degete: Trei bărbaţi – un italian un franţuz şi un ovrei – stau într-un pub şi-şi povestesc cum fac ca femeilor lor să le fie bine. Franţuzul spune: Eu pe demoazela mea o ung din cap şi pînă la degetele de la picioare cu unt din Normandia, şi după ce termină, ea mai ţipă încă cinci minute. Italianul spune: Eu, cînd o pompez pe signora mea, înainte de asta îi ung corpul de jos pînă sus cu ulei de măsline pe care-l cumpăr dintr-un sat din Sicilia, şi după ce termină, ea mai ţipă încă zece minute. Ovreiul tace. Tace. Franţuzul şi italianul îl privesc: Şi tu? Eu? spune ovreiul, eu o ung pe Pesia mea cu untură de gîscă, ceea ce se cheamă la noi schmalz, şi după ce termină ea ţipă un ceas. Un ceas? Franţuzul şi italianul înnebunesc: Păi de ce, ce-i faci tu exact? Ah, spune ovreiul, îmi şterg mîinile de perdea.

Rîsete puternice. Bărbaţi şi femei în jurul meu, perechi-perechi, schimbă între ei priviri, cu subînţelesuri de lămurit mai tîrziu. Eu comand o focaccia şi vinete coapte cu pastă de susan. M-a pălit foamea.

— Unde eram? se bucură el, şi urmăreşte cu coada ochiului conversaţia mea cu chelneriţa şi mi se pare că e fericit că am comandat ceva de mîncat. Schmalz-ul, ovreiul, nevastă-sa, noi sîntem într-adevăr un popor deosebit, păi nu-i aşa, fraţilor? Nu, nu mai există alt popor ca poporul nostru evreu! Cel mai ales dintre toate! Cel mai deosebit! Ultra-ales! Aplauze în public. Adevărul e că, în chestiunea asta, dacă o să-mi permiteţi o mică abatere de la cursul firesc, după cum îi spunea necrofilul răposatei lui soacre, fie-i amintirea binecuvîntată, n-am cuvinte să vă spun cît de tare mă enervează antisemitismul cel nou! Serios, pentru că m-am obişnuit cumva cu ăla vechi, ba un pic, un pic chiar îl vedeam cu ochi buni, ca poveştile alea duioase, bătrînii Sionului, cîţiva troli cu barbă şi cu nas mare coroiat stau împreună şi gustă cîte-un pic din fiecare antreu, aperitive de lepră cu coriandru şi ciumă, schimbă între ei reţete de quinoa şi otravă pentru fîntîni, ici-colo căsăpesc de Paşte un copil creştin, hei, prieteni, aţi băgat de seamă ce gust strepezit are anul ăsta sîngele copiilor? Cu toate astea ne-am deprins de-acum, ne-am obişnuit, e o parte din tradiţie, adicătelea, dar deodată îţi vin ăştia cu antisemitismul lor cel nou, nu ştiu, nu mă simt chiar la largul meu cu el, am chiar rezerve – îşi trosneşte degetele şi îşi coboară umerii cu fîstîceală ingenuă – nu ştiu cum să spun fără ca, Doamne fereşte, să-i jignesc pe antisemiţii cei noi, dar amici miei, să n-avem vorbe, e ceva strident în atitudinea voastră, nu-i aşa? Pentru că uneori mă gîndesc că dacă vreun savant israelian – e doar un exemplu – ar găsi pe neaşteptate un leac împotriva cancerului – da? –, o doctorie care să lichideze cancerul ăsta o dată pentru totdeauna, atunci vă garantez mie-n sută că imediat s-ar auzi în lume voci şi proteste şi manifestaţii şi voturi la ONU şi articole în toate ziarele din Europa că, de fapt, de ce să lovim în cancer? Şi dacă de-acum lovim în el, de ce să-l nimicim imediat? De ce să nu-ncercăm mai întîi s-ajungem cu el la un compromis? De ce imediat cu forţa? Sau de ce să nu ne punem mai întîi în locul lui şi să vedem, de pildă, cum el însuşi, cancerul, trăieşte boala din punctul lui de vedere? Şi să nu uităm că are şi părţile lui pozitive cancerul. E un fapt, sînt mulţi care o să vă spună că ţinînd piept cancerului au devenit oameni mai buni! Şi trebuie ţinut minte că studierea cancerului a dus la descoperirea unor medicamente pentru alte boli, şi acum toate astea – aşa, dintr-odată – o să înceteze, şi încă prin lichidare! Ce, n-am tras nici un fel de învăţăminte din trecut? Am uitat vremurile de beznă? Şi în general – afişează o fizionomie gînditoare – oare e-ntr-adevăr ceva în om care-l face superior cancerului şi de-aceea îi dă dreptul să-l lichideze?

Publicul aplaudă fără tragere de inimă. El dă năvală…

— Şi bună seara şi vouă, gentlemen. Nu-i grav c-aţi venit. Dac-o să staţi liniştiţi, o să vă permitem să urmăriţi totul în calitate de observatori, şi dacă n-o să vă purtaţi frumos, o să vă trimitem pe toţi în cealaltă încăpere pentru castrare chimică, ochei? Aşadar, ladies, daţi-mi voie în sfîrşit să mă prezint în mod oficial, ajunge cu presupunerile abracadabrante despre identitatea acestui bărbat misterios şi şarmant: Dovală Gi, acesta e numele, acesta e my title, aceasta e marca de succes în întreaga lume luminată care se află la sud de Hadhramaut, şi e şi uşor de ţinut minte, Dovală-Dovuşoară, ca un sfert de porţioară, Dovuşor cel mic – azi aici, mîine pe dric, G ca punctul G după care ni se scurg nouă ăstora toate celea, şi sînt tot al vostru, fetelor, pradă fanteziilor voastre celor mai sălbatice, de acum şi pînă la miezul nopţii, şi de ce numai pînă la miezul nopţii? vă întrebaţi voi dezamăgite, pentru că la miezul nopţii eu plec acasă şi numai una dintre toate frumoasele care sînt aici o să aibă şansa să mă însoţească şi să se facă una cu trupul meu catifelat pentru o noapte de contacte verticale şi orizontale, şi mai cu seamă virale, şi chiar şi asta, bunînţeles, numai cît o să-mi îngăduie pilula albastră a fericirii, care-mi dă pentru cîteva ore, şi de fapt îmi împrumută ceea ce mi-a răpit cancerul prostatei, deschide paranteza: ce idiot cancerul ăsta, dacă mă întrebaţi. Serios, gîndiţi-vă, am părţi atît de frumoase şi de atrăgătoare. Vin oameni de la Ashkelon să admire frumuseţea asta, rotunjimea călcîiului meu, de pildă – şi se răsuceşte şi