Şi atunci începu un nou ciclu al lui Barry, punând capăt oricărei conversaţii cât de cât logice. Iar Fală se trezi în faţa unei decizii dificile. Da, sigur, aceasta era misiunea lui şi el era sigur că o va duce la bun sfârşit, însă era, totodată, şi planul lui Rose şi – mai important decât asta – era obsesia lui Rose. Dacă, prin absurd, ar fi dat greş, ar fi plătit cu vârf şi îndesat pentru nepriceperea lui.

Se uită la ceas. Trei după-amiaza, ora locală de aici, din New Hampshire; unu în Sidewinder. În Campingul Bluebell tocmai ce se terminase masa de prânz, ceea ce însemna că Rose era liberă şi putea sta de vorbă cu el. Asta îl făcu să se decidă. O sună. Se aştepta ca Rose să-l ia în râs, să-l facă băbătie superstiţioasă, dar nici vorbă de aşa ceva.

— Îţi dai seama că nu ne mai putem lăsa cu totul pe mâna lui Barry, îi zise ea. Dar în tine am încredere. Ce-ţi spune instinctul?

Instinctul lui nu-i zicea nimic; tocmai de aceea o sunase. Îi mărturisi adevărul şi o aşteptă să hotărască.

— Fă cum crezi tu că e mai bine, spuse Rose. Numai să n-o dai în bară.

Mersi beaucoup, scumpişor, se enervă el… sperând ca Rose să nu-i fi interceptat gândul.

Rămase cu telefonul închis în mână, legănându-se încet în ritmul rulotei, inspirând duhoarea bolii lui Barry, întrebându-se cât va mai dura până când îi vor apărea şi lui primele pete pe piept, pe mâini şi pe picioare. Într-un final, se ridică şi puse mâna pe umărul lui Jimmy.

— Să opreşti când ajungem în Anniston.

— De ce?

— Pentru că am să cobor acolo.

Tati Fală se uită lung după rulota care pleca din faţa benzinăriei Gas ’n Go de pe strada principală din Anniston, încercând să reziste tentaţiei de a-i trimite lui Andi un gând cu rază mică de acţiune (doar de atâta comunicare telepatică era el capabil) până nu se îndepărtau prea mult: Întoarceţi-vă să mă luaţi, nu-i bine ce fac.

Dar dacă era bine?

Când nu mai văzu Winnebago-ul, se uită cu jind la maşinile uzate înşirate spre vânzare la spălătoria de lângă benzinărie. Indiferent ce se va întâmpla în Anniston, el tot va avea nevoie de un mijloc de transport ca să plece de acolo. Sigur că avea în portofel mai mulţi bani decât cei care i-ar fi fost necesari achiziţionării unei maşini care să-l ducă la locul de întâlnire stabilit, pe autostrada 87, în apropiere de Albany. Timp nu prea avea. Tranzacţia ar fi durat cel puţin o jumătate de oră, iar o jumătate de oră ar fi putut fi prea mult. Până nu se va convinge că era vorba doar de o alarmă falsă, va trebui să improvizeze şi să se bazeze pe puterea lui de persuasiune. Care încă mai dădea randament maxim.

Intră, totuşi, în benzinărie, de unde-şi cumpără o şapcă cu emblema echipei Red Sox brodată pe cozoroc. Când eşti în regatul fanilor, poartă-te la fel ca ei. Se mai gândi dacă nu cumva să-şi ia şi o pereche de ochelari de soare, dar renunţă la idee. Mulţumită băşinilor de filme de la televizor, o mare parte din populaţia ţării considera că un bărbat bine, de vârstă mijlocie, dar cu ochelari de soare pe nas, nu putea fi nimic altceva decât un ucigaş plătit. Aşa că va trebui să se mulţumească doar cu şapca.

Merse pe strada principală spre biblioteca unde, mai de mult, Abra şi Dan ţinuseră un consiliu de război. În holul acesteia găsi ce căuta: o hartă a oraşului Anniston, cu fiecare stradă şi alee desenată în cel mai mic detaliu, sub titlul IATĂ ORAŞUL NOSTRU. Căută adresa fetei şi şi-o fixă bine în memorie.

— Tare meciul de-aseară, nu? îl întrebă un bărbat cu braţele pline cu cărţi.

La început Fală nu înţelese la ce anume se referea individul. Apoi şi aduse aminte de şapcă.

— Foarte tare, fu el de acord, neluându-şi ochii de la hartă.

Îl lăsă pe fanul Red Sox să se îndepărteze înainte de a ieşi din clădire. Bună deghizare şapca aia, dar n-avea absolut niciun chef să trăncănească despre baseball. I se părea o tâmpenie de sport.

Intrarea Richland era o străduţă plăcută, în buclă, cu case în stil New England{54} şi în stil Cape Cod{55}. Fală luase de la bibliotecă un ziar gratuit, Ghidul Cumpărătorului din Anniston, şi acum stătea la colţ, sprijinit cu spatele de trunchiul unui stejar, prefăcându-se că-l studiază. Coroana stejarului îl ferea de ochii trecătorilor, ceea ce constituia un avantaj deoarece cam la jumătatea străzii staţiona o camionetă roşie cu un individ la volan. Camioneta era veche, iar în spate se puteau vedea câteva unelte şi ceva ce semăna cu un motocultor. Probabil că individul era grădinar – era evident că oamenii de pe strada aceasta îşi puteau permite să angajeze pe cineva care să le îngrijească grădinile –, dar, dacă aşa stăteau lucrurile, ce căuta încă în maşină?

Dar dacă nu îngrijea grădini, ci avea grijă de copii? De unul anume?

Şi atunci Fală se bucură că luase în serios bălmăjeala lui Barry şi coborâse în Anniston. Însă întrebarea era: bun, şi ce trebuia să facă el acum? Sigur, ar fi putut s-o sune iarăşi pe Rose, numai că ultima lor conversaţie nu-i revelase mai mult decât ar fi putut-o face o bilă magică – din alea cu care se joacă ţâncii.

Stătea pe jumătate ascuns în spatele stejarului bătrân, încercând să se hotărască asupra următoarei mişcări, când primi un semn de la providenţa care-i avantajase mereu pe Legitimi în faţa mocofanilor. Uşa uneia din casele de pe stradă se deschise şi dinăuntru ieşiră două fete. Vederea lui Fală era la fel de ageră ca în tinereţea lui reală, de demult, şi le identifică imediat: erau două din cele trei