— Mai vrei o bere, tati?

Se întoarce încet şi priveşte în jos, spre el. (De cît timp stătea acolo?) Statura băiatului pare micşorată. Poartă o pereche de papuci de casă mizerabili, primiţi gratuit de la un hotel şi cu vreo zece numere prea mari pentru el, papuci pe care Bunny i-a adus acasă dintr-o călătorie de acum un milion de ani. Bunny Junior strînge din buze, etalînd în colţul gurii o imitaţie de zîmbet ce îl face să semene uluitor cu mama lui dispărută.

— Îţi aduc eu una, dacă vrei.

— Ăăă… bine, spune Bunny, întinzîndu-i fiului său cutia turtită. Du şi asta la gunoi.

Băiatul dispare.

Pentru o clipă Bunny strînge în mîini balustrada de metal, simţind un nou val de ameţeală, şi îşi doreşte să nu se mai întîmple totul atît de repede. Se simte de parcă sfoara lui ar fi fost tăiată, iar el pluteşte liber deasupra a orice ar aduce măcar vag a realitate, fără nici un indiciu sau o idee despre ce Dumnezeu o să facă acum. Ce o să facă?

Priveşte în jos, spre parcarea de sub el, şi vede un mic grup de locatari care stau şi fumează în umbra alungită, de după-amiază, a blocului. Au fost atraşi în faţa clădirii de prezenţa ambulanţei şi a maşinii de poliţie. Toate sînt femei, îşi dă seama Bunny, şi toate vorbesc liniştite între ele, dar din cînd în cînd se uită pe furiş spre el. Bunny observă că Cynthia, cu fusta ei mini galbenă şi vesta de bumbac, vorbeşte cu o mamă tînără, al cărei copil e sudat de şoldul ei împins în faţă. Cynthia aruncă ţigara şi o striveşte cu o rotaţie abilă a sandalei. Bunny observă cum zvîcnesc muşchii coapsei ei tinere. Cynthia priveşte în sus, spre Bunny, şi zîmbeşte cu dinţii ei lungi şi metalici. Apoi îi face semn cu mîna, ridicînd-o şi fluturînd din degete, iar din locul în care stă, Bunny observă ridicarea discretă a umflăturii ei tinere sub materialul întins al fustei mini. Apropo, cîţi ani avea ea de fapt?

Ce o să facă?

În timp ce răspunde fluturării triste din degete a Cynthiei şi simte în şliţ o acumulare a virilităţii sale, Bunny se gîndeşte că, poate, dintr-un anumit punct de vedere, ştie răspunsul. Dar se mai gîndeşte şi că, la un cu totul alt nivel, poate că, din alt punct de vedere, nu ştie deloc răspunsul. Se gîndeşte că ar trebui să lămurească toată problema, dar se mai gîndeşte, cu o senzaţie de uşurare, şi că i se fîlfîie. Simte cum din fiinţa lui se scurge aproape toată vitalitatea, toată energia, dar observă, paradoxal, că scula lui e tare şi se simte trist în timp ce se întoarce şi intră în casă.

Bunny Junior stă pe canapea, captivat complet de televizor, şi ţine între genunchi o sticlă enormă de Coca-Cola. Are o boală numită blefarită sau inflamare a pleoapelor şi a rămas fără picături de ochi cu steroizi. Ochii îi sînt umflaţi, iritaţi şi cu cearcăne roşii şi se gîndeşte că la un moment dat ar trebui să-i spună tatălui său să-i cumpere alte picături. Se bucură că au plecat toţi oamenii aceia. Poliţiştii. Cei de la ambulanţă. Îl obosise felul în care se uitau la el, şopocăind pe hol, de parcă el n-ar fi fost în stare să audă sau aşa ceva. Îl făceau să-şi amintească încontinuu de mama lui şi, de fiecare dată cînd se gîndea la mama lui, avea senzaţia că se va prăbuşi prin centrul globului. Îl întrebau necontenit dacă se simte bine, cînd el nu voia altceva decît să se uite la televizor. Nu puteai să ai puţină linişte în apartamentul ăsta?

Observă că tatăl său intră în living aproximativ în aceeaşi clipă în care îşi aminteşte că a uitat să-i aducă berea din frigider. Cum de a uitat să facă asta? Faţa tatălui său pare o bucată de postav gri. Merge altfel, ca şi cum nu ar fi foarte sigur în al cui living intră, ca şi cum ar fi puţin ameţit.

— Ce s-a întîmplat cu berea mea? spune Bunny cu încetinitorul în timp ce se aşază pe canapea, lîngă Bunny Junior.

— Am uitat, tati. Mergea televizorul.

Mîneca unui pulover aruncat atîrnă peste partea de sus a ecranului, ascunzînd parţial ceea ce pare a fi o ştire despre o girafă care zace nemişcată, căzută pe o parte, în ţarcul ei de la grădina zoologică din Londra. E înconjurată de mai mulţi îngrijitori şi de personal medical cu cizme de cauciuc, iar din trupul ei se înalţă arabescuri de fum.

— De ce te uiţi la aşa ceva? întreabă Bunny, referindu-se la ştiri, fiindcă nu e în stare să găsească altceva de spus.

Băiatul clipeşte rapid, ca să-şi răcorească ochii, se şterge pe frunte cu dosul palmei şi spune:

— Girafa a fost lovită de fulger, tati. La zoo. Se întîmplă destul de des în savanele din Africa. Îl atrag tot timpul. Funcţionează ca un paratrăsnet. Acum îşi văd de treabă, iar în clipa următoare sînt gelatină.

Bunny îl aude pe fiul său, dar vocea puştiului pare să vină de la o distanţă imensă. Stomacul lui scoate un ghiorăit cavernos, iar Bunny îşi dă seama că n-a mai mîncat nimic de la micul dejun şi se gîndeşte că s-ar putea să-i fie foame. Ia una din cutiile de pizza din teancul de pe măsuţă şi o deschide. O plimbă pe sub nas.