va fi stârnită,

Ca un vânat, de-anume amănunte,

Atunci e necurată arătarea

Pe care am văzut-o amândoi,

Iar ale mele-nchipuiri sunt negre

Precum cuptorul lui Vulcan. Ia seama

La el, că ochii mei nu-l vor slăbi,

Şi-apoi ne vom împărtăşi gândirea,

Să tălmăcim înfăţişarea lui.

HORAŢIO

Bine, stăpâne. Dacă mi-o fura

Un cât de cât, pe când se joacă piesa

Şi-mi scapă ochilor, atunci plătesc

Eu paguba.

HAMLET

Ia-ţi locul. Iată-i vin. Eu trebuie acum să fiu nebun.

(Marş danez. Fanfară. Intră regele, regina, Polonius,

Ofelia, Rosencrantz, Guildenstern şi alţii.)

REGELE

Cum îi mai merge vărului nostru Hamlet?

HAMLET

Cum nu se poate mai bine, pe legea mea! Mă înfrupt din hrana cameleonului: mă îndop cu aer, care e plin de făgăduinţe. N-ai putea îngrăşa astfel un clapon.

REGELE

Răspunsul acesta nu mă atinge, Hamlet. Asemenea cuvinte nu sunt ale mele.

HAMLET

Nici ale mele nu mai sunt.

(Către Polonius.) Domnul meu, după câte mi-ai spus, ai jucat teatru pe vremuri, la universitate.

POLONIUS

Am jucat, măria-ta, şi treceam drept un actor bun.

HAMLET Şi ce rol ai jucat?

POLONIUS

Rolul lui Iuliu Cezar. Am fost ucis în Capitol. Mă ucidea Brutus.

HAMLET

Ce brutal din partea lui să omoare un cogeamite viţel. Sunt gata actorii?

ROSENCRANTZ

Da, stăpâne. Aşteaptă porunca voastră.

REGINA

Vino încoace, scumpul meu Hamlet. Stai lângă mine.

HAMLET

Nu, mamă dragă, e aici un magnet care mă atrage mai mult.

POLONIUS

(către rege) Oho, Ai auzit, măria-ta?

HAMLET

Domniţă, mă pot culca în poala ta?

(Se aşază la picioarele Ofeliei.)

OFELIA

Nu, măria-ta.

HAMLET

Vreau să zic, cu capul pe genunchii tăi?

OFELIA

Da, măria ta.

HAMLET

Crezi că m-am gândit la lucruri necuviincioase?

OFELIA

Nu cred nimic, măria-ta.

HAMLET

Straşnic gând, să stai între picioarele unei fecioare.

OFELIA

Ce anume, stăpâne?

HAMLET

Nimic.

OFELIA

Eşti vesel, stăpâne.

HAMLET

Cine, eu?

OFELIA

Da, stăpâne.

HAMLET

Oh! Nu sunt decât paiaţa ta. Ce poate face un om pe lume decât să se bucure? Uită-te numai ce veselă arată mama. Şi tatăl meu a murit numai de două ceasuri.

OFELIA

Cum? sunt de două ori două luni, stăpâne.

HAMLET

E aşa de mult de-atunci? Dacă-i aşa, dracul să mai poarte doliu, eu am să mă-mbrac în negru. O! Ceruri! E răposat de două luni şi încă n-a fost uitat. Atunci poţi să tragi nădejde că amintirea unui om mare va dăinui o jumătate de an după săvârşirea sa din viaţă. Dar, pe Sfânta Născătoare, doar dacă a ctitorit biserici. Altminteri, o să aibă parte de uitarea tuturora, la fel cu calul de lemn, care poartă epitaful! Vai! vai! uitat e bietul căluşel!

(Trâmbiţele, sună. Urmează pantomima. Intră un rege şi o regină ce par foarte îndrăgostiţi. Regina îl îmbrăţişează şi el  pe dânsa. Apoi ea îngenunchează şi arată că-i face făgăduieli. El o ridică şi-şi pune capul pe umărul ei. Pe urmă, el se culcă pe o pajişte înflorită. Cum îl vede adormit, ea îl lasă singur. Îndată după ea intră un bărbat, care-i scoate lui coroana şi o sărută, toarnă otravă în urechea regelui şi iese. Regina se întoarce, îl găseşte pe rege mort şi dă semne de deznădejde. Ucigaşul, împreună cu vreo două-trei personaje mute, se întoarce şi el şi pare că plânge alături de ea. Cadavrul este scos afară. Otrăvitorul o îmbie pe regină cu daruri; ea; se împotriveşte la început şi pare că-l dispreţuieşte, dar se înduplecă în cele din urmă şi îi primeşte dragostea. Actorii ies )

OFELIA

Ce înseamnă asta, măria-ta?

HAMLET

Hei, asta e miching mallecho, şi înseamnă nelegiuire.

OFELIA

Pesemne că ni s-a înfăţişat subiectul piesei.

(Intră Prologul.)

HAMLET

O să aflăm acum de la actorul acesta. Actorii nu pot păstra nici o taină. Spun totul.

OFELIA

O să ne spună ce însemnează scena aceea mută?

HAMLET

Da. Şi orice altă scenă mută pe care i-ai înfăţişa-o. Să nu te ruşinezi să-i arăţi orice şi nici el n-are să se ruşineze să-ţi spună ce înseamnă.

OFELIA

Eşti răutăcios, eşti răutăcios. Vreau să ascult piesa.

PROLOG

Pentru a noastră tragedie

Rugămu-ne de îndurare

Şi vă cerem ascultare.

(Iese.)

HAMLET

E oare un prolog sau deviza de pe un inel?

OFELIA

E scurt, măria-ta.

HAMLET

Ca şi dragostea femeii.

(Intră doi actori: un rege şi o regină.)

REGELE DIN PIESĂ

De treizeci de ori al lui Apollo car

A dat ocol abisului sărat

Al lui Neptun precum şi l-al lui Tellus

Tărâm rotund. Şi treizeci de duzini

De luni, cu-a lor lumină de-mprumut

Trecut-au tot de-atâtea ori prin lume

De când prin dragoste-ale noastre inimi

Şi mâinile prin nuntă ni-s unite

Cu cele mai sfinţite legături.

REGINA DIN PIESĂ

O, soarele şi luna de ne-ar da

Să numărăm ocolurile lor,

De tot atâtea ori ca pân-acum,

Nainte de-a se stinge dorul nostru!

Vai mie, însă: eşti bolnav de-o vreme

Şi-atât de abătut şi de schimbat,

Că mă-nspăimânt. Şi totuşi spaima mea

Nu trebuie, stăpâne, să-ţi dea grijă;

Că frica şi iubirea la femei

Se cumpănesc întru nimic şi-n totul.

Tu ştii, iubirea mea ţi-a dat dovezi,

De-o seamă-mi sunt şi dragostea şi frica

Şi-acolo unde dragostea e mare

Se schimbă-n teamă cea mai mică grijă

Şi-acolo unde temerile cresc

Sporeşte şi iubirea deopotrivă.

REGELE DIN PIESĂ

Simt, dragoste, c-am să te las curând;

Puterile treptat mă părăsesc,

Iar după moartea mea tu vei trăi

Pe lumea asta mândră, prea cinstită

Şi răsfăţată. Poate s-ai şi parte

De-un soţ blajin.

REGINA DIN PIESĂ

O, cruţă-mă, te rog!

O nouă dragoste ar fi trădare,

Blestem asupră-mi soţ urmaş de-mi iau,

Că nimeni nu nunteşte-a doua oară

De n-a ucis pe mirele dintâi.

HAMLET

(aparte) Amar pelin, amar pelin.

REGINA DIN PIESĂ

Temeiul unei cununii de-a doua

Nu-i dragostea, ci numai socoteala,

Pe soţul mort l-ucid a doua oară

Când celalt soţ în pat m-o săruta.

REGELE DIN PIESA

Te cred că spui doar gândul ce-l gândeşti;

Dar noi uităm ades ce-am hotărât.

Căci scopu-e doar un rob al amintirii;

Pornit cu-avânt, dar prea plăpând din fire:

Un fruct necopt, legat de creanga sa,

Ce cade singur când a dat în pârg.

Căci noi pe noi uităm a ne plăti

De datoria ce ne-o datorăm.

Ce-n toiul patimii ne-am pus în gând,

Când patima s-a stins, s-a dus şi gândul.

În focul lor, dureri şi bucurii

Îşi mistuie şi tâlcul şi fiinţa:

Când bucuria-n voie se răsfaţă,

Atunci durerea mai amarnic plânge,

Iar jalea râde, râsul jeluieşte

La cea mai ne-nsemnată întâmplare

Pământul nu-i ciudat, nici veşnic nu-i;

Cum trece dragostea, norocul trece,

Nu ştim care din noi călăuzeşte.

Când cade-un om de seamă, ai lui zboară;

Calicu-ajuns, duşmanii-l îndrăgesc.

Iar dragostea se ţine de noroc:

Nu duce lipsă de prieteni omul

Când el nevoie n-are de nimic,

Dar cel ce-i pune totuşi la-ncercare

Când e-n impas, duşmani şi i-a făcut.

Dar vorba ca să n-o schimb şi să-nchei,

Voinţa, soarta-aşa ni-s dezbinate:

Întâi zadarnic stăm şi plănuim

Că tot ce plănuim e spulberat;

Al nostru-i gândul, nu şi-nfăptuirea-i

Dar moară-ţi soţul, mort îţi e şi gândul.

REGINA DIN PIESĂ

Să n-am de pâine şi lumină parte,

De somn şi voioşie zi şi noapte,

Să-mi fie crez şi dor