Rose o privi zâmbind şi nu zise nimic. Andi reuşi să-i susţină doar vreo cinci secunde superba privire cenuşie, apoi îşi coborî ochii. Însă i se opriră asupra sânilor aceia trufaşi, neîncătuşaţi în sutien, şi cu toate acestea foarte fermi. Când îşi ridică privirea, nu reuşi să se uite mai sus de buzele femeii. Buzele acelea roz-corai.

— Ai treizeci şi doi, spuse Rose. Din păcate, îi cam arăţi, fetiţo, din cauză că ai avut parte de o viaţă grea. O viaţă trăită într-o fugă continuă. Dar încă mai eşti drăguţă. Stai cu noi, trăieşte împreună cu noi şi în zece ani de acum înainte chiar vei avea douăzeci şi opt.

— Imposibil.

Rose zâmbi iarăşi.

— Peste o sută de ani vei arăta şi te vei simţi de treizeci şi cinci. Asta până vei consuma abur. Atunci vei avea din nou douăzeci şi opt, doar că te vei simţi cu zece ani mai tânără. Şi vei consuma abur foarte des. Viaţă lungă, tinereţe şi mâncare bună – asta îţi ofer eu. Ce părere ai?

— E prea frumos ca să fie adevărat, zise Andi. Ca reclamele alea care-ţi spun că poţi face o asigurare de viaţă doar cu zece dolari.

Nu se înşela prea mult. Rose nu o minţise (nu încă), dar mai erau anumite lucruri pe care nu i le spusese. Cum ar fi că uneori nu aveau îndeajuns abur. Cum ar fi că nu toţi supravieţuiau Transformării. Însă credea că fata asta va reuşi. Iar Nuc, pretinsul doctor al Legitimilor, îşi exprimase, cu destulă precauţie, aceeaşi părere. Dar nimic nu era sigur.

— Şi tu cu prietenii tăi vă ziceţi…?

— Nu sunt prietenii mei, sunt familia mea. Noi suntem Clanul Legitim.

Rose şi împleti degetele şi le ridică în faţa lui Andi.

— Şi ce a fost legat nu mai poate fi dezlegat. Trebuie să pricepi asta.

Andi, care aflase deja că o fată violată nu mai poate fi dezviolată, înţelegea perfect.

— Am de ales?

Rose ridică din umeri.

— Orice alte opţiuni ar fi extrem de proaste, drăguţă. Dar ar fi mai bine să-ţi doreşti asta. Aşa Transformarea ţi s-ar părea mai uşoară.

— Doare? Transformarea asta?

Rose zâmbi şi spuse prima minciună:

— Absolut deloc.

Noapte de vară la periferia unui orăşel din Midwest.

Undeva, nişte oameni se uitau la Harrison Ford care plesneşte din bici; undeva, Actorul-Preşedinte schiţa zâmbetul lui fals; aici, în campingul acesta, Andi Steiner stătea întinsă într-un şezlong cumpărat la mâna a doua, scăldată în lumina farurilor de la EarthCruiser-ul lui Rose şi de la Winnebago-ul altcuiva. Rose îi explicase că Legitimii deţineau câteva terenuri de campare, însă nu şi pe acesta unde se aflau acum. Dar administratorul lor ştia cum să închirieze asemenea afaceri aflate în pragul falimentului. America trecea printr-o recesiune, însă banii nu constituiau o problemă pentru Legitimi.

— Cine-i administratorul ăsta? întrebase Andi.

— Un flăcău fermecător, zâmbise Rose. Capabil să convingă păsărelele să coboare din copaci. Ai să-l cunoşti curând.

— E iubitul tău?

Rose izbucnise în râs şi o mângâiase pe obraz. Atingerea degetelor ei stârnise o voltă fierbinte de emoţie în stomacul lui Andi. Aiurea, sigur, dar perfect reală.

— Ai un licăr în tine, nu-i aşa? Stai liniştită, nu cred că vei păţi ceva.

Poate avusese dreptate, dar acum Andi nu se mai simţea câtuşi de puţin excitată, ci doar speriată. Prin minte îi defilau tot felul de ştiri şi reportaje văzute la televizor, citite prin ziare, despre cadavre descoperite în şanţuri, cadavre descoperite la marginea pădurilor, cadavre descoperite pe fundul puţurilor secate. Fete şi femei. Aproape numai fete şi femei. Dar nu Rose o speria – nu chiar. Şi mai erau şi alte femei acolo. Dar erau şi bărbaţi.

Rose se lăsă în genunchi lângă ea. Lumina nemiloasă a farurilor ar fi trebuit să-i preschimbe chipul într-un tablou crunt şi hidos, în alb şi negru, dar se întâmplă exact pe dos: femeia era parcă şi mai frumoasă. O mângâie din nou pe obraz.

— Nu te teme, îi şopti. Nu te teme.

Se întoarse spre una din celelalte femei – o fiinţă palidă, dar atrăgătoare, căreia Rose îi zicea Sarey Tăcuta – şi îi făcu un semn din cap. Sarey îi răspunse tot cu un semn şi intră în rulota uriaşă a lui Rose. Ceilalţi se strânseră în cerc în jurul şezlongului. Andi se simţi brusc cuprinsă de nelinişte. I se părea că toată atmosfera aducea cu ritualul practicat înaintea unui sacrificiu.

— Nu te teme. Curând vei fi una dintre noi, Andi. Vei fi una cu noi.

Dacă nu cumva, îşi continuă Rose ideea în gând, ţi se va încheia ciclul. Caz în care îţi vom arde hainele în incineratorul din spatele closetelor şi mâine vom pleca mai departe. Căci se spune că cine nu riscă nu câştigă.

Dar spera că nu va fi aşa. Îi plăcea mititica asta şi, în plus, s-ar putea să aibă nevoie de talentul ei de a adormi instantaneu oamenii.

Sarey se întoarse cu o canistră metalică, asemănătoare cu un termos. I-o înmână lui Rose, care îi scoase capacul roşu. Sub acesta se aflau un muştiuc şi o valvă. Lui Andi i se părea că seamănă foarte bine cu un spray de gândaci. Îi trecu prin minte să sară din şezlong şi să o ia la sănătoasa, dar îşi aduse aminte de cele întâmplate la cinematograf. Îşi aduse aminte de mâinile acelea care îi intraseră în cap, ţintuind-o în loc.

— Taică Flick, spuse Rose. Vrei să faci tu oficiile?

— Bucuros.

Bătrânul de la cinematograf. În seara aceasta era îmbrăcat cu o pereche de bermude roz şi lăbărţate, ciorapi albi ce-i urcau pe gambele uscate până sub genunchi şi sandale precum cele purtate în vechime de Iisus. Andi îşi zise că aşa ar fi trebuit să arate Tataia Walton{4} după doi ani petrecuţi într-un lagăr de concentrare. Îşi ridică mâinile, iar ceilalţi le ridicară şi ei. În lumina încrucişată a farurilor păreau un lanţ de figurine decupate din hârtie.

— Noi suntem Clanul Legitim, spuse el.

Vocea ieşită din pieptul acela scofâlcit nu tremura câtuşi de puţin: era vocea profundă şi sonoră a unui bărbat cu mult mai tânăr