De data aceasta, a fost rândul lui Brady să tacă din gură.

— Aveam senzaţia că, atâta timp cât vorbeam, viaţa era normală. Katia era în regulă.

Brady nu se grăbi. Apoi, împotriva tuturor aşteptărilor noastre, puse punct.

— Deci, conversaţie banală, sugeră el în timp ce-şi aranja lucrurile în servieta lui de fată mare.

— Aşa este, aprobă Barley, o conversaţie absolut banală. Tranca-fleanca.

— Ca între vechi cunoştinţe, sugeră Brady, în timp ce-şi închidea servieta. Mulţumesc Barley. Te admir!

Ne aflam acum în salonul imens. Brady stătea în mijlocul nostru. Barley plecase.

— Lasă-l în plata Domnului, Clive, îl sfătui Brady, păstrând o notă de curtoazie în glas. E un aiurit. E nesigur şi gândeşte mult prea mult. Bluebird face nişte valuri pe care nici măcar nu vi le puteţi închipuiţi. Lobby-iştii sunt pe picior de război, generalii Aerului dau în clocot, Apărarea spune că Barley va trăda Prăvălia, Pentagonul acuză Agenţia că pasează marfă proastă. Singura voastră speranţă e să-l daţi afară şi să luaţi un profesionist, unul de-al nostru.

— Bluebird nu va fi de acord să trateze cu un profesionist, spuse Ned.

Am auzit cum îi clocoteşte furia în glas şi ştiam că era pe punctul de a da pe dinafară. Skelton a avut şi el o propunere. Era pentru prima oară că îl auzeam vorbind şi a trebuit să-mi ciulesc urechea să-i prind accentele cultivate de universitar.

— Mi se rupe de Bluebird, spuse el. Bluebird n-are niciun drept să dea ordine. E un trădător, un nebun, mânat de un complex de culpabilitate şi cine ştie de ce altceva. Puneţi-i picioarele pe jăratic. Spuneţi-i că, dacă încetează să ne mai dea mâna, îl vom vinde alor lui şi, odată cu el, şi fata.

— Dacă Goethe e cuminte, va trage lozul cel mare. Voi avea eu grijă, promise Brady. Un milion nu-i nicio problemă. Zece milioane sunt şi mai bune. Dacă-l sperii destul şi-l plăteşti destul, s-ar putea ca dinozaurii să creadă că e-n regulă. Russell, transmite dragostea mea tuturor. Clive, a fost o plăcere. Harry. Ned.

Cu Skelton alături, se îndreptă către uşă. Ned însă nu spusese la revedere. Nu ridicase vocea, nu dăduse cu pumnul în masă, dar nici nu şi-a reţinut fulgerele din ochi sau furia surdă din cuvinte.

— Brady!

— Vrei să spui ceva, Ned?

— Bluebird nu se va lăsa intimidat, nici de ei, nici de voi. Şantajul arată bine din sala de planificare a operaţiilor, dar nu va merge pe teren. Ascultă înregistrările, dacă nu mă crezi. Bluebird aspiră la martiriu, iar martirii nu pot fi ameninţaţi.

— Şi atunci ce sa le fac, Ned?

— Te-a minţit Barley?

— Nu peste măsură.

— Este un tip în regulă. Este un caz în regulă. Mai ştii ce înseamnă în regulă? În timp ce mintea ta sucită caută nod în papură, Bluebird merge direct la ţintă şi l-a ales pe Barley drept coechipier. Barley e unica noastră şansă.

— E îndrăgostit de fată, obiectă Brady. E un om complicat. E nesigur.

— E îndrăgostit de sute de fete. Cere de nevastă pe oricare fată pe care o întâlneşte. Aşa e el. Nu. Barley gândeşte prea mult! Voi gândiţi prea mult!

Brady păru interesat. Nu de propriile convingeri, dacă avea, ci de cele ale lui Ned.

— Am văzut tot felul de tipi defilând în această meserie, continuă Ned, şi tu la fel. Unele cazuri nu sunt în regulă niciodată, chiar şi atunci când sunt rezolvate. Cazul de faţă a fost în regulă din prima zi, şi dacă cineva încearcă să-l abată de la cursul său normal, aceia suntem noi.

Nu-l auzisem niciodată pe Ned vorbind cu atâta patimă. Nici Sheriton, care rămăsese ţintuit. Poate acesta este motivul pentru care Clive se simţi obligat să intervină cu un zgomotos cuplet de adio în cel mai pur stil funcţionăresc.

— Ei bine, cred că avem o mulţime de lucruri la care să ne gândim aici, Brady. Russell, trebuie să discutăm treaba asta. Poate găsim o cale de mijloc. Cred că există. De ce nu facem nişte sondaje? S-o luăm puţin la puricat, s-o luăm de la început bucată cu bucată.

Nimeni n-a părăsit încăperea. Brady, în ciuda tuturor platitudinilor introductive ale lui Clive, rămăsese exact acolo unde era şi am observat pe chipul său o amabilitate neprefăcută, ce scotea la iveală omul adevărat de sub masca sa.

— Ned, nimeni nu ne-a angajat pentru a ne iubi aproapele. Nu pentru acest motiv ne ţin pe noi, spionii, pe pământ. Ştiam acest lucru când ne-am înrolat. Zâmbi. Dacă scopul jocului este de a face dovadă de decenţă, tu ai fi cel de la comandă, Ned, în locul directorului adjunct Clive, aici de faţă.

Clive nu păru prea încântat de această idee, dar asta nu l-a împiedicat să-l însoţească pe Brady până la jeepul acestuia.

Pentru o clipă am crezut că am rămas singur cu Ned şi cu Sheriton, până când l-am văzut pe Randy, gazda noastră, în pragul uşii, stupefiat, nevenindu-i să creadă.

— Ăsta a fost marele Brady? întrebă el cu răsuflarea tăiată. Marele Brady, căruia îi place totul?

— Nu domnule, a fost Greta Garbo, spuse Sheriton. Cară-te, Randy! Te rog!

Ar trebui acum să vă descriu momentele armonioase petrecute de Barley cu tinerii asistenţi ai lui Sheriton, care l-au escortat până la plajă, unde s-au plimbat, au glumit şi au scos harta Leningradului şi, cu chiu, cu vai, au reuşit să repereze magazinul unde a fost cumpărată căciula de blană a lui Miss Coad. Au stabilit cum a plătit, ce s-a întâmplat cu chitanţa, dacă a existat aşa ceva, l-au întrebat dacă o declarase la vama din Gatwick şi au localizat oficiul poştal de unde trebuie că a telefonat.

Ar trebui să vă descriu şi orele de destindere petrecute de Ned şi de mine, serile în jurul casei plutitoare a lui Barley, căutând modalităţi de a-l scoate din starea de introspecţie, dar negăsind niciuna.

Pentru ca îndepărtarea lui Barley de noi – am înţeles de atunci – nu încetase din momentul în care a acceptat să se supună interogatoriilor. Devenise un pelerin solitar. Unde mergea? De unde venea? La cine se ducea?

A venit şi ziua – o adevărată vreme de paradis, cred că era o