doar deznădejdea,

Şi-un trai de schivnic pus în fiare soarta-mi.

Năpasta-n faţa căreia păleşte

Al bucuriei chip, să iasă-n calea

A tot ce mi-am dorit, să-l nimicească.

Pedeapsă veşnică să cadă-asupră-mi

Aci şi dincolo de lume, dacă

O dată văduvă, mă fac mireasă.

HAMLET

Dar dacă nu se ţine de cuvânt!

REGELE DIN PIESĂ

Greu jurământ. Mă lasă, dragă, singur,

Mi-e duhul tulbure şi-aş vrea o clipă

Să uit în somn povara zilei.

REGINA DIN PIESĂ

Dormi

Şi fie somnul leagăn minţii tale

Iar ceasul rău, departe-n veci de noi.

(Iese.)

HAMLET

Cum vi se pare piesa, doamnă?

REGINA

Cred că regina face prea multe jurăminte.

HAMLET

Da, dar îşi va ţine cuvântul.

REGELE

Cunoşti subiectul piesei? Nu e nimic supărător?

HAMLET

Nu, nu, ei nu fac altceva decât să glumească. O otrăvire în gluma. Nu poate jigni pe nimeni.

REGELE

Cum se numeşte piesa?

HAMLET

Capcana de şoareci. Cum? Bineânţeles la figurat. Piesa înfăţişează un omor ce s-a întâmplat la Viena. Pe duce îl cheamă Gonzago şi pe soţia sa Baptista. Veţi vedea îndată că e o ticăloşie fără seamăn. Dar ce ne pasă nouă? Pe maiestatea-voastră şi pe noi, cei cu suflete curate, nu ne atinge cu nimic. Gloaba împunsă n-are decât să zvârle, noi ne ţinem bine în şa.

(Intră Lucianus.)

Acesta e un oarecare Lucianus, nepotul regelui.

OFELIA

Ce bine joci rolul corului, măria-ta.

HAMLET

Aş putea tălmăci ce se petrece între tine şi iubitul tău numai de-aş vedea jocul păpuşilor.

OFELIA

Vai! ce înţepător eşti, stăpâne! Ce înţepător!

HAMLET

Te-ar costa un geamăt ca să-mi toceşti vârful.

OFELIA

Încă şi mai bine şi mai rău.

HAMLET

Aşa sunt soţii... începe o dată, ucigaşule! Lasă strâmbăturile astea, blestemate şi începe! Haide! Corbul răguşit croncăne a răzbunare

LUCIANUS

Când negru, aprigi mâini, prielnic ceas,

Prilej sosi, otravă descântată,

Şi-n preajmă nici un suflet viu rămas.

Tu, zeamă puhavă şi-amestecată,

Din buruieni culese-n miez de noapte,

De trei afurisenii-nveninată

Şi de trei ori spurcată de Hecate

Cumplita-ţi vrajă-n trup şi sănătate.

(Toarnă otravă în urechea celui adormit.)

HAMLET

Îl otrăveşte în grădină, ca să-i ia coroana. Îl cheamă Gonzago. Povestea e adevărată şi scrisă într-o italiană aleasă. Veţi vedea îndată cum câştigă ucigaşul iubirea soţiei lui Gonzago.

OFELIA

Regele se ridică.

HAMLET

Cum? Se sperie de un foc de paie?

REGINA

Cum se simte stăpânul meu?

POLONIUS

Încetaţi jocul!

REGELE

Aduceţi lumini! Haideţi!

POLONIUS

Lumină, lumină, lumina!

(Ies cu toţii în afară de Hamlet şi Horaţio.)

HAMLET

Tu laşi să geamă ciuta săgetată,

Să zburde cerbul teafăr cât o vrea.

Pe când plâng unii, alţii se desfată:

Aşa e lumea de când este ea.

Dacă soarta va fi vitregă cu mine de aci încolo, nu crezi oare, domnul meu, că stihurile acestea cu o pădure de pene la pălărie şi cu doi trandafiri de Provenţa pe pantofii mei m-ar putea face să fiu primit într-o trupă de actori?

HORAŢIO

La partea jumătate.

HAMLET

Ba pe de-a-ntregul.

Că tu, prietene, mă crezi,

Acest regat părăginit

Ce-a fost de Dumnezeu iubit

E stăpânit de-o... bufniţă.

HORAŢIO

Nu strica dacă-i punea-i o rimă.

HAMLET

O, dragul meu Horaţio, pun rămăşag o mie de galbeni pe spusele stafiei. Văzut-ai ceva?

HORAŢIO

Foarte bine, măria ta.

HAMLET

Când a fost vorba de otravă.

HORAŢIO

Am băgat de seamă.

HAMLET

Aha! Haide, să vină muzica!

Să vie flautiştii!

Căci piesa dacă regelui nu-i place

Desigur că i-a displăcut şi pace!

Să vie muzica!

(Intră Rosencrantz şi Guildenstern.)

GUILDENSTERN

Bunul meu stăpân, îngăduie-mi să-ţi spun un cuvânt.

HAMLET

Şi o întreagă poveste, domnul meu.

GUILDENSTERN

Regele, stăpâne...

HAMLET

Ce i s-a întâmplat, domnul meu?

GUILDENSTERN

S-a retras în odăile sale nespus de tulburat.

HAMLET

Din pricina băuturii?

GUILDENSTERN

Nu, măria ta, din pricina mâniei.

HAMLET

Ar fi fost cu mult mai înţelept dacă ai fi împărtăşit aceasta medicului său, fiindcă nu m-aş încumeta eu să-i dau o curăţenie, s-ar putea să se înfurie şi mai rău.

GUILDENSTERN

Stăpâne, fii bun şi pune oarecare rânduială în vorbă şi nu te abate atât de tare de la cele ce am să-ţi spun.

HAMLET

Iată, m-am domolit, domnul meu; vorbeşte.

GUILDENSTERN

Regina, mama măriei tale, cu sufletul plin de durere, m-a trimis încoace.

HAMLET

Fii binevenit!

GUILDENSTERN

Nu, bunul meu stăpân, curtenia aceasta nu e tocmai nimerită. Dacă binevoieşti să-mi dai un răspuns bine chibzuit, am să împlinesc porunca mamei măriei tale; iar dacă nu, să-mi fie cu iertare, am să mă înapoiez, punând capăt însarcinării mele.

HAMLET

Nu pot, domnul meu.

GUILDENSTERN

Ce anume, stăpâne?

HAMLET

Să-ţi dau un răspuns bine chibzuit. Nu sunt teafăr la minte. Dar, domnul meu, dacă-i vorba de un răspuns aşa cum sunt eu în stare, oricând la porunca domniei tale, sau, mai bine zis, a mamei. Destul acum, să trecem la fapte. Ziceai că mama...

ROSENCRANTZ

Purtarea măriei tale a uimit-o şi a umplut-o de mâhnire.

HAMLET

Nemaipomenit e fiul ăsta care e în stare să-şi uimească în aşa hal mama! Dar această uimire a mamei nu are nici o urmare? Spune!

ROSENCRANTZ

Doreşte să stea de vorbă cu măria-ta în iatacul său, înainte de culcare.

HAMLET

Ne vom supune, chiar de-ar fi de zece ori mama noastră. Mai doreşti şi altceva?

ROSENCRANTZ

Stăpâne, într-o vreme ţineai la mine.

HAMLET

Şi mai ţIN şi acum, o jur pe aceste scule apucătoare şi hoaţe. (Îşi arată mâinile.)

ROSENCRANTZ

Bunul meu stăpân, care e pricina tulburării tale? Îţi fereci singur lanţurile, când îţi ascunzi necazurile faţă de un prieten.

HAMLET

Nu. Înainte de loc, domnul meu.

ROSENCRANTZ

Cum se poate? Când regele însuşi te numeşte moştenitor la tronul Danemarcei?

HAMLET

Da, domnul meu, dar până ce creşte iarba... zicătoarea s-a cam învechit.

(Intră actorii cu flaute.)

HAMLET

Ah, flaute! Daţi-mi unul să-l văd. Şi, ca să isprăvesc cu voi...

(lui Guildenstern). De ce tot îmi dai târcoale, de parc-ai vrea să mă prinzi în laţ?

GUILDENSTERN

O, dacă datoria mă face prea îndrăzneţ, dragostea mă face nepoliticos?

HAMLET

Nu prea înţeleg. Vrei să cânţi cu flautul ăsta?

GUILDENSTERN

Nu pot, stăpâne.

HAMLET

Te rog eu.

GUILDENSTERN

Crede-mă că nu pot.

HAMLET

Te rog din suflet.

GUILDENSTERN

Nu ştiu nici măcar să-l mânuiesc, măria ta.

HAMLET

E la fel de uşor cum ar fi să minţi. Potriveşte degetul cel mare şi celelalte patru degete pe aceste găurele; pune-l la gură şi suflă în el; şi flautul va viersui cea mai încântătoare muzică. Uite, acestea sunt clapele.

GUILDENSTERN

Dar nu-i pot smulge nici un sunet armonios.

HAMLET

Vrei să mă faci să cânt, vrei să arăţi că-mi cunoşti strunele; vrei să smulgi până şi inima tainei mele, vrei să mă faci să vibrez de la nota cea mai joasă până la cea mai înaltă. Acest micuţ instrument e plin de melodii, de sunete minunate, şi totuşi nu-l poţi face să vorbească. La naiba, cum îţi închipui că sunt mai uşor de mânuit decât un fluier? Poţi să mă iei drept orice fel de instrument, oricât m-ai suci, tot n-ai să mă faci să cânt. Dumnezeu să te aibă în pază, domnul meu.

(Reintră Polonius.)

POLONIUS

Stăpâne, regina vrea să-ţi vorbească numaidecât.

HAMLET

Vezi norul acela în chip de