cămilă?

POLONIUS

Pe sfânta liturghie, într-adevăr, e întocmai ca o cămilă.

HAMLET

Eu găsesc că seamănă cu o nevăstuică.

POLONIUS

Este adus de spate ca o nevăstuică.

HAMLET

Sau ca o balenă?

POLONIUS

Chiar ca o balenă.

HAMLET

Atunci, am să vin îndată la mama. Oamenii ăştia mă scot din sărite. Vin îndată.

POLONIUS

Mă duc să-i spun.

(Iese Polonius.)

HAMLET

Îndată, e uşor de zis. Prieteni, lăsaţi-mă singur.

(Ies Rosencrantz, Guildenstern, Horaţio etc.)

HAMLET

Acum e ceasul vrăjilor de noapte,

Când cască cimitirile, când iadul

Răsuflă-a molimă-ntr-această lume

Acum aş bea şi sânge cald, aş face

Vreo faptă-atât de rea, că ziua însăşi,

Văzând-o, s-ar cutremura. Tăcere.

M-aşteaptă mama. Inimă, nu-ţi pierde

Adevărata fire. Nu lăsa

Să intre sufletul lui Nero-n pieptu-mi.

Pot fi chiar crud, dar nu neomenos:

Să am pumnale-n glas, dar nu şi-n mâini.

Făţarnic fie-mi sufletul şi graiul

Şi-oricât de aspru-n vorbe-aş veşteji-o,

Tu, suflete, nu-ngădui vreodată

Cuvântu-mi să-l pecetluiesc prin faptă.

(Iese.)

 

SCENA 3

O sală în castel. Intră regele.

Rosencrantz şi Guildenstern

 

REGELE

Nu-mi place şi găsesc că nu-i cuminte

Să las frâu slobod nebuniei lui.

Fiţi gata deci. Vă pregătesc solia,

Iar el vă va-nsoţi în Englitera;

Nu pot să-ngădui ceas de ceas în preajmă-mi

Ameninţările smintelii lui.

GUILDENSTERN

Ne pregătim de drum. E pentru noi

O sfântă şi pioasă datorie

Să ne-ngrijim de mântuirea-atâtor

Şi-atâtor inşi a căror vieţi şi pâine

Sunt strâns legate de măria-ta.

ROSENCRANTZ

Şi-un om de rând şi singur e ţinut

Din toată vlaga sufletului său

Să-şi apere de nimicire viaţa.

Cu-atât mai mult acelui de-a cărui soartă

Fiinţa tuturora-i strâns legată.

Când moare-un rege, el nu moare singur:

Ca o vâltoare, trage după sine

Tot ce-i prin jur. E-o roată uriaşă

De culmea celui mai nalt munte prinsă

Şi de-ale cărei spiţe mari lipite-s

Mărunte amănunte fără număr.

Când cade roata, micile făpturi

Se prăvălesc — urmare ne'nsemnată —

În vuietul ruinii. Totdeauna,

Când regele suspină, ţara geme.

REGELE

Gătiţi-vă pentru-acest grabnic drum,

Vă rog; am hotărât să stăvilesc

Această spaimă care prea de tot

A luat-o razna.

ROSENCRANTZ şi GUILDENSTERN

Vom fi gata, sire.

(Rosencrantz şi Guildenstern ies. Intră Polonius.)

POLONIUS

Se-ndreaptă spre iatacul mamei sale,

Stăpâne. Eu voi sta după perdea

S-aud tot ce-şi vorbesc. Mă ţin chezaş

Că ea-l va dojeni cu mare-asprime.

Dar cum ai spus — şi prea-nţelept grăit-ai —

Un alt ascultător, nu numai mama

— Căci mama e firesc părtinitoare —

Să tragă cu urechea din loc sigur.

Rămâi cu bine, ocrotitorul meu;

'Nainte de ora stingerii mă-ntorc

Să-ţi spun tot ce-am aflat.

REGELE

Îţi mulţumesc.

(Iese Polonius.)

Păcatu-mi râncezit la cer duhneşte.

Blestemul cel mai vechi apasă asupră-i:

Uciderea de frate! Să mă rog

Aş vrea şi nu pot. Tare mi-e dorinţa

Şi vrerea mi-e la fel de tare, totuşi

Păcatul îmi înfrânge năzuinţa

Şi ca un om aflat între ispite

Potrivnice, nu-ncep nu-ncep nimic şi preget,

Din două n-alegând nici una. Cum?

De-ar fi această blestemată mână

De sângele de frate îngroşată,

Au n-are cerul blând destule ploi

S-o spele albă ca zăpada? Oare

La ce-o fi bună mila dacă nu

Să-nfrunte chipul crimei? Ce e ruga,.

De nu-i puterea ceea îndoită

De-a ne feri nainte de păcat

Şi-a ne ierta apoi după cădere?

Să cercetez. Am săvârşit păcatul.

Ce fel de rugă mi se potriveşte?

„Şi iartă-mi, Doamne, mârşava mea crimă."

Dar asta nu se poate, câtă vreme

Mai sunt în stăpânirea-acelor lucruri

Ce-mpinsu-m-au să fac omor, şi-anume

Regina mea, trufia-mi şi coroana.

Poţi fi iertat păstrându-ţi rodul crimei,

Pe căile piezişe ale lumii

Păcatul poate, cu-aurita-i mână,

S-abată şi dreptatea de la ţelu-i,.

Şi-ades văzut-am mârşavu-i câştig,

A legii hotărâre cumpărând-o.

Acolo sus nu-i însă tot aşa,

Nu-ncap acolo măsluieli, acolo

Se merge fără greş cu cercetarea,

Iar noi, de faţă cu-ale noastre fapte

Ce rânjetul şi chipul şi-l arată,

Siliţi suntem a ne mărturisi.

Atuncea? Ce mai am? Doar pocăinţa?

S-o-ncerc ce poate. Ce nu poate oare?

De însă nu mă pot căi, e vană.

Cât sunt de slab! O, gând ca moartea negru,

O, suflet încleiat care te zbaţi

Să scapi, şi totuşi tot mai mult te-nclei!

O, îngeri, ajutor! fie-vă milă;

Jos, voi, genunchi semeţi, până-n pământ,

Tu inimă de-oţel, te fă plăpândă

Ca trupuşorul unui nou-născut.

Dar poate totul va fi bine.

(Îngenunche şi se roagă. Intră Hamlet.)

HAMLET

Acum ar fi s-o fac. E-n rugăciune.

Acum e clipa. Şi se duce-n ceruri.

Şi astfel mă răzbun.

Să chibzuiesc.

Un ticălos ucisu-l-a pe tata

Şi singurul său fiu, eu, îl trimit

Pe ticălos în cer.

Nu-i răzbunare asta, ci răsplată.

El l-a răpus, cumplit, pe tatăl meu

Îngreuiat de masă, cu păcate

În plină floare, ca-nflorirea-n mai,

Şi cât de mari, o ştie numai cerul,

Dar după-mprejurări, şi-a mea părere

Sunt grele foarte, atunci, drept răzbunare...

Când tocmai sufletu-i, curat prin rugă,

De moarte-i pregătit, eu îl ucid.

Nu.

Stai, spadă, că vei fi cu mult mai crudă

Beat-mort sau în turbare când o fi,

În patu-i de incest şi desfătare

La jocuri, blestemând, şi-n orice stări

Ce nu-l gătesc de mântuire, — atunci îl

Izbeşti să dea cu tălpile de cer,

Iar sufletu-i cel blestemat să fie

Mai negru decât iadu-n care intră.

M-aşteaptă mama. Leacul ăsta doar

De-ţi mai lungeşte zilele bolnave.

(Iese.)

REGELE (ridicându-se)

Cuvântu-mi zboară, gândul mi-e stingher,

Cuvinte fără gând n-ajung la cer.

(Iese.)

 

SCENA 4

Iatacul reginei. Intră regina şi Polonius

 

POLONIUS

Soseşte-ndată. Spune-i răspicat

Că poznele-i au întrecut măsura.

Că scut ai stat între-a măriei sale

Mânie şi Hamlet.

M-ascund acolo. Te rog, fii aspră.

HAMLET

(în culise) Mamă, mamă, mamă!

REGINA

N-ai grijă. Ţi-am făgăduit. Acum

Retrage-te. L-aud că vine.

(Polonius se ascunde după perdea. Intră Hamlet.)

HAMLET

Ei, mamă, despre ce e vorba?

REGINA

Hamlet, jignit-ai greu pe tatăl tău.

HAMLET

Jignit-ai, mamă, greu, pe tatăl meu,

REGINA

Ia seama, nu-mi răspunde fără rost.

HAMLET

Ia seama, nu-ntreba fără ruşine.

REGINA

Hamlet, ce-nseamnă asta?

HAMLET

Care asta?

REGINA

Uiţi cine sunt?

HAMLET

                     Pe sfânta cruce, nu!

Regină eşti, iar azi nevasta chiar

A fratelui bărbatului dintâi,

Iar din păcate, însăşi mama mea.

REGINA

Prea bine, atunci am să-ţi trimit pe cei

Ce se pricep cum trebui să-ţi vorbească.

HAMLET

Şezi jos şi n-ai să mişti din loc 'nainte

Să-ţi pun în faţă o oglindă-n care

Ai să te vezi aproape-aşa cum eşti.

REGINA

Ce vrei să faci? Să mă omori? Săriţi, săriţi!

POLONIUS Ce s-a-ntâmplat? Săriţi, săriţi!

HAMLET

(scoţând sabia)

Un şobolan! Pe-un galben, că e mort!

(Împunge cu sabia prin draperie.)

POLONIUS

Am fost ucis!

REGINA

O, Doamne, ce-ai făcut?

HAMLET

Nici eu nu ştiu. Nu-i regele, cumva?

REGINA

Ce crâncenă şi ce cumplita faptă!

HAMLET

Aproape-aidoma, o, scumpă mamă,

Cât să ucizi un rege şi pe urmă

Să te măriţi cu însuţi al său frate.

REGINA

Cât să ucizi un rege?

HAMLET

                                  Doamnă, da,

Aşa am spus. Iar tu, rămâi cu bine,

Biet prost, cutezător şi nepoftit.

Te-am luat drept altul, care ţi-e stăpânul.

Primeşte-ţi soarta. Te-ai încredinţat

Că-i primejdios să prea te afli-n treabă.

De ce-ţi frângi, mamă, mâinile? Destul.

Şezi la un loc, şi lasă-mă să-ţi frâng

Eu inima. Şi-aşa voi face dacă

Făcută nu-i din prea vârtos aluat

Şi dacă blestemata-obişnuinţă

N-a oţelit-o în aşa măsură

Că nu-i fior s-o poată-nduioşa.

REGINA

Dar ce-am făcut că-ngădui limbii tale

Să-mproaşte-n mine cu venin?

HAMLET

O faptă

Ce veştejeşte harul şi bujorii

Sfielii, iar virtutea o numeşte

Făţărnicie, smulge şi coroana

De trandafiri a dragostei curate

Şi-n locul ei aşază doar buboaie.

Din sfântul legământ al cununiei

Un jurământ de cartofor ea face,

E-o faptă care smulge însuşi duhul

Din trupul