chinezesc. Faţa lui Junior era o epavă. Sângele din ochiul stâng i se prelingea pe obrazul ţepos. Lui Barbie îi trecu prin minte că poate mai avea o mică şansă… Una mică de tot, dar şi astea erau mai bune decât niciuna. Începu să se plimbe dintr-o parte în alta, prin faţa patului şi a toaletei, la început încet, apoi tot mai repede. „Acum ştii cum se simte o raţă mecanică dintr-un stand de tir”, îşi spuse. „Şi pe-asta trebuie s-o ţin minte.”

Junior îi urmărea mişcările cu singurul ochi teafăr.

— Ai futut-o? Ai futut-o pe Angie?

„Ah fuhut-o? Ah fuhut-o he Anhie?”

Barbie râse. Era din nou râsul acela dement, pe care nu şi-l recunoştea, dar nu avea nimic contrafăcut.

— Dac-am futut-o? Dac-am futut-o? Junior, am futut-o cu curu-n sus, cu capu-n jos şi cu toate găurile pe interval. I-am tras-o pân-a început să cânte „Slavă şefu” şi „Răsare luna naşpa”. Am cordit-o pân-a dat cu cracii-n podele zbierând că mai voia, mai voia, mai voia… Am…

Junior îşi înclină capul spre pistol. Barbie observă şi, fără întârziere, sări la stânga. Junior trase. Glonţul lovi peretele de cărămidă din fundul celulei. Aşchii roşietice săriră din locul impactului. Unele loviră gratiile – Barbie auzi ţăcănitul metalic, ca al boabelor de mazăre într-o cană de tablă, chiar în timp ce ecoul detunăturii îi mai răsuna în urechi –, dar niciuna dintre ele nu-l atinse pe Junior. Căcat. Din celula lui, Rusty ţipă ceva, probabil încercând să-i distragă lui Junior atenţia, dar acesta nu se lăsă influenţat. Avea în cătare ţinta principală.

„Ba nici gând, încă nu…” îşi spuse Barbie, care încă mai râdea – smintit, isteric, dar râdea. „Încă nu, bulangiu pocit şi chior ce eşti.”

— Zicea că nu ţi se scoală, Junior. Te făcea El Pulamoales Supremo. Râdeam pe chestia asta, în timp ce ne…

Sări la dreapta, în aceeaşi clipă în care Junior trase. De data asta, auzi proiectilul şuierându-i pe lângă cap: zzzzzz… Alte ţăndări de cărămidă zburară din loc. Una îl înţepă pe Barbie în ceafă.

— Haide, Junior, ce-i cu tine? Tragi la fel cum fac marmotele algebră. Eşti cu capu’? Aşa ziceau mereu Angie şi Frankie…

Barbie simulă o mişcare spre dreapta, apoi alergă în stânga celulei. Junior trase de trei ori, cu un zgomot asurzitor, răspândind mirosul intens al prafului de puşcă ars; al treilea glonţ lovi toaleta de metal, în partea de jos, cu un spanggg reverberat. Prin gaură începu să curgă apa. Barbie se izbi de peretele celulei destul de tare ca să-i clănţănească dinţii-n gură.

— Hai că te-am prins, gâfâi Junior.

„Hah hă he-am phinsh.”

Totuşi, în adâncurile motorului său de gândire supraîncălzit, se cam îndoia. Ochiul stâng îi era mort, iar dreptul se înceţoşase. Vedea nu un Barbie, ci trei.

În clipa când trase, nemernicul se trânti pe pardoseală şi nici acest glonţ nu-l nimeri. Un ochişor negru se deschise în mijlocul pernei de la capul patului. Bine măcar că era la pământ. Gata cu ţopăielile. „Slavă Domnului că mi-am luat încărcătoru’ ăla-n plus”, îşi spuse Junior.

— M-ai otrăvit, Baaarbie.

Barbie nu avea nici cea mai vagă idee la ce se referea, dar se grăbi să confirme.

— Ai dreptate, băi pulifrici de râsu’ pizdii, te-am otrăvit mai mult ca sigur.

Junior vârî pistolul Beretta printre zăbrele şi închise ochiul stâng – cel vătămat; aşa, numărul de Barbie pe care-i vedea se reducea la doi. Limba-i ieşise printre dinţi. Toată faţa îi şiroia de sânge şi sudoare.

— Acu’ să te vedem cum mai fugi, Baaarbie.

Barbie nu mai avea cum să fugă, dar putea să se târască, ceea ce şi făcu, spre Junior. Următorul glonţ îi şuieră pe deasupra capului şi simţi o arsură vagă pe o fesă, când proiectilul îi sfâşie blugii şi boxerii, luând cu el şi un strat de piele.

Junior se retrase, se împiedică, fu gata să cadă, se agăţă de gratiile celulei din dreapta lui şi-şi reveni.

— Stai la un loc, bă pulă!

Barbie se răsuci spre pat şi începu să caute cuţitul pe sub el. Uitase complet de căcatul ăla de cuţit.

— O vrei pe la spate? întrebă Junior, din spatele lui. OK. Mie-mi convine.

— Trage odată! strigă Rusty. Trage, TRAGE!

Înainte de a auzi următoarea împuşcătură, Barbie mai avu timp doar să se întrebe: „Iisuse Hristoase, Everett, tu de partea cui eşti?”

31

Jackie coborî pe scară, cu Rommie după ea. Avu timp să observe fumul ceţos ce plutea prin jurul plafonierelor cu grilaje de sârmă, să simtă mirosul de pulbere arsă, după care Rusty Everett începu să strige:

— Trage, odată! Trage, TRAGE!

Îl văzu pe Junior Rennie la capătul coridorului, lângă gratiile ultimei celule, pe care poliţiştii o numeau uneori „La Ritz”. Zbiera ceva, dar nu se înţelegea nimic.

Nu gândi. Nici nu-i spuse lui Junior să ridice mâinile şi să se întoarcă. Îi trase scurt două focuri în spate. Un glonţ îi străpunse plămânul drept; celălalt îi străbătu inima. Junior muri înainte de a aluneca pe pardoseală, cu faţa între două gratii ale celulei, trăgându-i ochii în laterale atât de tare, încât arăta ca o mască mortuară japoneză.

Căderea lui îl dădu la iveală pe Dale Barbara, care stătea ghemuit pe pat, cu cuţitul în mână. Cuţitul ascuns cu atâta grijă, pe care nu apucase să-l desfacă.

32

Freddy Denton îl apucă de umăr pe agentul Henry Morrison. În seara aceea, Denton nu era persoana lui favorită şi nici n-avea să mai fie. „Nu c-ar fi fost vreodată”, îşi spuse Henry, acru. Denton îi arătă cu degetul:

— Ce caută prostănacul ăla bătrân de Calvert la poliţie?

— De unde naiba să ştiu eu? replică Henry şi-l înhăţă pe Donnie Baribeau care trecea în goană pe-alături, strigând nişte aiureli despre terorişti.

— Mai încet! îi mugi el în faţă. Gata, s-a terminat! Totu-i în regulă! Donnie îl tundea pe Henry şi spunea aceleaşi bancuri învechite de două ori