— Şi nu-mi mai zice „Bucliţe”. Ştii foarte bine cum mă cheamă, aşa cum ştiu şi eu cum te cheamă pe tine.

Înainte ca bărbatul să apuce să caşte gura, fata coborî din camionetă şi se îndreptă (cam nesigură pe picioare) spre oaza pompelor de benzină. Avea ceva tupeu fetiţa asta, nu doar abur. Ar fi putut chiar s-o admire. Însă, dat fiind ce li se întâmplase lui Muşcătură, Nucu şi Jimmy, nici nu putea fi vorba de aşa ceva.

La început, Abra nu reuşi să citească instrucţiunile, deoarece literele se tot dublau şi se încălecau unele peste celelalte. Miji ochii şi cuvintele deveniră puţin mai clare. Fală se uita fix la ea. Îi simţea privirea, ca pe o greutate fierbinte care-i apăsa ceafa.

(Dan?)

Nimic. Nu se miră. Cum îşi imagina că ar putea lua legătura cu Dan, când de-abia îşi dădea seama cum să manevreze pompa asta idioată? În viaţa ei nu se simţise mai puţin „strălucitoare” ca acum.

Într-un final, reuşi să pompeze benzina, dar puse cardul cu susul în jos în aparat şi fu nevoită să o ia de la capăt. Umplerea rezervorului părea că nu se mai termină, dar măcar ciocul furtunului era prevăzut cu un manşon din cauciuc care împiedica evaporarea aburilor de benzină în atmosferă, iar aerul nopţii o ajută să-şi mai limpezească minţile. Pe cer erau miliarde de stele. De obicei se simţea copleşită în faţa splendorii lor. Însă în seara asta nu se simţea decât foarte speriată. Stelele acelea era mult prea departe. Stelele acelea nu puteau s-o vadă pe Abra Stone.

Când isprăvi de umplut rezervorul camionetei, se uită cruciş la noul mesaj apărut pe ecranul pompei şi se întoarse către Fală.

— Vrei chitanţă?

— Cred că ne descurcăm şi fără, tu ce zici?

Şi iar apăru zâmbetul acela orbitor, capabil să te facă să mori de fericire dacă tu l-ai fi stârnit. Abra era convinsă că individul ăsta avea multe iubite.

Ba nu. N-are decât una singură. Iubita lui e femeia cu pălărie. Rose. Dacă ar mai avea o alta, Rose ar omorî-o. Probabil ar sfâşia-o cu dinţii şi ghearele.

Se târî înapoi la camionetă şi urcă în cabină.

— Foarte, foarte bine, spuse Fală. Te declar câştigătoarea marelui premiu – o cola şi o apă. Aşa, vezi… şi, ce-i zici lu’ Tati al tău?

— Mersi, spuse apatică Abra. Da’ nu eşti Tati al meu.

— Însă aş putea să fiu. Sunt un tati foarte drăguţ pentru fetiţele care se poartă frumos cu mine. Pentru fetiţele care se poartă cum se cuvine.

Opri camioneta în faţa automatului cu sucuri şi-i întinse o bancnotă de cinci dolari.

— Ia-mi şi mie o Fanta, dacă au. Dacă nu, o Coca-Cola.

— Tu bei suc, aşa ca toată lumea?

Bărbatul făcu o figură prefăcut rănită:

— Dacă ne-nţepi, nu sângerăm noi oare? Dacă ne gâdili, nu izbucnim în râs?

— Shakespeare, nu? şopti Abra frecându-se iarăşi la gură. Romeo şi Julieta.

— Neguţătorul din Veneţia, tăntăloaică mică, se amuză Fală. Pun pariu că nu ştii continuarea.

Abra clătină din cap. Mare greşeală. Îi reveni în forţă durerea care începuse să se mai ostoiască.

— Dacă ne otrăveşti, nu murim?

Bătu uşor cu seringa de piciorul domnului Freeman.

— Gândeşte-te la asta cât aduci sucurile.

Nu o scăpă din ochi nicio fracţiune de secundă cât alegea băuturile de la automat. Benzinăria asta se afla în zona împădurită de la marginea unui orăşel oarecare şi, la o adică, fata s-ar fi putut hotărî să-l lase în plata Domnului pe hodorog şi să o ia la fugă printre copaci. Îi trecu prin minte să scoată pistolul, dar se gândi mai bine şi îl lăsă la locul lui. În fond, nu i-ar fi fost deloc greu s-o urmărească şi să o prindă, dată fiind starea ei de slăbiciune. Dar fata nici nu se uită spre pădure. Introduse în automat hârtia de cinci dolari şi luă sticlele, una după alta, întârziind doar cât să bea câteva înghiţituri lungi de apă. Se întoarse la camionetă şi-i dădu lui Fală sticla de Fanta, dar nu se urcă la locul ei. Întinse mâna spre clădire.

— Trebuie să fac pipi.

Consternat, bărbatul îşi bulbucă ochii la ea. Nu prevăzuse chestia asta, deşi ar fi trebuit. Fata fusese drogată, iar acum organismul ei trebuia să se cureţe de toxinele alea.

— Nu poţi să te mai ţii puţin?

Probabil că peste câţiva kilometri va găsi un loc pe marginea şoselei unde să poată opri. Şi o tufă în spatele căreia fata să facă ce trebuia să facă. Totul va fi în regulă câtă vreme îi va putea vedea creştetul.

Dar Abra clătină din cap. Bineînţeles că nu mai putea să se ţină.

Se gândi mai bine.

— Ascultă-mă cu atenţie. Îţi dau voie să te duci la toaletă doar dacă e uşa descuiată. Dacă nu, o să-ţi faci treaba în spatele clădirii. Nici să nu-ţi treacă prin minte că am să te las să intri ca să ceri cheia de la vânzător.

— Şi dacă mă duc în spatele casei, ai să te uiţi la mine. Perversule.

— Tre’ să fie acolo un tomberon sau ceva după care să te ascunzi. Sigur, o să fiu distrus sufleteşte că n-o să-ţi văd bucişoarele drăgălaşe, dar cred că am să supravieţuiesc. Mişcă în maşină.

— Da’ ai zis…

— Mişcă-te, ori îţi zic iar „Bucliţe”.

Abra se urcă, iar Fală conduse camioneta până în faţa uşilor de la toalete.

— Întinde mâna.

— De ce?

— Fă cum îţi spun şi nu mai pune atâtea întrebări.

Cu multă reticenţă, Abra întinse mâna. Fală o apucă cu a lui. La vederea acului, fata încercă să se smulgă din strânsoare.

— Nu te speria. Îţi dau doar o picătură. Nu putem risca să-ţi vină cine ştie ce idee trăsnită, nu? Sau să-ţi transmiţi gândurile mai ştiu eu cui. Ştii că oricum am să-ţi fac injecţia, aşa că la ce bun tot tam-tamul ăsta?

Fata se linişti. Era mai uşor să se lase în voia sorţii. Simţi o pişcătură pe spatele mâinii, apoi bărbatul îi dădu drumul.

— Haide, du-te. Du-te şi fă pişu. Grăbeşte-te. Cum