— De cînd sînt astea aici? întreabă el.

— Nu ştiu, tati, spune băiatul. Poate de un milion de ani?

Bunny adulmecă pizza.

— Miroase OK, spune el.

Împătureşte o felie în două şi o bagă în gură.

— Şi are gust bun, continuă el, dar nu se înţelege ce spune.

Bunny Junior întinde mîna şi ia o felie.

— Foarte frumos, tati.

Pentru o clipă sunetul neclar al televizorului îl uneşte pe băiat cu tatăl său. Stau împreună pe canapea şi nu spun nimic. După o vreme Bunny arată spre teancul înalt de cutii de pizza de pe măsuţa de cafea, cu o ţigară aprinsă între degete. Gura lui e plină de pizza, iar pe faţă are o expresie întrebătoare. E pe punctul de a spune ceva şi mestecă energic, continuînd să arate spre cutiile de pizza.

— Cred că mami le-a lăsat pentru noi, tati, spune Bunny Junior.

În timp ce zice asta, băiatul simte cum centrul incandescent al planetei îi atrage măruntaiele, iar el dă din picioare atît de violent peste marginea canapelei, încît papucii îi zboară din picioare. Bunny priveşte spre fiul său şi reacţionează dînd din cap, înghiţind şi concentrîndu-se asupra televizorului.

În seara aceea, un pic mai tîrziu, Bunny Junior îi spune tatălui său:

— Acum ar fi bine să mă duc la culcare, tati.

Bunny răspunde ca un zombie:

— A, da.

Iar după o vreme zice:

— Atunci e-n regulă.

Băiatul îşi ia papucii lui mult prea mari şi îi spune tatălui său:

— În mod normal eram demult în pat.

Îşi freacă ochii iritaţi şi înroşiţi cu dosul palmelor.

— Mă ustură ochii, spune el.

— Bine, Bunny, băiete. Atunci eu rămîn aici, spune tatăl său, făcînd cu mîna un gest vag, circular, care lui Bunny Junior i se pare imposibil de interpretat.

— Păi, atunci eu mă duc la culcare, tati, spune băiatul.

Se ridică în picioare, priveşte în jos, spre tatăl său, şi vede că bărbatul e din nou captivat de televizor. Doi gladiatori unşi cu ulei şi plini de steroizi, îmbrăcaţi în costume de lycra ce absorb şocurile, se lovesc cu stinghii căptuşite cu polistiren. Poartă măşti, aşa că nimic nu indică dacă sînt bărbaţi sau femei în timp ce ei se lovesc şi mîrîie unul la celălalt. Bunny Junior se gîndeşte că ar putea să se aşeze la loc şi să se uite la asta, dar în schimb spune:

— Noapte bună, tati.

Băiatul păşeşte cu o grijă exagerată peste mormanele de haine care zac prin living ca nişte animale adormite, ca şi cum acestea s-ar putea trezi dacă el ar face un pas greşit. Ajunge pe hol, unde bucăţelele de Coco Pops au fost deja fărîmiţate pe covor de traficul deprimant al zilei, şi se îndreaptă spre camera lui. Priveşte îngrozit, cu coada ochiului, uşa închisă a dormitorului mare şi cheia care atîrnă ca un reproş în broască. Bunny Junior îşi încleştează buzele şi închide ochii strîns. Se hotărăşte să nu-i mai deschidă decît atunci cînd va fi în siguranţă, în camera lui. Face restul călătoriei pipăind pereţii holului ca un orb, pînă cînd ajunge la uşa lui. Atinge cu mîna posterul lipit pe uşă, cu iepurele de desene animate care îşi etalează degetul mijlociu, şi pipăie literele de plastic lipite în partea de sus: B-U-N-N-Y J-N-R. Împinge uşa, intră în dormitorul lui şi de-abia atunci deschide ochii.

Bunny Junior îşi ia pijamalele, dă la o parte pătura, se aşază în pat, apoi întinde mîna şi stinge lumina. Se simte îmbărbătat. Este reconfortat de aplauzele înregistrate care se aud din living şi se bucură că tatăl lui e aproape. Deasupra lui se învîrte încet un sistem mobil al celor nouă planete ale sistemului solar, în culori fosforescente, pus în mişcare de mişcările din pat ale băiatului. În timp ce fiecare planetă se învîrte şi se roteşte, Bunny Junior trece în revistă informaţiile pe care le-a strîns despre fiecare. De exemplu, interiorul lui Saturn e similar cu cel al lui Jupiter, constînd într-un miez de piatră, un strat de hidrogen lichid metalic şi unul de hidrogen molecular. Se găsesc şi urme de diverse tipuri de gheaţă… Sînt lucruri pe care şi le aminteşte din enciclopedia dăruită de mama lui cînd a împlinit şapte ani. Îşi doreşte vag ca tatăl lui să vină în cameră la el şi să stea aici cît încearcă să adoarmă. Are senzaţia că îi vor trebui două mii de ani-lumină ca să adoarmă. Adoarme.

În living, Bunny se uită la televizor fără nici un fel de interes, fără vreo idee în minte, fără orice alt semn vizibil de reacţie cognitivă. Uneori capul lui se lasă pe spate – atunci cînd Bunny termină o bere. Deschide încă una. Are ochii sticloşi. Trage din ţigară ca un automat. Repetă mişcarea ca un robot. Şi totuşi, în timp ce seara albastră din cadrul ferestrei se transformă în întunericul nopţii, mici bule de emoţie îi zvîcnesc la colţurile ochilor, fruntea i se încreţeşte, iar mîinile încep să-i tremure.

Apoi, fără nici un avertisment prealabil, Bunny sare în picioare şi, ca şi cum s-ar fi pregătit toată seara pentru acest moment, se apropie de bufet (procurat de Libby de la un tîrg de vechituri