Porniră cu toţii spre tăpşan. Echipajul submarinului stătea aşezat în rând ca la paradă, nici unul din marinari nu lipsea. La apropierea căpitanului salutară toţi milităreşte.

   Petre rugă pe căpitan să-i dea voie sa vorbească el, apoi se întoarse spre marinari şi începu:

   — Camarazi! Vă rog să recunoaşteţi cu toţii că nu am căutat să vă influenţez întru nimic şi că părerea voastră sinceră e că George Farrow, fiul căpitanului nostru prea iubit, e persoana hotărâtă în testament ca moştenitoare a răposatului casier Seels.

   Marinarii ieşiră unul câte unul din rând şi jurară că sunt încredinţaţi după anumite indicaţii, că tânărul George Farrow e persoana hotărâtă în testament de Seels.

   Doctorul Bertram întinse lui George plicul pecetluit şi zise grav:

   — Poftim, George. Ai aici moştenirea unui om original pe care nu l-ai cunoscut şi nici el pe d-ta şi care totuşi te-a socotit vrednic de ea. Să dea Dumnezeu să-ţi aducă noroc în viaţa — ceea ce îţi doresc din toată inima.

   Un simţământ ciudat îl făcea parcă pe tânăr să refuze, dar văzu ochii acestor cincizeci de inşi aţintiţi asupră-i, şi-i fu parcă ruşine de slăbiciunea lui. Întinse mâna, luă plicul, se întoarse apoi spre marinari şi le zise cu glas tremurat:

   — Vă mulţumesc că m-aţi ales pe mine drept moştenitor al casierului Seels. Bănuiesc însă că testamentul vă priveşte şi pe voi, şi eu sunt poate numai executorul lui. Vă rog deci să ascultaţi ce scrie în scrisoare.

   Cu aceste cuvinte, George rupse plicul şi scoase din el o foaie de hârtie. Văzu pe una din părţi un desen ciudat, iar pe cealaltă următoarele rânduri:

   „Moştenitorul meu,

   Nu te cunosc şi nici tu pe mine şi totuşi suntem aliaţi. Tu vei

ridica comoara pe care ţi-o las, cu ajutorul câtorva oameni viteji pe care îi vei răsplăti după cum vei crede de cuviinţă. Caută pe hartă pe „Satan"; în gura lui vei găsi comoara lăsată de mine. Dar fereşte-ţi inima şi mintea când o vei vedea!

   Dacă eşti într-adevăr aşa după cum te vede spiritul meu, te vei bucura de cele ce-ţi las, deşi vei întâmpina multe până să ajungi la comoară. Daci nu, moştenirea mea ţi-ar putea aduce moartea.

   Hotărăşte-te. Renunţi la moştenire? Atunci distruge aceste rânduri ca să nu vadă nici un ochi omenesc ceea ce am văzut eu şi ce era cât p-aci să-mi ia minţile.

   M. SEELS".

   George clătină îngândurat capul şi zise, întinzând tatălui său testamentul:

   — Bine înţeles că primesc. Zice că voi lua comoara cu ajutorul unor oameni curajoşi pe cari să-i răsplătesc pe urmă. Cu siguranţă că e vorba de marinarii tăi. N-am dreptul să-i lipsesc de o mare răsplată. Citeşte, te rog, cu glas tare, ce scrie aici, pe urmă vom hotărî împreună dacă trebuie sau nu să scoatem comoara din gura lui „Satan".

   După ce căpitanul citi s-audă toţi conţinutul scrisoarei, marinarii primiră fără cea mai mică şovăire, ba zoriră chiar să plece cât mai repede în căutarea acelui „Satan" despre care se vorbea în testament.

   — Bine, vom pleca peste trei zile, hotărî căpitanul. Până atunci trebuie să ne sfătuim cum şi unde putem da de acel „Satan". Aici pe hartă e indicată India orientală şi insulele neerlandeze de cari nu suntem departe. Acum e vorba sa descoperim pe „Satan". Nu găsesc însă nimic după ce să mă pot orienta.

   — Căpitane, zise Petre cu oarecare codeală, poate că Seels a vroit să spună despre o insulă. Ţin minte că-mi povestea odată că ar fi existând unele insule ale căror stânci au forme foarte ciudate. Mi s-a întâmplat şi mie acum vreo douăzeci de ani să mă rătăcesc pe o furtună grozavă printre nişte grupuri de astfel de insule, aproape de Celebes. Era una mititică de tot, dar avea înspre partea de miazăzi o grămadă de stânci printre cari una avea chip de diavol, zău aşa! Tare-mi vine mie să cred că asta o fi.

   Se auzi un murmur de aprobare

   — Tot ce se poate, dar nu ştii exact unde se află această insula? întrebă Farrow.

   — Asta nu, căpitane, dar atâta ştiu că se află la est de Celebes.

   — În orice caz, ne-ar putea sluji de punct de reazim. Aşa dar, vom pleca peste trei zile. În timpul acesta vom studia mai amănunţit harta, căci nu se poate să nu fi făcut Seels vreun semn de îndrumare.

   — Ştii tu, tată, zise George după ce se împrăştiară oamenii, mă simt stăpânit de un simţământ ciudat. Mi se pare într-adevăr bizar că am trecut printr-atâtea întâmplări de când a venit Petre să mă ia. Şi din rândurile lui Seels reiese ci voi întâmpina încă multe cari sar putea să fie şi mai primejdioase ca acelea de până acum.

   — Ei şi! strigă doctorul cu însufleţire, nu mi-e mie teamă pentru d-ta. Eşti un băiat curajos şi ai dat destule dovezi până acum că nu ştii ce e frica. Ai primit condiţiile moştenirii şi acum trebuie să-l cauţi pe „diavol" şi să-i smulgi comoara. Sunt sigur că tatăl d-tale o s-aibă de ce se mândri.

   — Îţi mulţumesc pentru cuvintele acestea, domnule doctor, răspunse tânărul cu căldură. Mă voi sili să calc pe urmele tatălui meu şi vreau să dovedesc tuturor că nu de geaba şi-a pus Seels nădejdea în mine.

   George trebuia să se deprindă acum cu viaţa în submarin, să facă vreo câteva încercări de probă înainte de a porni Ia drum.

   Submarinul se afte Ia vreo cincizeci de metri de ţărm. Jan Brike, tunarul, îşi vedea de treabă la tunul de la pupă, care îi era drag ca un copil. Lângă el, Petre, îmbrăcat cu nişte pantaloni scurgi numai până la genunchi, îşi ascuţea de zor cuţitul — un cuţit mare cât o sabie, tot aruncându-şi, din când în când, ochii la trei înotători cari se zbenguiau în apa limpede a golfului, în apropiere de submarin.

   Erau Rindow, primul ofiţer, Brande, secundul şi Nasper, genialul inginer al submarinului. Tabloul pe care George şi căpitanul