veche şi originală; la început, monedele au fost imitate după ştanţe ateniene, mai tîrziu, după cele romane din timpul lui Augustus, însă aveau un etalon aparte, probabil babilonian. Din ţara acestor arabi, străvechile drumuri ale comerţului cu tămîie străbăteau deşertul spre antrepozitele din Golful Arabic, Aelana şi Leuke Kome, numită mai sus, şi spre emporiile Siriei, Petra şi Gaza; aceste căi de comerţ pe uscat, care mijloceau din cele mai vechi timpuri relaţiile dintre Orient şi Occident, alături de cele ale Eufratului şi Nilului, au constituit probabil veritabila bază a înfloririi Yemenului. Dar în curînd li s-a asociat şi comerţul maritim; marele său antrepozit a devenit Adane, actualul Aden. Aici mărfurile erau încărcate, cu siguranţă preponderent pe corăbii arabe, îndreptîndu-se fie spre antrepozitele din Golful Arabic, aşadar spre porturile siriene, fie spre Berenike şi Myos Hormos, iar de aici spre Koptos şi Alexandria. Mai sus s-a amintit faptul că tot în timpuri îndepărtate aceiaşi arabi au ocupat coasta opusă, aducîndu-şi în Habeş limba, scrierea şi civilizaţia. Dacă la Koptos, emporiul de pe Nil pentru comerţul oriental, locuiau la fel de mulţi arabi şi egipteni, dacă arabii exploatau chiar minele de smaragd de la nord de Berenike (lîngă Djebel Zebâra), este evident că, pînă la o anumită limită, ei stăpîneau comerţul chiar şi în statul lagid. Atitudinea pasivă a acestuia din urmă faţă de circulaţia pe Marea Arabică, întreruptă din cînd în cînd de cîte o expediţie împotriva piraţilor, devine mai uşor de înţeles, dacă se admite că aceste ape erau stăpînite de un stat bine rînduit care dispunea de o putere maritimă. Arabii Yemenului sînt întîlniţi şi în afara mării lor. Pînă în epoca romană, Adane a rămas antrepozitul comerţului cu India, pe de o parte, şi cu Egiptul, pe de alta, iar în ciuda poziţiei sale nefavorabile pe coasta lipsită de arbori, atinsese o asemenea prosperitate încît denumirea de „Arabia Fericită” se referă înainte de toate la acest oraş. Stăpînirea pe care imamul de la Maskat, din sud-estul peninsulei, a exercitat-o în zilele noastre asupra insulelor Sokotra şi Zanzibar şi a coastei africane orientale situate la sud de Capul Guardafui a revenit sub Vespasian, „din timpuri vechi”, principelui Arabiei: pe atunci, insula Dioskorides, tocmai această Sokotra, era subordonată regelui de la Hadramaut; Azania, altfel spus, coasta Somal şi ţinuturile şi mai sudice erau supuse unui vicerege al vecinului său occidental, regele homeriţilor. Cea mai sudică staţiune de pe coasta Africii de est, pe care o cunoşteau comercianţii egipteni, Rhapta, în apropiere de Zanzibar, a fost arendată de şeicul ei negustorilor de la Muza, probabil actualul Mocha, „care-şi trimit aici corăbiile comerciale, în general echipate cu marinari şi căpitani arabi, obişnuiţi să intre în relaţii cu indigenii şi cunoscători ai locurilor şi limbilor ţinutului, deseori fiind legaţi de el prin căsătorie”. Agricultura şi industria merg mînă în mînă cu negoţul: în casele nobile ale Indiei se bea, alături de falernul italic şi laodicianul sirian, şi vinul arab; iar lăncile şi sulele de cizmar cumpărate de la indigenii de pe coasta Zanzibarului de comercianţii străini