Cărți «Memorii descarcă romane dragoste online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Încă din prima săptămână, în urma telegramelor primite de la Ministerul Propagandei, înţelesesem că nu voi putea pleca la Bucureşti; că deci nu-l voi putea întâlni pe generalul Antonescu, audienţă de care, alături de V. V. Tilea, legasem atâtea speranţe. Primisem paşaport diplomatic şi trebuia să rămân la Lisabona, ca ataşat cultural şi, provizoriu, ataşat de presă. Însărcinatul cu afaceri, Cămărăşescu, părea încântat de această minune, căci nu se înţelegea prea bine cu Aron Cotruş. Cred, de altfel, că i-am fost de folos când, la începutul primăverii, exregele Carol şi Elena Lupescu au fugit din Sevilla şi s-au refugiat la Lisabona.
Cum era de aşteptat, generalul Antonescu i-a telefonat lui Cămărăşescu, cerându-i să protesteze direct la Salazar. I-a răspuns secretarul general al Ministerului de Externe, spunân-du-i că guvernul portughez îl socoteşte pe Carol refugiat politic şi, ca atare, nu-şi poate lua nici un angajament. Generalul Antonescu i-a transmis atunci lui Carol un mesaj, atrăgându-i atenţia să nu încerce nici un fel de acţiune politică, deoarece primul său gest ar primejdui însăşi dinastia.
Cămărăşescu mi-a povestit în amănunte cum a decurs audienţa, în redingotă, aşa cum îi ceruse Urdăreanu, s-a prezentat exact la ora fixată şi a fost introdus într-un salon de fostul ministru al României la Lisabona, Jean Pangal. A aşteptat vreo cinci minute, când a apărut Urdăreanu, care l-a introdus în alt salon. În sfârşit, a intrat în al treilea salon, unde, în picioare, îl aştepta Carol (după expresia lui Cămărăşescu, „îmbătrânit, obosit, fără eclat”). L-a întrebat:
— Ce poftiţi?
1 Vezi Apendicele de la sfârşitul capitolului.
Şi Cămărăşescu i-a citit mesajul generalului.
— Spune guvernului român că-mi voi respecta angajamentele luate, i-a răspuns fostul suveran.
Cămărăşescu a voit să se retragă, dar Carol l-a invitat să se aşeze şi au stat de vorbă vreun sfert de ceas. (Cămărăşescu mi-a repetat, foarte impresionat, cuvintele elogioase ale fostului rege despre Maitreyi şi Yoga) Carol l-a asigurat că va ră-mâne câtva timp în Portugalia, intenţionând să scrie istoria familiei Braganca, cu care era înrudit.
Apoi, pe neaşteptate, fără ca nimeni să bănuiască ceva – şi, după mărturisirea lui Pangal, fără să-i achite salariul de 1000 dolari pe lună pe care i-l fixase, Carol şi Elena Lupescu s-au îmbarcat pe un transatlantic american cu destinaţia America de Sud.
Pe la jumătatea lui aprilie, Nina a plecat în ţară pentru cinci-şase săptămâni. Sosise între timp noul ministru, Iuraş-cu, pe care, alături de dna Iuraşcu, aveam să-l însoţesc într-o lungă călătorie până la Porto.
La 28 aprilie, din balconul Ministerului de Finanţe, am asistat la masiva manifestaţie populară, în Praca do Comercio, în onoarea lui Salazar. Transcriu câteva rânduri din jurnal: „E îmbrăcat în haine simple, gri, de după-amiază – şi zâmbeşte salutând cu mâna, ponderat, fără gesturi. Când a apărut, de sus au început să se răstoarne coşuri cu petale de trandafiri, roz şi galbene” (n.b. culorile stindardului portughez). „L-am privit apoi vorbind. Citea cu destulă căldură, dar fără emfază, ridicând la răstimpuri ochii din manuscris şi privind mulţimea. Iar după ce şi-a încheiat discursul şi mulţimea îl ovaţiona furtunos, înclina capul zâmbind.”
Trei zile în urmă, am participat cu întreaga Legaţie la ceremonialul prezentării scrisorilor de acreditare ale ministrului Iuraşcu. Asistam pentru întâia oară la o asemenea ceremonie şi tot pentru prima oară îmbrăcasem fracul. De la hotelul „Aviz” – unde locuia Iuraşcu – la Palatul prezidenţial, maşinile noastre au fost întovărăşite de motociclete. Eram singurul fără decoraţii (în afară de Salazar, bineînţeles, care accepta orice fel de decoraţii, dar nu purta niciuna). Preşedintele, bătrânul general Carmona, a ascultat, rezemându-se în sabie, textul citit de Iuraşcu, clătinând semnificativ din cap de câte ori auzea cuvântul „latinitate”. Transcriu din Jurnal „Salazar, lângă el, în frac, părea de o excepţională modestie, LA CAMOENS LA SALAZAR a şi cum ar fi fost unul din secretarii preşedintelui. Asculta fără să-şi marcheze prezenţa. Acum i-am văzut bine ochii. Mu sunt scânteietori, nu te pătrund intimidându-te – ci trec,: n Hne fără ostilitate.” prin în i*-
* în a doua jumătate a lunii mai, Nina s-a întors de la Bucureşti aducând-o şi pe Giza. Văzuse câţiva prieteni şi pe Alexandru Marcu, pe Bădăuţă şi alţi funcţionari de la Ministerul Propagandei. Toţi, deşi pentru motive diferite, au insistat asupra unui singur lucru: să rămânem la Lisabona. Eram singurul care cunoscusem Anglia asediată, sub bombardamente; aveam legături cu câţiva scriitori şi gazetari şi urmăream presa engleză. Trebuia, cu orice preţ, să ţin la curent ministerul cu informaţiile şi comentariile ziarelor britanice care ajungeau regulat, cu avionul, la Lisabona. Curând însă, această misiune i-a fost încredinţată lui Gh. Munteanu, venit de la Londra. Astfel că pe la începutul verii eram liber să mă concentrez exclusiv asupra presei şi culturii portugheze.
Un prieten al lui Cămărăşescu, avocatul Costa Pinto, avea o mică vilă la Cascaes, pitorescul sat de pescari de lângă Es-toril, staţiunea cea mai luxoasă de pe litoral. Am închiriat această căsuţă în iunie, pentru toată vara. În fiecare dimineaţă, luam trenul şi într-o jumătate de ceas ajungeam la Lisabona. Rămâneam de obicei la Legaţie până seara şi chiar până noaptea târziu, dar uneori reveneam la Cascaes către ora prân-zului. Pe la sfârşitul lui iunie, căldura se înteţise. Regăseam cu bucurie răcoarea din căsuţa lui Costa Pinto. În camera cea mai spaţioasă, cu ferestre spre grădina interioară, se aflau o masă simplă de lemn cu câteva etajere. Acolo mi-am instalat biblioteca, alcătuita, în marea ei majoritate, din cărţi portugheze şi spaniole2.
De câte ori puteam – în după-amiezele libere, duminicile, nopţile – mă închideam în odaia mea de lucru. La 7 mai, primisem de
