să-i dezvăluie ce gândesc, că nu poate să le schimbe părerile fără ca ei să bănuiască măcar ce se întâmplă.

Walter se va duce la război. Îşi va pune o uniformă şi va avea o armă, iar trupele inamice vor trage obuze, mortiere şi rafale de mitralieră în el, încercând să îl omoare sau să îl rănească atât de grav, încât să nu se mai poată ţine pe picioare. Îi era greu să se gândească la altceva şi îi venea să plângă întruna. Avusese chiar şi un schimb de replici dur cu fratele ei mult iubit.

Se auzi apoi un ciocănit la uşă. Era Grout.

— Herr von Ulrich este aici, Înălţimea Voastră, rosti el.

Maud era şocată. Nu îl aştepta pe Walter. De ce venise?

Observându-i surpriza de pe chip, Grout adăugă:

— Când i-am spus că stăpânul nu este acasă, a întrebat de dumneavoastră.

— Mulţumesc, spuse Maud, apoi trecu pe lângă Grout şi coborî treptele.

Grout strigă după ea:

— Herr von Ulrich este în salonaş. O voi ruga pe Lady Hermia să vi se alăture.

Până şi Grout ştia că Maud nu trebuie să rămână singură cu un tânăr, însă mătuşa Herm nu se mişca prea repede, aşa că aveau să treacă minute bune până să sosească.

Maud dădu buzna în salonaş şi se azvârli în braţele lui Walter.

— Ce-o să facem? se tângui ea. Walter, ce-o să facem?

El o strânse cu putere în braţe, apoi o privi sobru. Era pământiu şi tras la faţă. Arăta de parcă tocmai ar fi aflat de moartea cuiva. Îi zise:

— Franţa nu a răspuns la ultimatumul german.

— Nu au spus absolut nimic? strigă ea.

— Ambasadorul nostru de la Paris a insistat să primească un răspuns. Mesajul premierului Viviani a fost: „Franţa îşi va urmări propriile interese”. Nu vor promite neutralitatea.

— Dar ar mai putea să fie încă timp…

— Nu. Au hotărât să se mobilizeze. Joffre a câştigat disputa – aşa cum au făcut ofiţerii din toate ţările. Telegramele au fost trimise la ora patru după-amiaza, ora Parisului.

— Trebuie să puteţi face ceva!

— Germania nu mai are de ales, rosti el. Nu ne putem lupta cu Rusia având în spate o Franţă ostilă, înarmată şi nerăbdătoare să redobândească Alsacia şi Lorena. Aşa că trebuie să atacăm Franţa. Planul Schlieffen a intrat deja în funcţiune. În Berlin, mulţimile cântă pe străzi imnul kaizerului.

— Va trebui să te întorci la regimentul tău, zise ea, fără să-şi mai poată ţine în frâu lacrimile.

— Fireşte.

Ea se şterse la ochi. Batista ei era prea mică, o bucată stupidă de pânză brodată. Îşi folosi mâneca.

— Când? întrebă ea. Când va trebui să părăseşti Londra?

— Nu chiar în următoarele zile.

Se străduia şi el să îşi înăbuşe lacrimile, observă ea.

El adăugă:

— Există vreo şansă ca Marea Britanie să nu se implice în război? Măcar atunci nu aş lupta împotriva ţării tale.

— Nu ştiu, răspunse ea. Mâine vom afla. Îl trase mai aproape. Te rog, ţine-mă strâns.

Îşi rezemă capul de umărul lui şi îşi închise ochii.

(V)

Fitz se înfurie când văzu demonstraţia împotriva războiului din Trafalgar Square, duminică după-amiaza. Vorbea Keir Hardie, un parlamentar laburist, îmbrăcat într-un costum de tweed – precum un paznic de vânătoare, se gândi Fitz. Omul stătea pe soclul Columnei lui Nelson, răcnind grosolan cu accentul său de scoţian, profanând amintirea eroului care murise pentru Marea Britanie în bătălia de la Trafalgar.

Hardie spunea că iminentul război avea să fie cea mai mare catastrofă pe care o cunoscuse lumea. El reprezenta o circumscripţie electorală de mineri – Merthyr, din apropiere de Aberowen. Era fiul nelegitim al unei cameriste şi fusese miner înainte de a intra în politică. Ce ştia el despre război?

Fitz trecu mai departe, dezgustat, ducându-se să ia ceaiul la ducesă. În sala cea mare dădu peste Maud, cufundată într-o conversaţie cu Walter. Criza îl îndepărta de amândoi, spre profundul său regret. Îşi iubea sora şi ţinea la Walter, însă Maud era liberală, iar Walter era german şi, în vremuri ca acelea, îi era greu până să le şi vorbească. Totuşi, făcu tot posibilul să pară amabil când i se adresă lui Maud:

— Am auzit că şedinţa de dimineaţă a cabinetului a fost furtunoasă.

Ea încuviinţă.

— Churchill a mobilizat flota azi-noapte fără să întrebe pe nimeni. John Burns şi-a dat demisia azi-dimineaţă în semn de protest.

— Nu pot să mint şi să spun că-mi pare rău.

Burns era un vechi radical, manifestând cea mai ferventă atitudine împotriva războiului.

— Deci toţi ceilalţi au fost de acord cu acţiunea lui Winston.

— Fără tragere de inimă.

— Trebuie să ne mulţumim şi cu puţin.

Era îngrozitor, se gândi Fitz, ca în acele momente de primejdie naţională guvernul să se afle în mâinile acelor stângişti nehotărâţi.

Maud zise:

— Însă au refuzat solicitarea lui Grey de a ne angaja să apărăm Franţa.

— Încă se poartă ca nişte laşi, atunci, rosti Fitz.

Ştia că este nepoliticos cu sora lui, dar era prea înverşunat ca să se mai abţină.

— Nu chiar, spuse Maud pe un ton echilibrat. Au acceptat să împiedice flota germană să treacă prin Canalul Mânecii ca să atace Franţa.

Fitz se mai lumină un pic la faţă.

— Măcar atât.

Walter interveni:

— Guvernul german a replicat că nu are nicio intenţie să trimită nave în Canalul Mânecii.

Fitz îi zise lui Maud:

— Vezi ce se întâmplă când rămâi tare pe poziţie?

— Nu te umfla în pene, Fitz, ripostă ea. Dacă se va ajunge la război, asta va fi din cauză că oameni ca tine nu s-au străduit îndeajuns ca să îl prevină.

— A, da? zise el ofensat. Ei bine, dă-mi voie să-ţi spun ceva. Am vorbit cu Sir Edward Grey aseară, la clubul Brooks’s. El le-a cerut atât francezilor, cât şi germanilor să respecte neutralitatea Belgiei. Francezii au acceptat imediat.

Fitz îl privi provocator pe Walter.

— Germanii nu au răspuns încă.

— Este adevărat.

Walter ridică din umeri, cerându-şi parcă scuze.

— Dragul meu Fitz, ca soldat cred că îţi dai seama că noi nu puteam răspunde la această întrebare într-un fel sau altul fără să nu ne dăm de gol planurile de război.

— Îmi dau seama, dar aş vrea să ştiu, ţinând cont de asta, de ce sora mea crede că eu sunt cel care îndeamnă la război, iar tu cel care încearcă să facă pace.

Maud evită întrebarea.

— Lloyd George crede că Marea Britanie ar trebui să intervină numai dacă armata germană încalcă teritoriul Belgiei în mod substan