— Da. Rosie, draga mea, povestea cu picnicul a fost o cursă. Fetiţa asta ne-a tras-o de nu ne-am văzut. Şi dacă prietenii ei anunţă poliţia? Eu sunt într-o camionetă F-150 veche, cu doi zombi lângă mine. La fel de bine aş putea să-mi scriu HOŢ DE COPII pe frunte.

Dar rânjea cu gura până la urechi. Al naibii să fie dacă nu rânjea. De la celălalt capăt nu se mai auzi nimic câteva secunde. În garajul familie Stone, Fală o aşteptă pe Rose să continue.

— Dacă vezi girofaruri în spate, ori un baraj rutier în faţă, sugrumă fata şi suge cât de mult abur poţi din ea. Şi după aia predă-te. Ştii bine că vom avea grijă de tine.

Acum Fală ezită să răspundă. În cele din urmă, spuse:

— Eşti sigură că e bine aşa, draga mea?

— Sunt, zise Rose neîndurătoare. Din cauza ei au murit Jimmy, Nucu şi Muşcătură-de-Şarpe. Îi jelesc pe toţi trei, dar cel mai rău îmi pare de Andi, pentru că eu am transformat-o şi viaţa ei cea nouă abia începuse. Şi mai e şi Sarey…

Oftă mâhnită şi tăcu. Fală nu spuse nimic, pentru că, de fapt, nu era nimic de spus. De când intrase în Clan, Andi Steiner se iubise cu mai multe femei – lucru deloc surprinzător, de altminteri, deoarece foarte adesea novicii se purtau ca nişte maimuţe în călduri, din cauza aburului –, dar în ultimii zece ani, ea şi cu Sarah Carter formaseră un cuplu şi erau extrem de devotate una alteia. În multe privinţe Andi părea mai degrabă fiica lui Sarey Tăcuta decât iubita ei.

— Sarey e distrusă, zise Rose, iar Susie Ochi-Vânăt nu se simte nici ea mai bine din cauza morţii lui Nucu. Fata aia o să plătească pentru morţile prietenilor noştri. Cum-necum, viaţa ei de mocofan s-a încheiat. Mai ai vreo întrebare?

Fală nu mai avea niciuna.

Dar nimeni nu-i băgă în seamă pe Tati Fală şi pe cei doi pasageri adormiţi din cabina camionetei când ieşiră din Anniston pe autostrada Statului de Granit{56}. Cu câteva excepţii notabile (babele cu vedere ageră şi copiii mici erau cei mai răi), America Mocofană era cutremurător de lipsită de vigilenţă în cel de-al doisprezecelea an de la intrarea în Epoca Sumbră a Terorismului. Anunţă dacă vezi ceva era o lozincă al dracului de bună, dar trebuia să fii atent ca să vezi ceva.

Începuse să se întunece atunci când trecură graniţa statului Vermont, iar şoferii maşinilor care veneau din direcţie opusă nu vedeau decât farurile camionetei, pe care Fală le lăsase dinadins în faza mare. Primise deja trei telefoane de la Slim Lingeblide care-i furniza informaţii referitoare la traseu. Multe din drumurile pe care era direcţionat erau laterale, cel mai adesea nemarcate. Lingeblide îi mai comunicase lui Fală că Doug Diesel, Phil Jegosul şi Annie Şorţ porniseră deja spre el. Plecaseră cu un Caprice din 2006 care arăta ca o potaie răpciugoasă, dar care avea patru sute de cai-putere sub capotă. Excesul de viteză nu avea să constituie o problemă; datorită răposatului Jimmy Numere, toţi trei aveau documente aparent emise de Departamentul de Securitate Naţională, care urmau să le deschidă drumul.

Cu ajutorul sistemului sofisticat de comunicaţii prin satelit al Clanului, gemenii Little, Măzărică şi Păstaie, monitorizau discuţiile dintre patrulele de poliţie şi deocamdată nu apăruse nicio informaţie despre posibila răpire a unei fetiţe. Vestea aceasta era una bună, însă deloc surprinzătoare. Acei prieteni care avuseseră atâta minte-n cap cât să întindă o capcană probabil că mai aveau destulă cât să-şi dea seama ce-ar fi păţit păpuşica lor dacă s-ar fi dus la poliţie.

Se auzi sunetul înăbuşit al unui alt telefon. Fără să-şi ia ochii de la drum, Fală se întinse peste pasagerii lui inconştienţi, deschise torpedoul şi scoase dinăuntru un celular. Al hodorogului, cu siguranţă. Îl ridică în dreptul ochilor. Pe ecran nu era afişat niciun nume, ceea ce însemna că apelantul nu se afla în memoria telefonului, însă numărul avea prefix de New Hampshire. Să fi fost oare unul dintre ticăloşii care îi ucisese prietenii? Şi care voia acum să afle dacă moşul şi fata erau bine? Foarte posibil. Se gândi dacă nu cumva să răspundă, dar hotărî că era mai bine să nu o facă. Mai încolo va verifica să vadă dacă cel care sunase lăsase vreun mesaj. Căci, nu-i aşa, informaţia înseamnă putere.

Când băgă telefonul înapoi în torpedo, atinse ceva rece. Puse bine mobilul şi scoase un pistol automat. Ce baftă! Ce descoperire norocoasă! Dacă hodorogul s-ar fi trezit mai devreme, poate că ar fi ajuns la armă înainte ca el să-i ghicească intenţia. Fală puse Glock-ul sub scaun, apoi închise torpedoul.

Şi armele înseamnă tot putere.

Se întunecase de-a binelea şi camioneta înainta pe Şoseaua 108, care traversa Munţii Verzi{57}, când Abra începu să se mişte. Lui Fală nu-i păru rău că se trezeşte. Încă se simţea incredibil de viu şi de alert şi voia să afle mai multe lucruri despre ea. În plus, indicatorul de la bordul camionetei îl înştiinţa că benzina era pe sfârşite şi cineva trebuia să umple rezervorul.

Dar nu trebuia să rişte.

Cu dreapta scoase din buzunar una din cele două seringi rămase. Aşteptă până când fata îşi deschise ochii înceţoşaţi şi ameţiţi. Atunci îi spuse:

— Bună seara, domniţă. Mă cheamă Henry Rothman. Pricepi ce-ţi spun?

— Eşti…

Abra îşi drese glasul, îşi umezi buzele şi mai încercă o dată.

— Nu te cheamă niciun Henry nu-mai-ştiu-cum. Tu eşti Fală.

— Deci pricepi. Minunat. Îmi închipui că te simţi ca şi cum ai avea câlţi în cap şi aşa te vei simţi şi în continuare, pentru că aşa îmi place mie să fii. Dar n-am să te mai adorm dacă promiţi că ai să te porţi cum se cuvine. Ai înţeles?

— Unde ne ducem?

— La Hogwarts{58} ca să asistăm la Turneul Internaţional de Vâjthaţ{59}. O să-ţi iau un hotdog magic şi nişte vată de zahăr fermecată. Răspunde la ce te-am întrebat.