Erai agent de legătură. Cel puţin, aşa scrie-n fişa postului. Te-a căutat taică-miu pe Internet. Nu-s multe, da’ ceva-ceva tot a găsit. Bănuieşte că ai lucrat la interogatorii. Poate chiar şi-n operaţiuni murdare. Cum erai, ca un Jason Bourne din Armată?

Barbie nu răspunse.

— Hai, zi! Ai omorât vreun om? Sau, poate ar trebui să te întreb: câţi ai omorât? Pe lângă ăştia la care le-ai făcut felu’ aici, adică.

Barbie tăcea.

— Mă frate, ce bună tre’ să fie apa asta! E din coolerul de sus. Chilly Willy!

Tăcere.

— Voi, ăştia, veniţi înapoi cu tot felu’ de probleme. Cel puţin, aşa am văzut la televizor. Aşa e, sau nu? Adevărat sau fals?

„Nu din cauza migrenei face asta. Sau, cel puţin, n-am mai auzit de-o asemenea migrenă. ”

— Junior, cât de rău te doare capul?

— Nu mă doare deloc.

— De când ai dureri de cap?

Cu grijă, Junior puse paharul pe podea. În seara aceea, purta pistol la subsuoară. Îl scoase şi-l îndreptă spre Barbie, printre gratii. Ţeava tremura uşor.

— Te mai joci mult de-a doctoru’?

Barbie se uită la pistol. Nu făcea parte din scenariu, era destul de sigur – Big Jim avea planuri pentru el, probabil nu prea plăcute, dar nu includeau împuşcarea lui în arestul poliţiei, când oricine ar fi putut să vină de sus şi să vadă că uşa celulei era încuiată, iar victima, neînarmată. Dar nu avea încredere în Junior că ar fi respectat scenariul, pentru că Junior era bolnav.

— Nu, răspunse el. Gata cu doctoriceala. Mii de scuze.

— Mda, ceri scuze, sigur. Îşi cere scuze căcatu’ că pute.

Totuşi, părea satisfăcut. Puse arma la loc în teacă şi luă iar paharul cu apă.

— Teoria mea e c-ai venit înapoi cu minţile futute de ce-ai văzut şi-ai făcut acolo. Ştii, PTSS, STD, PMS, una d-alea… Teoria mea e că te-ai pierdut, aşa, dintr-odată. Sunt pe-aproape?

Barbie nu spuse nimic.

Oricum, pe Junior nu prea părea să-l intereseze. Îi întinse paharul printre zăbrele.

— Ia-l, ia-l!

Convins că avea să-i fie tras iar înapoi,Barbie întinse mâna spre pahar, dar nu se întâmplă nimic. Gustă. Apa nu era rece şi nici nu putea fi băută.

— Hai, bea, îl îndemnă Junior. Doar juma’ de solniţă am dizolvat în ea, îi faci faţă, nu? Şi pe pâine-ţi pui sare, nu?

Barbie se mulţumi să-l privească.

— Nu-ţi pui sare pe pâine? Îţi pui sare, băi lăbare? Mm?

Barbie îi întinse paharul printre gratii.

— Ţine-l, ţine-l, zise Junior, mărinimos. Şi ia-le şi pe astea.

Îi dădu hârtia şi pixul. Barbie le luă şi privi foaia. Era cam aşa cum se aşteptase. Jos, avea un loc pentru semnătură.

O întinse înapoi. Junior se retrase cu un pas aproape dansant, zâmbind şi clătinând din cap.

— Păstreaz-o şi pe aia. Tata a zis că n-ai s-o semnezi imediat, da’ pe urmă ai să te mai gândeşti. Şi mai gândeşte-te şi cum ar fi să primeşti un pahar cu apă fără sare. Şi ceva de mâncare. Un cheeseburger mare ca-n paradis. Poate şi o cola. Sunt câteva la rece, sus, în frigider. Nu ţi-ar plăcea o cola bună şi rece?

Barbie nu zise nimic.

— Îţi sărezi pâinea? Hai, nu te sfii. Ţi-o sărezi, băi faţă-de-cur?

Barbie tăcea.

— Las’ că mai vedem noi. Când o să ţi se facă destul de foame şi destul de sete, mai vedem. Aşa zice tata şi de obicei are dreptate cu chestiile astea. Pa-pa, Baaaarbie.

Porni pe culoar, apoi se întoarse.

— Nu trebuia să-ţi pui labele pe mine, să ştii. Asta a fost marea ta greşeală.

În timp ce Junior urca scara, Barbie observă că şchiopăta puţin – sau îşi târa, un picior. Asta era, îşi târa piciorul stâng şi se trăgea de balustradă cu mâna dreaptă, ca să compenseze. Se întrebă ce părere ar fi avut Rusty Everett despre acele simptome. Şi se mai întrebă şi dacă urma să mai aibă vreodată şansa de a afla.

Barbie parcurse cu privirea declaraţia nesemnată. I-ar fi plăcut s-o rupă şi să împrăştie bucăţile pe pardoseala din faţa celulei, dar asta ar fi fost o provocare inutilă. Acum se afla în bârlogul lupului şi cel mai bine era să stea cuminte. Puse hârtia pe pat, cu pixul deasupra. Apoi, luă paharul de apă. Însămânţat cu sare. Îi putea simţi mirosul. Ceea ce-l ducea cu gândul la felul cum devenise Chester’s Mill acum – numai că… nu cumva fusese aşa dintotdeauna? Încă dinainte de Dom? Nu semănaseră sare în pământ Big Jim şi ai lui, de-atâta amar de vreme? Bănuia că da. Şi se mai gândea şi că avea să fie un miracol dacă scăpa viu din acea secţie de poliţie.

Cu toate astea, băieţii erau nişte amatori; uitaseră de toaletă. Probabil că niciunul dintre ei nu fusese vreodată într-o ţară unde chiar şi o palmă de apă dintr-un şanţ putea arăta bine când cărai în cârcă cincizeci de kile de echipamente, pe o temperatură de 46 de grade Celsius. Barbie turnă apa sărată în colţul celulei. Apoi, urină în pahar şi-l puse sub pat. În fine, îngenunche în faţa toaletei ca pentru a-şi face rugăciunile şi bău până simţi că i se umflă burta.

13

Când Rusty ajunse în faţa casei, Linda stătea aşezată pe treptele de la intrare. În curtea din spate, Jackie Wettington le dădea în leagăne pe Micile J, iar fetele insistau să le împingă cât mai tare şi cât mai sus.

Linda îi ieşi în întâmpinare, cu braţele deschise. Îl sărută pe gură, se trase puţin înapoi ca să-l privească, apoi îl sărută din nou, cu gura deschisă şi mâinile pe obrajii lui. Rusty îi simţi atingerea scurtă şi umedă a limbii şi imediat începu să se excite. Linda îi simţi erecţia şi se îndesă în el.

— Mamăăă, făcu Rusty. Ar trebui să ne certăm în public mai des. Şi dacă nu-ncetezi, o să facem şi altceva în public.

— O s-o facem, da’ nu-n public. Mai întâi… e nevoie să mai spun o dată că-mi pare rău?

— Nu.

Îl luă de mână şi-l duse înapoi spre trepte.

— Bine. Fiindcă avem de vorbit. Lucruri serioase.

Îi povesti ce se întâmplase la secţie – cum Julia fusese dată afară după ce lui Andy Sanders i se permisese să-l viziteze pe arestat. Îi spuse cum