— Mă duc eu, zise Fitz, luând-o prin surprindere. Tu termină-ţi micul dejun.

Curiozitatea lui Maud nu îi permitea să lase lucrurile astfel. Când Fitz se îndrepta spre uşă, ea spuse:

— Bea suferă cumva de greţuri matinale?

Fitz se opri în prag.

— Să nu spui nimănui, spuse el.

— Felicitări! Mă bucur mult pentru voi.

— Mulţumesc.

— Dar copilul…

Lui Maud i se puse un nod în gât.

— O! zise mătuşa Herm, pricepând într-un final. Ce drăguţ!

Maud continuă cu un efort:

— Copilul o să se nască în plin război?

— O, vai! exclamă mătuşa Herm. Nu m-am gândit la asta.

Fitz ridică din umeri.

— Un nou-născut nu va face diferenţa.

Maud simţi că-i dau lacrimile.

— Când trebuie să se nască bebeluşul?

— În ianuarie, rosti Fitz. De ce eşti atât de tulburată?

— Fitz, zise Maud, care plângea acum în hohote. Fitz, o să mai fii în viaţă atunci?

În dimineaţa de sâmbătă, ambasada germană era cuprinsă de frenezie. Walter se afla în biroul ambasadorului, răspunzând la telefon, aducând telegrame şi luând notiţe. Ar fi trebuit să fie cea mai minunată experienţă din viaţa lui, dacă nu ar fi fost atât de îngrijorat în privinţa viitorului său alături de Maud. Însă nu putea savura senzaţia de participant direct la un joc internaţional al puterii, pentru că era torturat de teama ca nu cumva el şi femeia pe care o iubea să devină duşmani în război.

Nu se mai schimbau mesaje prietenoase între Willy şi Nicky. În după-amiaza precedentă, guvernul german transmisese un ultimatum sec ruşilor, oferindu-le douăsprezece ore pentru a opri mobilizarea monstruoasei lor armate.

Termenul-limită trecuse, iar de la Sankt Petersburg nu sosise niciun răspuns.

Totuşi, Walter tot mai credea că războiul ar putea fi restrâns la Europa de Est, astfel încât Germania şi Marea Britanie să rămână în relaţii amicale. Ambasadorul Lichnowsky îi împărtăşea optimismul. Până şi Asquith spusese că Franţa şi Marea Britanie pot rămâne spectatoare. La urma urmei, niciuna dintre ţări nu era prea interesată de viitorul Serbiei şi al regiunii balcanice.

Franţa era de fapt cheia. Berlinul trimisese un al doilea ultimatum în după-amiaza precedentă, de data aceasta la Paris, cerându-le francezilor să îşi declare neutralitatea. Era o speranţă firavă, dar Walter se agăţa de ea cu disperare. Ultimatumul expirase la amiază. Între timp, şeful statului-major, Joseph Joffre, ceruse mobilizarea imediată a armatei franceze, iar cabinetul se întrunea în acea dimineaţă pentru a lua o decizie. La fel ca şi în celelalte ţări, se gândi Walter sumbru, ofiţerii îşi presau stăpânii politici să facă primii paşi spre război.

Era frustrant de dificil să ghiceşti în ce direcţie o vor apuca francezii.

La unsprezece fără un sfert, când mai erau doar 75 de minute până la expirarea termenului-limită acordat Franţei, Lichnowsky primi o vizită neaşteptată: Sir William Tyrrell. Oficial important, cu o experienţă îndelungată în relaţiile externe, Tyrrell era secretarul particular al lui Sir Edward Grey. Walter îl conduse imediat în biroul ambasadorului. Lichnowsky îi făcu semn lui Walter să rămână.

Tyrrell vorbi în germană:

— Ministrul de externe mi-a cerut să vă informez că şedinţa Consiliului de Miniştri, ce se desfăşoară chiar în aceste clipe, ar putea avea ca rezultat o declaraţie din partea Domniei Sale.

Era evident un discurs repetat, iar germana lui Tyrrell era fără cusur, dar – cu toate acestea – înţelesul vorbelor sale îi scăpa lui Walter. Se uită la Lichnowsky şi văzu că şi acesta era nedumerit.

Tyrrell continuă:

— O declaraţie care s-ar putea dovedi de ajutor în prevenirea marii catastrofe.

Asta părea să le dea ceva speranţe, deşi încă foarte vag. Lui Walter îi venea să-i spună: „Treci odată la subiect!”

Lichnowsky replică cu aceeaşi formalitate diplomatică încordată:

— Ce indicaţii îmi puteţi da cu privire la conţinutul declaraţiei, Sir William?

„Pentru numele lui Dumnezeu, se gândi Walter, e o chestiune de viaţă şi de moarte la mijloc!”

Funcţionarul vorbi cu o precizie calculată:

— Declaraţia ar putea stipula că, dacă Germania s-ar abţine să atace Franţa, atunci atât Franţa, cât şi Marea Britanie ar putea să mai chibzuiască dacă sunt într-adevăr obligate să intervină în conflictul din Europa de Est.

Walter fu atât de şocat, încât scăpă creionul din mână. Franţa şi Marea Britanie neimplicate în război – era exact ce-şi dorea el. Se uită la Lichnowsky. Şi ambasadorul părea surprins şi vizibil încântat.

— Este dătător de speranţe, rosti el.

Tyrrell ridică o mână de atenţionare.

— Vă rog să înţelegeţi că nu fac nicio promisiune.

„Bine, se gândi Walter, dar nici n-ai venit aici ca să vorbim vrute şi nevrute.”

Lichnowsky zise:

— Atunci daţi-mi voie să vă spun că o propunere de restrângere a războiului la partea de est a continentului ar fi examinată cu mare interes de Majestatea Sa kaizerul Wilhelm şi de guvernul german.

— Vă mulţumesc.

Tyrrell se ridică în picioare.

— Îi voi transmite spusele dumneavoastră lui Sir Edward.

Walter îl conduse afară pe Tyrrell. Era încântat. Dacă Franţa şi Marea Britanie ar fi putut fi ţinute în afara războiului, nu ar mai fi existat nimic care să îl oprească să se căsătorească cu Maud. Era oare un ţel atât de ireal?

Reveni în biroul ambasadorului. Înainte să apuce să discute declaraţia lui Tyrrell, sună telefonul. Walter ridică receptorul şi auzi o voce familiară rostind în engleză:

— Grey la telefon. Pot vorbi cu Excelenţa Sa?

— Desigur, domnule.

Walter îi dădu telefonul ambasadorului.

— Sir Edward Grey.

— Lichnowsky aici. Bună dimineaţa… Da, Sir William tocmai a plecat…

Walter se holba la ambasador, sorbind cu nesaţ jumătatea de conversaţie pe care o auzea şi încercând să-i citească restul pe chip.

— O sugestie foarte interesantă… Permiteţi-mi să clarific poziţia noastră. Germania nu are nimic de împărţit cu Franţa sau cu Marea Britanie.

Părea că Sir Grey tocmai repeta ce le zisese deja Tyrrell. Era clar că englezii vorbeau serios.

Lichnowsky spuse:

— Mobilizarea ruşilor este o ameninţare ce nu poate fi ignorată, însă ea reprezintă o ameninţare la graniţa noastră de est şi la graniţa estică a aliatului nostru, Austro-Ungaria. Noi am cerut Franţei o garanţie a neutralităţii. Dacă Franţa ne oferă asta – sau dacă Marea Britanie poate garanta neutralitatea Franţei – nu va exista niciun motiv de război în vestul Europei… Vă mulţumesc, domnule ministru. Perfect, vă voi suna la trei şi jumătate în această după-amiază.

Închise apoi telefonul.

Îl privi pe Walter. Îşi zâmbiră amândoi triumfători.

— Ei bine, făcu Lichnowsky, la asta chiar că nu mă aşteptam!

Maud se afla la Sussex House,