deci beneficia de privilegiile diplomatice. Căpitanul părăseşte odaia şi lasă locul unor agenţi speciali, care procedează eficient la percheziţia corporală. Când am rămas gol, m-am simţit degradat şi am avut un moment de surdă revoltă, dar m-am stăpânit şi nu cred că agenţii au observat ceva. Erau concentraţi asupra percheziţiei. Cercetau cu atâta migală şi dexteritate, încât sunt sigur că, dacă aş fi făcut un semn cu acul pe şiretul de la pantofi sau aş fi pătat cravata cu imperceptibile puncte, aş fi fost arestat ca spion. Nu le putea scăpa nimic. Au desfăcut tălpile de la pantofi, au cercetat nasturii, cusăturile, căptuşeala; într-un cuvânt, totul. Am aflat în avion că aceeaşi radicală percheziţie corporală suferise şi Nina. În acelaşi timp, într-o altă cameră se proceda la cercetarea obiectelor de toaletă; pasta de dinţi, pudra, rujul de buze şi celelalte erau străpunse cu ace, dezlipite etc. Bagajele noastre, cum am aflat abia la aeroportul din Sintra, au fost desfăcute, rufă cu rufă, apoi împinse cu piciorul, cu oarecare nervozitate, căci percheziţia durase aproape trei ceasuri şi nu se găsise absolut nimic compromiţător. În graba cu care au strâns bagajele (avionul întârziase două ore şi jumătate peste limita îngăduită) au rupt eclair-de la sac şi au stricat chei-ţele de la valize.

  Când a reapărut căpitanul, mi-a spus că, nefăcând parte din Corpul diplomatic de la Londra, nu pot lua curierul. Am refuzat atunci să plec. Dar mi-a atras atenţia că, fără mine, nu va pleca nici avionul şi că trebuie în acest caz să semnez un proces-verbal, obligându-mă să plătesc – eu, sau Legaţia – suma de 1000 de lire. Am cerut să telefonez la Londra. Imposibil. Mi s-a îngăduit să dau o telegramă. Pentru curier, mi s-a înmânat o chitanţă, pe care am păstrat-o; e amuzantă. Pe o hârtie cu antetul British Air Mail, se spune că au primit de la mine o valiză sigilată.

  „O întâlnesc pe Nina, în lacrimi. Alergăm spre avion. Căpitanul vine după noi, foarte amabil. Ne urează drum bun în franţuzeşte şi îmi întinde mâna. Acolo, în văzul tuturor, am această satisfacţie să nu i-o strâng. A fost singura mea răzbunare.”

  Zborul a durat aproape nouă ore, pentru că avionul a cotit întâi adânc spre Atlantic şi apoi s-a îndreptat spre coasta portugheză în dreptul oraşului Viana do Castelo. Mă obseda

  AM 1KU1Z, EI_1 Şl lKIli UE ANI.

  I/i jm nou enigma „morţii colective”. De data aceasta, enigma părea că se reduce la un malentendu (evident, de natură politică). Eram cel dintâi român care părăsea Anglia, cetate asediată. Cei care trebuiau să ştie ştiau de legăturile mele cu Nae Ionescu, considerat de mulţi drept cel mai inteligent (deci cel mai periculos) germanofil. Dacă „specialiştii” vor fi ajuns la concluzia că atitudinea şi întreaga mea activitate filoaliată făceau parte dintr-un banal sistem de camuflaj, reîntoarcerea în România ocupată de trupele germane implica o serie de evenimente. Evident, nu cunoşteam „secrete militare”, dar aş fi putut informa asupra rezultatelor bombardamentelor; aş fi putut, mai ales, face o propagandă negativă, vorbind despre penuria alimentară şi alte lipsuri. Mă întrebam de ce tocmai acest avion era gol, când ni se repetase de atâtea ori că nu se găsesc locuri cu săptămâni înainte în nici un avion cu destinaţia Portugalia. Ar fi fost sacrificat echipajul care era olandez, şi tânăra secretară a Legaţiei din Madrid. Dar mai exista şi altă posibilitate; avionul nostru să fie doborât de aviaţia de vânătoare germană. Aceeaşi „moarte colectivă”, deşi provocată de un alt malentendu. Am ajuns seara la Sintra şi, după ce am telefonat la Legaţie, ne-am urcat într-un taxi. Nu ne venea să credem văzând profuziunea de lumini a oraşului. La Legaţie, ne aşteptau însărcinatul cu afaceri, Cămărăşescu, Jean Antohi, consilierul economic, şi consulul Bastos. În ziarele de seară, apăruse informaţia că Marea Britanie rupsese legăturile diplomatice cu România.

  — Asta explică tot! Exclamă Cămărăşescu. Apoi, a telegra-fiat Ministerului de Externe şi că mi s-a confiscat curierul şi că am fost supuşi la percheziţie corporală.

  Ni se reţinuse cameră la hotelul Suisse-Atlantico, unde vom rămâne aproape trei luni. După luminile oraşului, marea surpriză a constituit-o meniul de la restaurantul hotelului: şaisprezece feluri de mâncare.

  A Vili

  DE LA CAMOENS LA SALAZAR

  Lisabona m-a cucerit din prima zi; aşa cum m-a cucerit, pe măsură ce le-am cunoscut, provinciile lusitane. Începusem să învăţ limba portugheză în ultimul an petrecut la Cal-cutta; dar de abia acum, în primăvara 1941, m-am apucat s-o studiez metodic şi cu pasiune. Citeam zilnic câteva ziare, căci îl înlocuiam pe ataşatul de presă – Aron Cotruş – stabilit la Madrid. Dimineţile le petreceam la Legaţie, comentând „evenimentele” cu Cămărăşescu şi Antohi, încercând să mă fac util (redactam, bunăoară, scurte buletine de presă, corectam rapoartele lui Cămărăşescu).

  În restul timpului, descopeream cartierele încă nestrăbătute sau, în camera noastră de la Suisse-Atlantico, în vila de la Cascaes, citeam, cu dicţionarul alături şi până târziu după miezul nopţii, romanele lui Eca de Queiroz (din fericire, imediat după O primo Basilico mi-a căzut în mână admirabilul Os Ma-ias), monografiile istorice ale lui Oliveira Martines şi Alfredo Pimenta sau masiva Istorie a Portugaliei a lui Joăo Ameal. Dar dorinţa mea secretă era să mă concentrez asupra vieţii şi operei lui Camoens. Cu timpul, mi-am cumpărat toate ediţiile adnotate ale Sonetelor şi Os Lusiados şi, într-o seară târzie de primăvară, am avut norocul să găsesc, la un anticar, faimoasa monografie a Carolinei de Vasconcellos, de mult epuizată. Mă pasiona Camoens şi pentru un alt motiv: biografia şi poezia lui se legau de o regiune a Indiei pe care nu o cunoscusem, Goa şi coasta Malabarului. Îmi propusesem să scriu o carte despre Camoens şi Indiile portugheze. Mi se părea interesant (şi oarecum „simbolic”) ca un român care trăise şi studiase în Bengal să-l prezinte pe cel mai mare poet lusitan care, cu trei secole înainte, trăise pe cealaltă coastă, cea occidentală, a Indiei. Dar această carte, ca şi atâtea altele, a rămas în stare de proiect.