Mamă dragă, zi de zi

Mă rog alături să ne fii.

Angela Hoenikker

Sub aceasta, se mai afla o strofă:

Mamă, n-ai murit.

Ştim că doar ai adormit.

Şi-n loc să ne tânguim,

Ar fi mai bine să zâmbim.

Franklin Hoenikker

Şi sub aceasta, încastrat în stâlp, era un dreptunghi de ciment purtând amprenta mâinii unui copil. Sub amprentă era scris:

Micuţul Newt

— Dacă aici e mama, spuse şoferul, oare ce-or fi pus peste mormântul tatălui?

Şi făcu o presupunere obscenă în legătură cu piatra care s-ar fi potrivit.

 L-am găsit pe tata în imediata apropiere. Piatra sa funerară — după cum specificase în testament, aveam să aflu mai târziu — era un cub de marmură cu latura de patruzeci de centimetri.

Pe ea scria "TATA".

31

Alt Breed{3}

Pe când ieşeam de pe aleile cimitirului, şoferul taxiului deveni preocupat de starea mormântului mamei sale. Mă întrebă dacă m-ar deranja să facem un ocol să aruncăm o privire.

Nu că ar avea vreo importanţă, dar mormântul mamei lui era marcat cu o piatră mică şi amărâtă.

Şoferul mă întrebă apoi dacă aş fi de acord să facem încă un ocol, de data asta pe la un magazin de pietre funerare aflat peste drum de cimitir.

Nu eram bokononist pe-atunci, aşa că am încuviinţat cu o oarecare iritare. Ca bokononist, aş fi acceptat cu dragă inimă să merg oriunde mi s-ar fi propus. După cum spune Bokonon, "Sugestiile de călătorie neobişnuite sunt lecţii de dans pe care ni le dă Dumnezeu".

Magazinul de pietre funerare se numea "Avram Breed şi Fiii". În timp ce şoferul discuta cu vânzătorul, m-am plimbat printre monumente — pietre goale, ridicate în amintirea nimănui.

 Am descoperit un "tablou" ironic printre exponate: un înger de piatră era aşezat sub o crenguţă de vise. Pe soclul statuii erau sprijinite ramuri de cedru, iar în jurul gâtului de marmură al îngerului era înfăşurată o instalaţie de pom de Crăciun.

— Cât costă? l-am întrebat pe vânzător.

— Nu-i de vânzare. E veche de-o sută de ani. A fost sculptat de străbunicul meu. Avram Breed.

— De-atunci durează afacerea dumneavoastră?

— Da.

— Sunteţi un Breed?

— A patra generaţie în acest loc.

— Aveţi vreo legătură cu dr. Asa Breed, directorul Laboratorului de cercetare?

— Sunt fratele lui.

Îmi spuse că se numeşte Marvin Breed.

— Ce mică-i lumea! am remarcat.

— Într-un cimitir, chiar că e.

Marvin Breed era un om alunecos si dintr-o bucată, isteţ şi sentimental.

32

Bani din dinamită

— Tocmai am fost la fratele dumneavoastră la birou. Sunt scriitor. I-am luat un interviu despre dr. Hoenikker, i-am spus lui Marvin Breed.

— O javră dementă. Dr. Hoenikker, nu fratele meu.

— Dunmeavoastră i-aţi vândut piatra funerară pentru soţia sa?

— Le-am vândut-o copiilor lui. El n-a avut nici o legătură cu treaba asta. Nici nu i-a trecut prin minte să-i ridice un monument funerar. La vreun an de la moartea ei, cei trei copii Hoenikker — fata aia tare înaltă, băiatul şi copilaşul — au venit la mine. Voiau cea mai mare piatră cu putinţă, iar cei doi fraţi mai mari scriseseră şi nişte poezii. Voiau să fie gravate pe monument. N-aveţi decât să râdeţi de piatra aia — spuse Marvin Breed —, dar le-a adus copiilor mai multă alinare decât orice altceva. Veneau cu flori la mormânt de nu ştiu câte ori pe an.

— Cred că a costat o groază de bani.

— Au luat-o cu banii de la Premiul Nobel. Două lucruri au cumpărat cu banii ăia: cabana de la Cape Cod şi monumentul.

 — Bani din dinamită, m-am minunat eu, gândindu-mă la violenţa distructivă a dinamitei şi la pacea deplină reprezentată de o piatră funerară şi o casă de vacanţă.

— Poftim?

— Nobel a fost inventatorul dinamitei.

— Fel de fel...

Dacă aş fi fost bokononist pe-atunci, contemplarea lanţului inextricabil de evenimente care aduseseră bani-dinamită într-o firmă de pietre funerare m-ar fi făcut să şoptesc "treabă, treabă, treabă".

Treabă, treabă, treabă sunt cuvintele pe care le şoptim noi, bokononiştii, când ne gândim la cât de complicat şi imprevizibil este mecanismul vieţii.

Însă, creştin fiind, tot ce am putut spune a fost:

— Uneori viaţa e tare ciudată.

— Iar alteori nu e, zise Marvin Breed.

33

Un om nerecunoscător

L-am întrebat pe Marvin Breed dacă o cunoscuse pe Emily Hoenikker, soţia lui Felix, mama Angelei, a lui Franklin şi Newt, femeia care zăcea sub stâlpul monstruos.

— Dacă am cunoscut-o?

Vocea îi căpătă un ton tragic.

— Dacă am cunoscut-o, domnule? Sigur că da. Am fost colegi de liceu. Prezidam împreună Comitetul Culorilor Clasei. Tatăl ei era proprietarul magazinului de muzică din Ilium. Emily ştia să cânte la orice instrument. Am fost atât de îndrăgostit de ea încât m-am lăsat de fotbal şi am încercat să cânt la vioară. Şi pe urmă frate-meu Asa s-a întors în vacanţă de la M.I.T.{4} şi-am făcut greşeala să îi fac cunoştinţă cu iubita mea.

Marvin Breed pocni din degete.

— Uite-aşa de repede mi-a suflat-o. Mi-am sfarâmat vioara de şaptezeci şi cinci de dolari de unul dintre picioarele de alamă ale patului şi m-am dus la florărie, unde am cumpărat o cutie dintr-alea în care se împachetează trandafirii, am pus scripca în cutie şi i-am trimis-o lui Emily printr-un comisionar Western Union.

— Era frumoasă?

— Frumoasă? repetă el. Domnule dragă, când o să dau prima oară ochii cu un înger, dac-o vrea Dumnezeu sâ am parte de aşa ceva, o să mă minunez de aripile, nu de chipul său. Am văzut deja cel mai frumos chip cu putinţă. Nu era bărbat în Ilium care să nu fie îndrăgostit de ea, în taină sau pe faţă. Ar fi putut lua pe oricine. (Scuipă pe podea.) Şi când colo s-a măritat cu stârpitura aia de olandez nenorocit! Se logodise cu frate-meu, şi pe urmă a apărut javra aia prefăcută. (Marvin Breed pocni din nou din degete.) I-a suf!at-o cât ai clipi lui frate-meu. Ştiu că e o dovadă de nerecunoştinţa, de înaltă trădare, de înapoiere şi anti-intelectualism să spui despre o persoană care nu mai e printre noi şi atât de celebră ca dr. Hoenikker că era o javră. Ştiu cât de inofensiv, blând şi visător trebuia să fie, că nu era în stare sâ omoare nici o muscă şi cum