amiază. Tu, Fern, Roger. Melvin Searles. O va conduce Fred Denton. Poate să mai ia patru sau cinci oameni, dacă are nevoie.

— Altul mai bun n-ai găsit?

— Fred e foarte bun, replică Big Jim.

— Dar Thibodeau? Băiatul ăla care tot stă pe lângă ti…

— Stewart Bowie, de fiecare dată când deschizi gura, îţi ies maţele afară. E cazul să ţi-o mai şi ţii un timp închisă şi să asculţi. Vorbim despre un toxicoman slăbănog şi un farmacist care n-ar spune bau nici unei gâşte. Ai un amin şi pentru asta?

— Mda, amin…

— Folosiţi camioane de-ale oraşului. Vorbeşte cu Fred la telefon imediat ce poţi – trebuie să fie şi el pe-acolo, pe undeva – şi spune-i ce şi cum. Spune-i că oamenii voştri trebuie doar să se blindeze, pentru orice eventualitate… Sunt toate farafastâcurile alea de la Securitatea Internă în camera din dos a secţiei de poliţie – veste antiglonţ, scurte de război şi mai ştiu eu ce – aşa că putem foarte bine să facem uz de ele. Avem nevoie de propanul ăla.

— Şi laboratorul? Mă gândeam dacă n-ar fi bine să-i dăm foc…

— C-eşt’ nebun?

Carter, care tocmai revenise în încăpere, îl privi surprins.

— Cu toate chimicalele alea depozitate acolo? Ziarul lui Shumway e una; magazia aia, cu totul altă mâncare de peşte. Fă bine şi bagă-ţi minţile-n cap, prietene, altfel încep să cred că eşti la fel de prost ca Roger Killian.

— În regulă, răspunse Stewart ursuz, dar Big Jim ştia că urma să se conformeze. Oricum nu mai avea timp pentru el. Randolph trebuia să sosească din clipă-n clipă.

„Parada proştilor nu se termină niciodată”, îşi zise el.

— Şi-acuma, s-auzim un „Domnul fie lăudat”, ca pe vremuri.

În minte avea o imagine cu sine însuşi stând călare pe spinarea lui Stewart Bowie şi înfundându-i mutra-n ţărână. Era o imagine înviorătoare.

— Domnul fie lăudat, mormăi Stewart,

— Amin, frate, încheie Big Jim şi închise telefonul.

12

Şeful Randolph veni după scurt timp, arătând obosit, dar nu nemulţumit.

— Cred că pe unii dintre tinerii recruţi i-am pierdut definitiv – Dodson, Rawcliffe şi tânărul Richardson s-au dus – dar aproape toţi ceilalţi se ţin bine. Şi ne-au mai venit câţiva noi. Joe Boxer… Stubby Norman… Aubrey Towle… fratele lui e proprietarul bibliotecii, îl ştii…

Big Jim ascultă relativ răbdător, dar nu prea atent, ce i se recita. Când Randolph termină, împinse spre el, pe masa de şedinţe lustruită, plicul VADER.

— Uite ce fâlfâia Andrea, săraca. Aruncă o privire.

Randolph ezită, apoi deschise clemele plicului şi scoase conţinutul.

— Dar aici nu-s decât foi albe.

— Ai dreptate, perfectă dreptate ai. Mâine, când îţi aduni forţele – la şapte dimineaţa punct, la departamentul de poliţie, fiindcă-l poţi crede pe Unchiul Jim când îţi spune că furnicile vor începe să iasă din muşuroi foarte devreme – poate iei măsuri să se afle că biata femeie era la fel de dusă ca anarhistul care l-a împuşcat pe Preşedintele McKinley.

— Ăla nu-i un munte? întrebă Randolph.

Big Jim îşi sacrifică un moment ca să se întrebe din care car cu proşti căzuse băieţelul doamnei Randolph. Apoi continuă. N-avea să apuce opt ore de somn în noaptea aceea, dar, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, poate prindea cinci. Şi avea mare nevoie. Sărmana lui inimă avea nevoie de odihnă.

— Folosiţi toate maşinile poliţiei. Câte doi agenţi în fiecare. Asiguraţi-vă că fiecare are un Mace şi un taser. Dar reţineţi: oricine descarcă o armă de foc în faţa reporterilor, a camerelor şi a celorlalţi draci-bumbaci de-afară… îmi fac jartiere din maţele lui.

— Am înţeles.

— Pune-i să meargă pe acostamentele Şoselei 119, încadrând mulţimea. Fără sirene, doar cu girofarurile aprinse.

— Ca la defilare, spuse Randolph.

— Da, Pete, exact ca la o defilare. Carosabilul li-l lăsaţi oamenilor. Spune-ţi-le celor care vin cu maşinile să coboare din ele şi să meargă pe jos. Folosiţi portavocile. Când ajung acolo, vreau să fie cât mai obosiţi. Oamenii obosiţi tind să fie mai cuminţi.

— Nu crezi c-ar trebui să trimitem câţiva şi după evadaţi?

Văzu o scăpărare în ochii lui Big Jim şi ridică imediat mâna:

— Întrebam doar… doar întrebam.

— Bun, şi meriţi un răspuns. Eşti şeful, la urma urmei. Nu-i aşa, Carter?

— Îhî, făcu Carter Thibodeau.

— Răspunsul este nu, şefule Randolph, fiindcă… acum, ascultă-mă cu atenţie… n-au cum să scape. În jurul oraşului Chester’s Mill există un Dom, şi nu au… cate-lut… abso-goric… nicio cale de ieşire. Acum poţi să urmăreşti raţionamentul ăsta?

Observă roşeaţa care se iţea în obrajii lui Peter Randolph şi adăugă:

— Acum, ai mare grijă cum răspunzi. Eu, unul, aş avea.

— Urmăresc raţionamentul.

— Atunci, urmăreşte-l şi pe ăsta: cu Dale Barbara umblând liber, ca să nu mai vorbesc şi de complicele lui, Everett, oamenii vor aştepta cu şi mai multă încredere protecţia slujbaşilor publici. Şi, oricât de crunt presaţi am fi, ne vom ridica la înălţimea aşteptărilor, nu-i aşa?

În sfârşit, Randolph pricepu. N-o fi ştiut el că existase şi un preşedinte McKinley, nu doar muntele cu acelaşi nume, dar părea să înţeleagă că un Barbie în tufiş le era în multe privinţe mult mai util decât un Barbie în Cuibar.

— Da, spuse el. Ne vom ridica. Al naibii de-adevărat. Şi cu conferinţa de presă cum rămâne? Dacă n-o facem, vrei să programezi…

— Nu, nu vreau. Voi fi aici, la post, unde mi-e locul, monitorizând desfăşurarea evenimentelor. Cât despre presă, n-au decât să ţină câte conferinţe vor cu cei vreo mie de oameni care se vor aduna acolo, pe latura de sud a oraşului, ca o mulţime de gură-cască la un şantier de construcţii. Le doresc noroc la traducerea vorbăriei pe care-o vor auzi.

— Unii ar putea spune lucruri nu tocmai măgulitoare despre noi, preciză Randolph.

Big Jim îi adresă un zâmbet îngheţat.

— De-asta ne-a dat Dumnezeu umeri laţi, prietene. Şi-n plus, ce-o să facă drac-bumbacul ăla băgăreţ de Cox? O să vină aici ca să ne demită din funcţie?

Randolph chicoti conştiincios, porni spre uşă, apoi îi mai veni un gând.

— Vor fi foarte mulţi oameni acolo şi pentru mult timp. Militarii au pus toalete, în partea lor. N-ar trebui să facem şi noi ceva asemănător, pe partea noastră? Cred că avem câteva în magazia de materiale. Pentru echipele rutiere, mai ales. Poate Al Timmons ar putea