Era cea mai groaznică zi din viaţa ei. Ţara sa urma să poarte un război fără rost; fratele ei şi bărbatul pe care îl iubea aveau să-şi rişte vieţile, iar ea avea să fie despărţită de logodnicul ei, poate pentru totdeauna. Pierduse orice speranţă şi era complet deznădăjduită.

Coborâră scările, cu Fitz în faţă.

— Foarte interesant, dragă Fitz, rosti mătuşa Herm politicos, de parcă ar fi fost dusă la o expoziţie de artă ce se dovedise a fi mai bună decât se aşteptase.

Walter o prinse de braţ pe Maud şi o făcu să se oprească. Ea lăsă trei-patru oameni să treacă înaintea lor, pentru ca Fitz să nu-i poată auzi. Însă nu era deloc pregătită pentru ce urmă.

— Căsătoreşte-te cu mine, rosti Walter încet.

Inima ei începu să bată cu putere.

— Poftim? şopti ea. Cum?

— Căsătoreşte-te cu mine, te rog! Mâine.

— Nu se poate face…

— Am un certificat special. Bătu în buzunarul de la piept al hainei. Am fost vineri la Registrul de Evidenţă a Populaţiei din Chelsea.

Ea simţi cum i se învârte capul. Nu putu să rostească decât atât:

— Dar am căzut de acord să aşteptăm.

De îndată ce vorbele îi ieşiră pe gură, îşi dori să nu le fi spus.

Însă el vorbea deja:

— Am aşteptat. Criza s-a încheiat. Mâine sau poimâine, ţările noastre se vor afla în război. Voi fi nevoit să părăsesc Marea Britanie. Vreau să mă căsătoresc cu tine înainte să plec.

— Nu ştim ce se va întâmpla! zise ea.

— Într-adevăr, nu ştim. Dar, indiferent ce ne rezervă viitorul, vreau să fii soţia mea.

— Dar…

Maud se opri brusc. De ce se împotrivea atât? El avea dreptate. Nimeni nu ştia ce urma să se întâmple, însă asta nu mai conta acum. Ea voia să fie soţia lui şi niciun viitor pe care şi l-ar fi imaginat nu ar fi putut schimba asta.

Înainte să poată spune mai multe ajunseră la capătul scărilor şi ieşiră în Sala de Recepţie Centrală, unde o mulţime de oameni sporovăiau febril. Maud voia cu disperare să-i mai pună câteva întrebări lui Walter, însă Fitz insistă în mod galant să le escorteze, pe ea şi pe mătuşa Herm, afară din clădire, din cauza mulţimilor. În Piaţa Parlamentului, Fitz se asigură că femeile intră cu bine în maşină. Şoferul întoarse cheia în contact, motorul hurui şi maşina demară încet, lăsându-i pe Fitz şi pe Walter în urmă, alături de mulţimea de trecători care aşteptau să-şi afle soarta.

Maud voia să fie soţia lui Walter. Era singurul lucru de care era sigură. Ţinea cu dinţii de acest gând, în timp ce o mulţime de întrebări şi speculaţii îi goneau nebuneşte prin minte. Să accepte planul lui Walter sau mai bine să aştepte? Dacă accepta să se căsătorească cu el a doua zi, cui avea să-i spună despre asta? Unde s-ar fi dus după ceremonie? Ar fi locuit împreună? Dacă da, atunci unde?

În acea seară, înainte de cină, camerista ei îi aduse un plic pe o tavă de argint. Acesta conţinea o singură foaie de hârtie crem, acoperită cu scrisul precis şi drept al lui Walter.

Ora şase după-amiaza.

Scumpa mea iubită,

Mâine, la ora trei şi jumătate, te voi aştepta într-o maşină peste drum de casa lui Fitz. Voi aduce cu mine cei doi martori necesari. Am făcut o programare la ofiţerul stării civile pentru ora patru. Am un apartament la hotelul Hyde. L-am rezervat deja, ca să putem merge direct acolo, fără să mai zăbovim la recepţie. Suntem trecuţi ca domnul şi doamna Woolridge. Să porţi un voal.

Te iubesc, Maud.

Logodnicul tău,

W.

Cu o mână tremurândă, ea lăsă foaia de hârtie pe măsuţa ei de toaletă din mahon lustruit. Avea respiraţia întretăiată. Privea fix tapetul cu model floral, încercând să analizeze cu calm situaţia.

El alesese bine momentul: jumătatea după-amiezii reprezenta o perioadă liniştită, în care Maud ar fi putut să se furişeze neobservată din casă. Mătuşa Herm trăgea un pui de somn după prânz, iar Fitz urma să se afle la Camera Lorzilor.

Fitz nu trebuia să afle dinainte, căci ar fi încercat să o oprească. Ar fi putut să o încuie pur şi simplu în cameră. Ba chiar ar fi putut să o interneze într-un ospiciu. Un bărbat bogat din înalta societate putea să se descotorosească astfel de o rudă, mai ales dacă era femeie, fără prea mare bătaie de cap. Fitz nu trebuia decât să găsească doi doctori dispuşi să îi dea dreptate că sora lui o luase razna pentru că voia să se căsătorească cu un german. Nu avea să spună nimănui.

Numele false şi voalul demonstrau că Walter dorea să păstreze totul secret. Hyde era un hotel discret din Knightsbridge, unde era puţin probabil să dea peste cineva cunoscut. Se înfioră la gândul că avea să-şi petreacă noaptea cu Walter.

Însă ce urmau să facă în ziua următoare? O căsătorie nu putea fi ţinută secretă pentru totdeauna. Walter ar fi trebuit să părăsească Marea Britanie după două-trei zile. Avea să plece oare cu el? Se temea că asta i-ar putea nenoroci cariera. Cum ar mai fi putut cineva să aibă încredere în el că va lupta pentru ţara sa dacă se căsătorea cu o englezoaică? Şi dacă totuşi lupta, avea să o facă departe de casă – deci ce rost ar fi avut să se ducă şi ea în Germania?

În ciuda tuturor necunoscutelor, era plină de o nerăbdare minunată.

— Doamna Woolridge, rosti ea în dormitorul gol, apoi se îmbrăţişă singură de bucurie.

4 august 1914

Când se lumină de ziuă, Maud se trezi şi se aşeză la măsuţa de toaletă ca să scrie o scrisoare. Avea în sertar un vraf de foi albastre de la Fitz, iar călimara argintie era umplută în fiecare zi. Scumpul meu, începu ea,