Rose era întinsă pe jos. Vedea o bucată din cerul serii. Cei adunaţi în jur făceau cu siguranţă parte din tribul ei de ucigaşi de copii. Asta vedea Abra.

Dar întrebarea esenţială era: ce anume vedea Rose?

Muşcătură-de-Şarpe făcu un ciclu, apoi se întoarse. O mistuia durerea. Se uită la bărbatul îngenuncheat lângă ea.

— Pot să te ajut cu ceva? o întrebă John. Sunt doctor.

Cu toată durerea fioroasă, Muşcătură izbucni într-un râs urât. Doctorul ăsta, din grupul celor care tocmai îl omorâseră pe doctorul Clanului, se oferea s-o ajute. Ce-ar zice Hippocrate de chestia asta?

— Vâră un glonţ în mine, cur belit. Nu ştiu ce altceva ai putea face.

Tolomacul celălalt, boul care îl împuşcase pe Nucu, veni lângă cel care se pretindea a fi doctor.

— Aşa ai merita, îi zise Dave. Credeaţi că am să vă las să-mi luaţi fata? S-o torturaţi şi s-o ucideţi aşa cum aţi făcut cu băieţelul ăla din Iowa?

Ştiau? Dar cum? Mă rog, nu mai conta acum. Cel puţin pentru Andi nu mai conta.

— Voi sacrificaţi porci şi vaci şi oi. De ce ar fi diferit ce facem noi?

— După umila mea părere, uciderea fiinţelor omeneşti este cu totul altceva, spuse John. Poţi să-mi zici că-s prost şi sentimental, dar eu aşa cred.

Gura lui Andi era plină de sânge şi de un rahat zgrunţuros. Dinţii, cel mai probabil. Nici asta nu conta. În fond, moartea asta ar putea fi mai uşoară decât cea a lui Barry. Mai rapidă, cu siguranţă. Însă mai trebuia să facă o singură rectificare. Ca să priceapă şi proştii ăştia cu cine se pun.

— Noi suntem fiinţe omeneşti. Voi… doar nişte mocofani.

Dave zâmbi, dar ochii îi erau înverşunaţi.

— Şi totuşi tu eşti cea doborâtă, cu pământ în păr şi plină de sânge. Sper doar să te simţi bine în iad.

Muşcătură simţi apropierea iminentă a unui alt ciclu. Cu ceva noroc ar fi putut fi ultimul, dar deocamdată se agăţă strâns de forma ei concretă.

— Nu ştiţi cum eram eu. Înainte de asta. Nu ştiţi ce am păţit noi. Am rămas puţini şi suntem bolnavi. Avem…

— Ştiu ce aveţi, o întrerupse David. Aveţi pojar şi să vă fie de bine. Sper să distrugă tot Clanul ăsta odios al vostru.

Andi şopti:

— Nu noi am ales să fim ceea ce suntem, aşa cum nici voi nu aţi avut de ales. Aţi fi procedat la fel dacă aţi fi fost în locul nostru.

John clătină încet din cap.

— Niciodată. Niciodată.

Ciclul începu. Dar Andi mai reuşi să articuleze câteva cuvinte.

— Bărbaţi scârboşi.

Şi, cu un ultim icnet, privindu-i ţintă cu ochii de pe faţa care nu mai era acolo:

— Mocofani cretini.

Şi dispăru.

Încet, cu paşi măsuraţi, apucându-se din când în când de mesele de picnic pentru a-şi regăsi echilibrul, Dan se apropie de John şi David. Fără să-şi dea seama, ridicase de pe jos iepuraşul de pluş al Abrei. I se mai limpezise capul, dar nu avea niciun motiv de bucurie.

— Trebuie să ne întoarcem urgent în Anniston. Nu mai pot să iau legătura cu Billy. Şi înainte am putut.

— Abra? strigă David. A păţit ceva?

Dan nu dorea să-l privească în ochi – chipul tatălui Abrei era întruchiparea spaimei pure –, dar se forţă să o facă.

— Nici cu ea nu mai pot să iau legătura. A dispărut. A dispărut şi femeia cu pălărie.

— Şi asta ce înseamnă? ţipă Dave apucându-l de gulerul cămăşii. Ce înseamnă?

— Nu ştiu.

Acesta era adevărul. Iar lui îi era teamă.

FALĂ

Stai cu mine, Tati, îi ceruse Barry Chinezoiul. Apleacă-te.

Asta se întâmplase imediat după ce Andi pusese primul film porno. Fală se aşezase pe marginea patului şi chiar îl ţinuse pe muribund de mână când acesta îndura chinurile următorului ciclu. Şi când a revenit…

Ascultă-mă bine. Am avut dreptate. Ne-a urmărit. Dar când a început filmul…

Complicată explicaţie pentru cineva care nu era înzestrat cu acel talent al localizării; şi infinit mai complicat atunci când persoana care explica era pe moarte, dar Fală reuşi să prindă esenţa. Zbenguiala futăcioşilor de la piscină o şocase pe fată, exact aşa cum sperase Rose. Dar, pe lângă faptul că o făcuse să se deconcerteze şi să se retragă puţin, mai adusese încă un avantaj: o clipă sau două simţurile lui Barry se ascuţiseră şi o văzu în două locuri. Era tot cu tatăl ei în trenuleţul ăla liliputan, îndreptându-se către locul unde aveau de gând să se relaxeze la picnic. Dar tulburarea ei produse o iluzie optică ce nu avea nicio logică. În această a doua imagine, fata era într-o baie, aşezată pe WC.

— Poate ai văzut o amintire de-a ei, spuse Fală. E posibil?

— Mda, mârâi Barry. Mocofanii se gândesc la tot felul de căcaturi. Probabil că nu-i nimic important. Dar o clipă am avut senzaţia că văd două gemene, pricepi?

Fală nu prea pricepea, nu tocmai, dar dădu conştiincios din cap.

— Dar dacă nu-i un gând din capul ei, înseamnă că ştie şi îşi bate joc de noi. Dă-mi harta.

Jimmy Numere afişase harta statului New Hampshire pe ecranul laptopului. Fală îl aduse lângă pat şi îl ridică în dreptul ochilor lui Barry.

— Uite, aici e ea, lovi uşor Barry ecranul. Cu taică-său, pe drumul spre Spărtura din Sori.

— Din Nori, spuse Fală. Spărtura din Nori se cheamă locul de picnic.

— Spărtura din Pizda Mă-sii, sau cum l-o chema, se enervă Barry, mişcându-şi degetul spre nord-estul hărţii. Şi de aici mi-a venit al doilea semnal.

Fală luă laptopul şi se uită printre dârele de transpiraţie septică lăsate pe ecran.

— Din Anniston? Păi, acolo locuieşte, Barry. Probabil că a lăsat urme psihice peste tot pe acolo. Ca pielea moartă.

— Sigur. Amintiri. Reverii. Şi alte tâmpenii. Exact ce-am zis eu mai devreme.

— Şi acum a dispărut.

— Da, da’…

Barry îl apucă pe Fală de încheietura mâinii.

— Dacă-i aşa de puternică cum zice Rose că e, s-ar putea să ne tragă pe sfoară. Să-şi proiecteze cumva vocea, ştii? Aşa cum fac ventrilocii.

— Ai întâlnit vreodată un „aburind” capabil de aşa ceva?

— Nu, dar toate au un