era destul de sigur că trei dintre ei erau aceiaşi care veniseră acolo şi prima oară… iar cu privire la Nea Găină nu încăpea nicio îndoială. I-ar fi recunoscut oriunde cizmele alea verzi de cauciuc, pline de găinaţ. Oameni amarnici. Andy n-avea de gând să-i lase să-i cadă-n spate lui Chef.

Ieşi de după copac şi porni chiar pe mijlocul aleii, ţinând-o pe CLAUDETTE de-a curmezişul pieptului, în diagonală. Picioarele îi scrâşneau pe pietriş, dar mai răsunau destule alte zgomote ca să-i acopere paşii: Stewart lăsase motorul în mers, iar din studio cânta asurzitor muzica evanghelică.

Ridică ţeava Kalaşnikovului, dar îşi impuse să aştepte. „Să vedem dacă se grupează.” Şi, într-adevăr, în timp ce se apropiau de uşa studioului, se strânseră toţi la un loc.

— Ia te uită, Nea Găină şi toţi prietenii lui, remarcă Andy tărăgănat, într-o imitaţie acceptabilă a lui John Wayne. Ce mai faceţi, băieţi?

O luară la fugă. „Pentru tine, Chef”, îşi spuse Andy şi deschise focul.

Îi ucise pe fraţii Bowie şi pe Nea Găină din prima rafală. Randolph fu atins doar în treacăt. Andy scoase încărcătorul, aşa cum îl învăţase Chef Bushey, îşi smulse altul de la centură şi-l aplică la locul lui. Şeful Randolph se târa spre uşa studioului, cu sângele şiroindu-i pe braţul şi piciorul drept. Se uită înapoi peste umăr, cu ochii căscaţi şi strălucitori pe chipul asudat.

— Te rog, Andy, şopti el. N-am primit ordin să-ţi facem vreun rău, doar să te aducem înapoi, ca să lucrezi cu Jim.

— Precis, replică Andy, şi chiar râse. Vinzi castraveţi grădinarului. Voiaţi să luaţi tot…

O rafală prelungă, întretăiată, erupse din spatele studioului. Chef putea avea probleme, putea să aibă nevoie de el. Andy o ridică pe CLAUDETTE.

— Te rog nu mă omorî! ţipă Randolph, acoperindu-şi faţa cu o mână.

— Gândeşte-te doar la friptura pe care ai s-o mănânci cu Iisus, spuse Andy. Uite, în trei secunde de-acum ai să-ţi întinzi şervetul.

Rafala prelungită a Kalaşnikovului îl rostogoli pe Randolph aproape până la uşa de la intrare. Apoi, Andy o luă la fugă spre dosul clădirii, scoţând încărcătorul parţial consumat şi punând în locul lui altul, plin.

Dinspre păşune se auzi un şuierat ascuţit, pătrunzător.

— Vin, Chef! strigă Andy. Rezistă, vin acum!

Ceva explodă.

20

— Mă acoperi, spuse Aubrey cu îndârjire, de la marginea pădurii. Îşi scosese cămaşa, o sfâşiase în două şi-şi legase jumătate din ea în jurul capului, după formula Rambo.

— Şi dacă te gândeşti să mă tragi în piept, mai bine zi de-acum, că altfel am să mă-ntorc aici şi-ţi tai naibii beregata.

— Am să te-acopăr, promise Mel.

Nu minţea. Cel puţin, acolo, la marginea pădurii, era în siguranţă.

Probabil.

— Nebunul ăla drogat n-o să scape cu una cu două, spuse Aubrey, respirând rapid, ca să se pregătească. Ratatu’ naibii… Futu-l în cur de pulangiu…

Şi, ridicând glasul:

— Vin la tine, futu-ţi minţile alea stricate de drogat!

Chef ieşise de după camionul Mese Creştine pe Roţi, ca să-şi vadă prăzile. Reveni cu atenţia spre lizieră tocmai când Aubrey Towle năvăli dintre copaci, răcnind din răsputeri.

Apoi, Mel începu să tragă şi, cu toate că nu ţintea în zona lui, Chef se chirci instinctiv. Această mişcare făcu ca telecomanda uşii garajului să-i cadă de sub elasticul larg al pantalonilor de pijama, în iarbă. Se aplecă să-l ia, şi atunci Aubrey deschise focul, cu puşca automată. Gloanţele lăsară o dâră de găuri în peretele camionului Mese Creştine pe Roţi, cu sunete metalice reverberate, şi spulberară geamul portierei din dreapta într-o ploaie de cioburi sclipitoare. Un glonţ ricoşă piuind din marginea metalică a parbrizului.

Chef abandonă telecomanda şi răspunse tot cu foc. Dar elementul surpriză se pierduse, iar Aubrey Towle nu era un fraier. Alerga în zigzag, spre turnul radio. Nu-i oferea cine ştie ce acoperire, dar elibera linia de foc a lui Searles.

Încărcătorul lui Aubrey se goli, dar nu fără ca ultimul glonţ să zgârie capul lui Chef. Sângele ţâşni, iar un smoc de păr îi căzu pe umărul slab, încleindu-se în sudoarea de-acolo. Bushey căzu în fund, îl scăpă o clipă din mână pe RĂZBOINICUL LUI DUMNEZEU, apoi şi-l recuperă. Nu credea că era grav rănit, dar venise vremea ca Sanders să apară, dacă mai putea. Chef Bushey îşi duse două degete la gură şi fluieră.

Aubrey Towle ajunse la gardul din jurul turnului radio chiar când Mel deschidea iar focul, la marginea pădurii. De data asta, ţinta lui Mel era partea din spate a camionului Mese Creştine pe Roţi. Gloanţele o sfârtecară, formând flori şi încârligături metalice. Rezervorul de benzină explodă, iar coada camionului se ridică pe o pernă de flăcări.

Chef simţi valul monstruos de căldură arzându-i spinarea şi avu timp să se gândească la grenade. Aveau să detoneze? Îl văzu pe omul de lângă turn ochindu-l şi dintr-odată alegerea deveni cât se poate de clară: trage şi tu sau ia telecomanda. Alese telecomanda şi, în timp ce mâna o apuca din nou, aerul din jurul lui se umplu brusc de albine invizibile care bâzâiau. Una îi înţepă umărul; alta îl perforă dintr-o parte, rearanjându-i intestinele. Chef Bushey căzu şi se rostogoli, scăpând iar deschizătorul de uşi. Întinse mâna spre el şi un nou roi de albine umplu aerul în jurul lui. Porni târâş prin iarba înaltă, lăsând telecomanda unde căzuse, acum cu speranţa numai la Sanders. Omul de la turnul radio – „Un singur om amarnic curajos din şapte”, îşi spuse Chef, „mda, chiar că…” – venea spre el. RĂZBOINICUL LUI DUMNEZEU era acum foarte greu, tot trupul îi era greu, dar Chef reuşi să se salte în genunchi şi să apese pe trăgaci.

Nu se întâmplă nimic.

Fie încărcătorul era gol, fie arma se blocase.

— Futu-ţi morţii mă-tii de cretin, spuse Aubrey Towle. Drogat dement ce eşti. Ia de-aici, futu-te-n…

— Claudette! zbieră Sanders.

Towle se răsuci în loc, dar era prea târziu. Izbucni o rafală scurtă şi patru gloanţe chinezeşti 7,62 îi zburară aproape tot capul de pe umeri.

— Chef! ţipă Andy, alergând spre locul unde prietenul lui stătea îngenuncheat în iarbă, cu sângele şiroindu-i din umăr, coaste şi tâmplă; toată partea