paraziţii hepatici, ies în şir şi se caţără în vârful ierburilor, unde aşteaptă să fie mâncate. Dar pe insula unde se află acum nu există nici urmă de oi. În zori, uitând cu desăvârşire de escapada făcută, aveau să se înapoieze lângă camaradele lor.

 

 

 

 

 

 

AL CINCILEA ARCAN:

Seniorul furnicilor

 

 

 

 

146. DEISTA

 

Rebelele coboară cu toată viteza de-a lungul coridoarelor Oraşului. Nu vor reuşi cu nici un chip să-i ducă Doctorului Livingstone furnica-cisternă pe care au furat-o. Câteva se sacrifică pentru a încetini înaintarea gărzii federale.

Jeturile de acid ţâşnesc. O deistă se prăbuşeşte, apoi încă una.

Supravieţuitoarele sunt împinse puţin câte puţin spre sala ploşniţelor. Înainte însă ca toate să piară, Chli-pou-ni vrea să afle ceva. Ea porunceşte ca una dintre fanatice să fie adusă în faţa ei.

De ce faceţi toate acestea? o întreabă ea.

Degetele sunt zeii noştri.

Mereu acelaşi refren. Regina Chli-pou-ni îşi agită gânditoare antenele. De la o vreme încoace, din motive necunoscute, mişcarea rebelă cunoaşte o nouă amploare. În urmă cu doar câteva săptămâni, după spusele spioanelor reginei, nu mai existau decât vreo douăsprezece, şi acum iată că sunt vreo sută.

Vânarea rebelelor trebuie intensificată. De-acum a devenit limpede că sunt prea periculoase.

 

 

 

147. MAGAZINUL DE JUCĂRII

 

― Şi acum ce facem? întrebă Laetitia Wells.

― Intrăm, decretă Jacques Méliès pe un ton plin de siguranţă.

― Crezi că or să ne dea drumul înăuntru?

― Nu mă gândeam chiar să sunăm la uşă. Să intrăm prin fereastra de pe faţadă. Dacă se trezeşte vreunul să protesteze, îi arăt un mandat de percheziţie. Port mereu în buzunar câte unul fals.

― Frumoasă mentalitate! protestă ziarista. E clar că diferenţa dintre poliţie şi bandiţi nu e deloc prea mare.

― În orice caz, e clar că nu le poţi veni de hac criminalilor doar cu scrupule şi sentimente din astea generoase. Haidem!

Simţindu-se prea curioasă ca să mai facă mofturi, ziarista o luă pe urmele lui când poliţistul începu să se caţere pe burlan. Oamenii înaintează de regulă greu pe suprafeţele verticale. Cei doi îşi juliră mâinile şi fură în mai multe rânduri cât pe ce să cadă până reuşiră să ajungă pe terasă. Din fericire, casa nu avea decât un etaj, care dădea direct pe acoperiş.

O dată ajunşi sus, se opriră ca să-şi tragă răsuflarea. Licărirea verde era în acelaşi loc, menţinându-se nemişcată în centrul ecranului. Probabil ca Laetitia şi Méliès se aflau doar la vreo cinci-şase metri de furnicile ucigaşe. Uşa-fereastră a balconului era întredeschisă. Cei doi pătrunseră înăuntru.

Fasciculul lanternei de buzunar lumină o cameră obişnuită, care se dovedi a fi un dormitor, având un pat mare acoperit de o cuvertură de mătase roşie împletită, un dulap normand şi, ici şi colo pe tapetul cu flori de pe pereţi, nişte reproduceri de peisaje muntoase. Prin cameră plutea un miros de lavandă amestecată cu naftalină.

Încăperea dădea într-uri salon stil "Supermagazinul mobilei", plin de fotolii cu picioare răsucite. De tavan atârna o lustră cu ciucuri de cristal. Singura notă de originalitate era dată de o colecţie de flacoane de parfumuri orientale înşirate pe o consolă.

Ceva mai încolo, întrezăriră o lumină; probabil că locatarii cinau în bucătărie, cu ochii la televizor.

Méliès privi din nou la ecran.

― Furnicile sunt acum deasupra noastră, şopti el. Probabil că există un pod.

Căutară vreo trapă în tavan. Pe coridorul care ducea la baie descoperiră o scară, ducând spre o mansardă în care surprinseră licărirea unei lămpi.

― Să urcăm, spuse Méliès, scoţându-şi revolverul.

Dădură într-o mansardă ciudată. Un terariu asemănător cu al Laetitiei, dar de zece ori mai mare, era instalat în mijlocul ei. Din acest uriaş acvariu porneau nişte ţevi ce se cuplau cu un ordinator, branşat la rândul său la o mulţime de fiole multicolore. În stânga se găsea nişte aparatură informatică, o saltea de paie, un microscop şi un păienjeniş de fire electrice şi de tranzistoare. "Parcă ar fi sălaşul unui savant nebun", îşi zise tânăra femeie, când, în aceeaşi clipă, în spatele lor se auzi un strigăt:

― Sus mâinile!

Încet, cei doi se întoarseră. La început, nu văzură decât gura largă a unei ţevi de puşcă îndreptată spre ei. Apoi, deasupra puştii, desluşiră un chip uimitor de familiar, care îi făcu să-şi dea seama că era multă vreme de când îl cunoşteau pe cântăreţul la flaut din Hamelin!

 

 

 

148. ENCICLOPEDIE

 

BOMBARDIER: Găndacii-bombardier (Brachynus creptians) sunt dotaţi cu o "puşcă organică". Când sunt atacaţi, ei împrăştie un val de fum urmat de o detunătură. Insecta produce efectul respectiv combinând două substanţe chimice secretate de două glande distincte. Prima eliberează o soluţie conţinând 25% apă oxigenată şi 10% hidrochinonă. A doua fabrică o enzimă, peroxidaza. Amestecăndu-se într-o cameră de combustie, substanţele ating temperatura apei clocotite, respectiv 100 de grade Celsius, ceea ce produce fumul, apoi un jet de vapori de acid nitric, care produce detunătura.

Dacă îţi apropii mâna de un gândac-bombardier, tunul său va proiecta pe loc un nor de picături roşii, arzătoare, cu un miros pătrunzător. Acidul nitric provoacă apariţia băşicilor pe piele.

Coleopterele acestea ştiu să ţintească orientându-şi ciocul abdominal flexibil, în care se prepară amestecul detonant. În felul acesta, ei pot să lovească o pradă aflată la câţiva centimetri distanţă. Dacă o ratează, vacarmul detunăturii e suficient ca să pună pe fugă orice atacator.

Un gândac-bombardier are de regulă trei sau patru salve în rezervă. Entomologii au descoperit, totuşi, nişte specii capabile să tragă, dacă sunt stimulate, douăzeci şi patru de salve în şir.

Gândacii-bombardier sunt de culoare portocalie şi albastru argintat. Sunt foarte uşor de depistat. Totul pare să arate că, înarmaţi fiind cu tunul lor specific, ei se simt într-atât de invulnerabili, încât se înfăţişează în haine pestriţe. În general, toate coleopterele care au culori ţipătoare şi elitre cu modele izbitoare dispun. de un "truc" defensiv cu ajutorul căruia îi ţin la distanţă pe curioşi.

Observaţie: Ştiind că animalul în chestiune are un gust delicios, şoarecii sar pe gândacii-bombardier în pofida acestui "truc", şi îi trântesc cu abdomenul în nisip