V

   UN TESTAMENT CIUDAT

   DOCTORE, zise a doua zi, foarte grav, căpitanul, lui Bertram, am făcut azi dis-de-dimineaţă o plimbare prin insulă şi m-am întâlnit cu Petre care se pregătea să tăbăcească, pielea tigrului. Cred că ştii că omul acesta îmi e foarte credincios şi dragostea pe care o are pentru mine se răsfrânge într-o mare măsură şi asupra fiului meu.

   Ştii de asemenea că omul acesta e superstiţios ca toţi marinarii, de altfel. S-a apucat încă de ieri să tot îndruge verzi şi uscate despre Satan şi să pomenească despre prostia pe care o susţine morţiş Plundow, timonierul meu, cum că în trupul tigrului s-ar fi reîncarnat sufletul bătrânului casier Seels.

   Am râs, bine-înţeles, de palavrele lui, totuşi cred că Petre se aştepta la vizita tigrului căci stătea la pândă. Dar Satan, şiret cum îl ştii că era, l-a tras pe sfoară.

   Ce crezi că-mi spune Petre azi dimineaţă? Că Seels le-a mărturisit, lui şi lui Jan Brike, înainte de moarte, pe cine şi-a ales de moştenitor. Cunoşti şi d-ta ciudatele cuvinte lăsate pe un bileţel alături de scrisoare

   Şi Petre stăruia să mă facă să cred că moştenitorul ales de casier nu ar fi altul decât George al meu. Ei, ce spui de toată comedia asta, doctore?

   — Că Petre are deplină dreptate, zise cu însufleţire Bertram. Stai că mă duc s-aduc biletul. Măi Georgică măi, să ştii că te-aşteaptă un mare noroc.

   Sprinten ca un tinerel, doctorul sări treptele terasei şi porni în fugă spre locuinţa lui. George se uită uluit la tatăl său şi întrebă:

   — Cum se poate ca bătrânul să mă fi lăsat moştenitor când nici nu mă cunoştea?

   — Aşa e, dragul tatii, nu te cunoştea, răspunse căpitanul îngândurat, dar poate că într-o privinţă au şi marinarii ăştia dreptate să atribui Iui Seels oarecari puteri supranaturale. De altminteri, bătrânul se îndeletnicea foarte mult cu spiritismul.

   Şi pare să te fi cunoscut, deşi nu te văzuse niciodată — cel puţin aşa reiese din rândurile lăsate de el, în care hotărâse într-un chip foarte ciudat să te lase moştenitorul lui. Până şi Petre, care nu e prea deştept din fire, a băgat de seamă. E ceva... cum să-ţi spun... într-adevăr bizar, de care nu mă pot dumiri de fel.

   Dar stai că o să afli numaidecât, uite că se întoarce şi doctorul.

   George fu cuprins de o nelinişte neînţeleasă. Cum se putea să-l fi cunoscut răposatul, când nu-l văzuse niciodată la faţă? Să existe într-adevăr taine pe cari numai oamenii înzestraţi cu anumite calităţi să le priceapă?

   Se uită cu sfială la scrisoarea adusă de doctor şi pe care acesta o despătură cu băgare de seamă.

   — Ia bine aminte, dragul meu, zise doctorul, grav, la ce scrie în scrisoare şi spune-ne pe urmă ce părere ai despre cele ce vei afla.

   Încet, prea încet, pentru nerăbdarea tânărului — doctorul îşi sorbi restul de cafea din ceaşcă, tuşi, apoi începu:

   „Simţindu-mă Ia sfârşitul vieţii mele, hotărăsc următoarele:

   Moştenitorul meu va fi acela care, deşi în vârstă fragedă, a trecut prin primejdii serioase, va lupta împotriva unui vrăjmaş mai vârstnic şi viclean şi va birui un diavol. Va primi scrisoarea pecetluită în care îi voi fi descris locul unde se află moştenirea.

   Ca s-ajungă până acolo, trebuie să aibă toate însuşirile stabilite de mine. Să dea Dumnezeu să aibă parte de cele lăsate lui de un om bătrân pe pragul morţii, pe care semenii lui nu l-au înţeles în timpul vieţii.

  M.SEELS Insula Odihnei".

   Doctorul Bertram împături la loc scrisoarea şi se uită întrebător Ia George.

   — Ei, ce zici, băiatule? Aşa e că ti se potriveşte de minune ce zice moşul în scrisoare?

   — Bine, bine, aventuri primejdioase am avut eu destule până acum, răspunse el râzând, dar nu cunosc nici un duşman mai în vârstă şi viclean şi n-am biruit încă nici un diavol.

   — Şi cu toate acestea aşa e, dragul meu. Duşmanul despre care vorbeşte răposatul Seels e tatăl d-tale vitreg, avocatul Mensr şi pe diavol l-ai biruit noaptea trecută, căci tigrul a fost un adevărat „Satan".

   — Dacă încerci să ţi le explici astfel, atunci se potriveşte într-adevăr, răspunse tânărul impresionat. Tu ce zici, tată?

   — Eu nu pot să spun nimic, dragul meu, deoarece, ca părintele tău, sunt interesat în cauză. Propun însă să facem un consiliu, adică s-adunăm pe toţi camarazii noştri şi să-i lăsăm să hotărască ei. Poate că se mai găseşte şi altcineva în insulă care să întrunească însuşirile şi condiţiile puse de bătrân.

       Cel mai tânăr dintre toţi are 33 de ani împliniţi, aşa că nu se poate vorbi de vârsta fragedă, răspunse scurt doctorul. Dar propunerea d-tale e bună, căpitane. După o hotărâre unanimă nu mai poate protesta nimeni pe urmă.

   — A, uite pe Petre şi Brike. Vin încoace. Oare de ce-or fi atât de gravi amândoi? Să speram că nu s-a întâmplat vreo nenorocire, zise căpitanul îngrijat.

       Cei doi marinari urcară, codindu-se treptele terasei, salutară milităreşte şi Petre începu:

   — Domnule căpitan, e vorba de testamentul bătrânului Seels. Camarazii au venit la mine să-mi atragă atenţia că domnul George, fiul dv., întruneşte toate condiţiile puse în testament de bătrân. Acum camarazii s-au adunat pe tăpşanul de lângă tufa de hibicus, unde a murit aseară tigrul şi vă roagă să poftiţi acolo

împreună cu domnul George ca să auziţi şi dv. părerea lor.

   — Cu plăcere, dragul meu, răspunse Farrow cu amabilitate. Tocmai hotărâsem şi noi să adunăm pe camarazi ca să vedem ce spun şi ei. Îmi pare deci cu atât mai bine că ideea a pornit mai întâi de la ei. Să mergem, George, poate că momentul acesta va însemna ceva important în viaţa ta.

   Tânărul era ca ameţit. Coincidenţa că i se potriveau atât de bine condiţiunile puse de bătrân în testament i se părea cât se poate de stranie. Să fi prevăzut într-adevăr bătrânul înaintea morţii lui, soarta ce aştepta pe tânărul pe care nu-l văzuse niciodată? Oare ce anume lucruri neştiute de