— Da.

— Suavă muzică pentru urechile mele este acest acord instantaneu al tău, dar trebuie să mă scuzi dacă nu te cred pe cuvânt. Trebuie să-ţi împărtăşesc nişte informaţii vitale înainte să încerci să faci vreo prostie pe care sunt convins că ai s-o regreţi. Vezi acul de la seringa asta?

— Da.

Abra încă îşi mai sprijinea capul de geamul camionetei, dar se uită la seringa hipodermică. Apoi ochii i se închiseră, iar ea se forţă să şi-i deschidă.

— Mi-e sete.

— De la drog, sunt sigur. Din păcate nu avem nimic de băut la noi, am plecat cam în grabă…

— Cred că am o cutie cu suc în ghiozdan.

Voce răguşită. Slăbită. Ochii i se redeschideau cu mare efort de fiecare dată când clipeau.

— Mă tem că ghiozdanul a rămas în garaj. S-ar putea să luam ceva din următorul oraş prin care vom trece – cu condiţia să fii o fetiţă cuminte. Dacă nu, ai să-ţi astâmperi setea cu scuipatul pe care-l ai în gură. Ai priceput, Bucle-Aurii{60}?

— Da…

— Dacă te simt că-ţi cauţi de treabă prin capul meu – da, nu face ochii mari, ştiu de ce eşti în stare – ori dacă încerci să atragi atenţia atunci când o să ne oprim, o să-i fac o injecţie acestui domn. Şi, pe lângă ce i-am dat deja, asta o să-i pună capac. O să fie la fel de mort ca Amy Winehouse. Ne-am înţeles?

— Da. Fata îşi umezi iar buzele, apoi începu să şi le frece cu mâna. Nu-i face rău, te rog.

— Numai de tine depinde.

— Unde mă duci?

— Bucliţe-Aurii? Drăguţă?

— Ce? se bâlbâi Abra, privindu-l zăpăcită.

— Taci din gură şi bucură-te de plimbare.

— Hogwarts, mai zise ea. Vată… de… zahăr.

Iar când clipi, pleoapele îi rămaseră închise. Începu să sforăie uşurel, scoţând nişte sunete vioaie, chiar plăcute. Fală nu credea că se preface, dar, pentru orice eventualitate, păstră seringa la îndemână. Căci, aşa cum spusese odată Gollum despre Frodo Baggins, era şmecher, preaslăvite. Era foarte şmecher.

Abra nu adormise complet; încă mai putea auzi motorul camionetei, dar ca de la mare depărtare. Şi parcă de undeva de deasupra ei. Şi îşi aduse aminte cum mergea cu părinţii ei la Lacul Winnipesaukee în după-amiezile toride de vară şi cât de înfundat se auzea huruitul bărcilor cu motor dacă îţi băgai capul sub apă. Înţelegea că fusese răpită şi ştia că ar trebui să se simtă mai îngrijorată, dar acum o inundase o stare de linişte şi se mulţumea doar să plutească între somn şi starea de veghe. O deranja însă uscăciunea cumplită din gură şi gât. Avea senzaţia că limba i se transformase într-o bucată de covor vechi şi plin de praf.

Trebuie să fac ceva. Mă duce la femeia cu pălărie şi trebuie să fac ceva. Dacă nu, o să mă omoare tot aşa cum l-au omorât pe băiatul din Iowa. Sau o să-mi facă ceva şi mai rău.

Şi va face ceva. De îndată ce-şi va potoli setea. Şi după ce mai dormea puţin…

Din huruitul motorului nu se mai auzea decât un bâzâit slab când lumina îi străpunse pleoapele închise. Apoi sunetul încetă complet, iar Fală începu s-o lovească în picior. Mai încet la început, apoi mai tare. Atât de tare că o durea.

— Scularea, Bucliţe. Ai să dormi mai încolo.

Se chinui să deschidă ochii, tresărind din cauza luminii prea puternice. Se aflau lângă nişte pompe de benzină. Deasupra erau multe becuri fluorescente. Îşi feri ochii din faţa strălucirii lor orbitoare. Acum, pe lângă sete, o mai chinuia şi o durere de cap. De parcă…

— Ce e de râs, Bucliţe?

— Mmm?

— Zâmbeşti.

— Tocmai mi-am dat seama ce-i cu mine. Sunt mahmură.

Fală se gândi puţin, apoi rânji larg.

— Cam aşa. Şi nici măcar nu ai dansat cu un abajur pe cap. Eşti suficient de trează ca să pricepi ce-ţi zic?

— Da.

Cel puţin aşa credea. Dar, o, Doamne, bubuiturile alea cumplite din tâmple. Groaznic.

— Ia asta.

Întins cu tot trupul şi mâna stângă peste Billy, Fală ţinea ceva în dreptul nasului ei. Mâna cealaltă era tot pe seringă, ascunsă lângă pulpa domnului Freeman.

Abra miji ochii, încercând să desluşească despre ce era vorba. Un card bancar. Ridică o mână care i se părea incredibil de grea şi îl luă. Ochii începură să i se închidă, iar Fală o plesni peste faţă. Îi deschise brusc, şocată la culme. Nu mai fusese niciodată lovită de un adult. Dar, dacă stăm să ne gândim bine, nici răpită nu mai fusese vreodată.

— Au! Aau!

— Dă-te jos. Citeşte instrucţiunile de pe pompă şi fă întocmai – eşti o fată deşteaptă şi sunt convins că ai să te descurci. Umple rezervorul. După aia, pune-i la loc capacul şi urcă-te îndărăt în camionetă. Dacă mă asculţi şi faci ce ţi-am spus, Bucliţe, am să-ţi dau voie să te duci la automatul ăla cu sucuri.

Şi arătă în colţul îndepărtat al benzinăriei.

— Şi o să-ţi iei o sticlă de cola. Sau de apă, dacă aşa vrei; văd de-aici că au apă de-aia bună, Dasani. Dacă eşti o fetiţă neascultătoare, Bucliţe, am să-l omor pe bătrân şi am să intru în prăvălie şi am să-l omor şi pe puştiul ăla care vinde. Să nu crezi că nu pot. Arma prietenului tău e acum la mine în buzunar. Am să te iau cu mine şi ai să vezi cu ochişorii tăi cum îi împrăştii creierii pe pereţi. Depinde doar de tine, pricepi? Spune, ai înţeles?

— Da, spuse Abra puţin mai lucidă acum. Pot să-mi iau o cola şi o apă?

Rânjetul lui se lărgi şi mai mult. În pofida necazului în care se găsea, în pofida durerii fioroase de cap şi chiar în pofida palmei tocmai primite, rânjetul acela i se păru fermecător Abrei. Îşi zise că multor oameni li se părea aşa, mai ales femeilor.

— Cam lacomă, micuţo, dar asta nu-i mereu ceva rău. Haide să vedem cum ştii tu să fii fată cuminte şi ascultătoare.

Abra îşi desfăcu centura – de-abia din a treia