asta pînă ce simte că nu mai rezistă, iar atunci se ridică de pe pat şi se refugiază, disperat, în living.

Se împiedică de hainele lui, aruncate în grămezi. Asta e cerneală? S-a turnat cerneală pe hainele lui? Se prăbuşeşte pe canapea, bîjbîie pe la telecomandă şi tot schimbă canalele. Găseşte Adult Channel, cu o reclamă la o linie telefonică erotică, şi o lasă pe o fată din Europa de Est pe nume Evana, care are o pizdă strîmtă, sexy şi umedă şi sensibilitatea sexuală a unui ciocan sau cam aşa ceva, să îl convingă să-şi facă, după cum crede el, cea mai tristă labă din istorie.

Apoi Bunny se prăvăleşte pe canapea şi, înainte de a se lăsa pradă unui somn de drogat, reuşeşte, cu un efort aproape supraomenesc, să apese butonul OFF al telecomenzii şi să vadă pentru o clipă cum televizorul moare, astfel că, pentru cîteva ore, casa Munro pare liniştită – fără fantome, zdrăngănit de lanţuri şi voci care strigă din mormînt, ci doar cu un tată şi fiul său dormind în noaptea tăcută şi respectuoasă, în maniera cuvenită unui bărbat care în curînd va fi mort.

 

6

Bunny Junior intră în living şi îşi mijeşte ochii în lumina care intră pe fereastră. Părul îi stă răvăşit deasupra feţei încreţite de somn, pijamaua îi e mototolită şi pe braţ are legat un aruncător de plasă ca al Omului Păianjen. Strîmbă din nas la mirosul greţos şi îşi flutură mîna prin faţa obrazului.

Apoi, uimit, simte un val de energie prin tot corpul, căci îl vede pe tatăl său cum zace lăbărţat şi nemişcat pe canapea, cenuşiu ca o mănuşă de bucătărie şi glazurat cu un strat de grăsime rece. Telecomanda metalică şi supradimensionată se odihneşte încă prozaic în mîna sa moartă, ca un anacronism. Pare veche, demodată şi cumva responsabilă de starea lui Bunny, ca şi cum ar fi fost exclusiv responsabilitatea ei să-l ţină în viaţă.

— Tati? spune băiatul încet, apoi mai tare: Tati?

Începe să sară de pe un picior pe altul în papucii lui de casă gratuiţi. Bunny nu răspunde, iar dacă respiră, atunci respiră prea superficial şi nesemnificativ pentru a produce vreo mişcare notabilă pe corpul său.

Bunny Junior sare de-a dreptul pe loc şi strigă „Tati!“ atît de tare, încît tatăl său se ridică smucit, dînd din mîini haotic înspre el.

— Ce? spune el.

— Nu te-ai mişcat!

— Ce?

— Nu te-ai mai mişcat!

— Cum? Nu, am adormit, spune Bunny, încercînd să-şi recunoască fiul.

Bunny Junior se întoarce şi arată furios şi îndîrjit cu degetul spre hol şi spre dormitorul mare, ţopăind încă bizar de pe un picior pe celălalt.

— N-ai vrut să dormi acolo? întreabă el tare, frecîndu-şi fruntea cu dosul palmei. N-ai vrut să te duci şi să dormi acolo?

Bunny se ridică în capul oaselor şi îşi şterge urma de salivă de pe obrazul ţepos.

— Nu. Ce? Nu, am adormit. Cît e ceasul?

De fapt băiatul nu se apropie de tatăl său, dar atunci cînd Bunny priveşte spre el, pare să îşi focalizeze privirea cu atîta intensitate, încît lasă impresia că îşi deplasează ochii în faţă într-un mod aproape supranatural, iar Bunny reacţionează trăgîndu-se înapoi.

— Ar fi trebuit să folosesc cheia, spune agitat Bunny Junior.

Bunny simte cum evenimentele zilei precedente năvălesc peste el şi îi taie răsuflarea. La un nivel abstract, înţelege, absolut şocat, că viaţa lui e acum diferită. A devenit tragică şi lamentabilă. El a devenit demn de milă. Un văduv. Dar înţelege de asemenea, lucru şi mai explicabil, că Rohypnolul şi whisky-ul consumate cu o seară în urmă încă îi mai circulă prin organism, iar asta îl face să se simtă destul de bine într-un mod foarte concret.

— Ce?

— Cheia, tati! Ar fi trebuit s-o folosesc!

— Cînd? Ce?

Bunny Junior se uită spre tatăl său, cu faţa schimonosită de furie, cu pleoapele lui inflamate, agitate şi iritate în orbite, cu pumnii lui mici încleştaţi pe lîngă şolduri, şi strigă:

— Ar fi trebuit să folosesc pur şi simplu cheia aia nenorocită!

Bunny, care nu înţelege deloc ce se petrece, face un gest cu mîna, se fereşte şi se dă într-o parte, ca să evite o rază de soare ce secţionează camera în două.

Se strîmbă şi spune:

— Dumnezeule, vorbeşte mai încet.

Apoi se ridică, se clatină pe picioarele şovăitoare şi simte cum dragostea îi aleargă prin vine.

— Dumnezeule, sînt muci, spune el, stînd în picioare, numai în chiloţi. Avem ceva de mîncare?

Bunny Junior deschide gura, o închide, apoi îşi aruncă braţele în lateral, într-un gest care înseamnă „Nu ştiu“, şi spune cu o voce tristă, marcată de suferinţă:

— Nu ştiu.

— Păi, atunci hai să ne uităm! decide Bunny. Aş fi în stare să mănînc şi un cal!

Bunny Junior, care îşi iubeşte tatăl, strînge din buze, cu un zîmbet uşor în colţul gurii, şi răspunde:

— Şi eu, tati!

Apoi