Şi atunci fata îi vorbi chiar din capul ei. Rose nu avea cum să vadă zâmbetul fioros al Abrei Stone, dar cu siguranţă îl putea simţi.

(nu te obosi să mă cauţi, Rose.)

De pe bancheta din spate a Chevrolet-ului lui John Dalton, Dan Torrance rosti şase cuvinte cu vocea Abrei:

— Am să te găsesc eu prima.

— Billy? Billy!

Billy Freeman se uită la fata care nu prea avea voce de fată. Imaginea ei se dublă, se făcu iar una, se dublă din nou. Bătrânul se frecă la ochi, apoi pe obraji. Îşi simţea pleoapele grele şi parcă avea gelatină în loc de gânduri. Nu înţelegea absolut nimic din ce tocmai se întâmplase. Era beznă afară – când trecuse ziua? Şi era cât se poate de sigur că nu se mai afla pe strada Abrei.

— Cine trage? Şi de ce am gust de căcat în gură? Hristoase!

— Billy, trebuie să-ţi revii. Trebuie să…

Trebuie să plecăm de aici, voise Dan să spună, dar Billy Freeman nu era în stare să conducă. Deocamdată. Ochii i se închideau încet, iar Dan împinse un cot de-al Abrei în coastele bătrânului ca să-l trezească. Măcar pentru moment.

Farurile unei maşini care venea din sens opus inundară cu lumină cabina camionetei. Dan îşi ţinu răsuflarea Abrei. Dar şi această maşină trecu mai departe fără să încetinească măcar. Poate că la volan era o femeie, speriată că e singură pe drum la ora aceea târzie; poate un comis-voiajor grăbit să ajungă acasă. Evident, un samaritean rău, însă în cazul acesta „rău” însemna „bine” pentru ei, deşi a treia oară s-ar putea să nu mai fie atât de norocoşi. În mod obişnuit, oamenii de la ţară sunt prietenoşi. Dar mai ales băgăcioşi.

— Stai treaz, îi spuse lui Billy.

— Cine eşti?

Billy încerca din răsputeri să-şi concentreze privirea asupra fetei, dar îi era imposibil.

— Că nu vorbeşti deloc ca Abra.

— E complicat. Deocamdată încearcă să rămâi treaz.

Dan coborî şi trecu pe partea şoferului, împiedicându-se de câteva ori. Picioarele fetei, care păruseră atât de lungi prima oară când o văzuse, erau al dracului de scurte pentru el. Spera doar să nu fie nevoit să se obişnuiască cu ele.

Hainele goale ale lui Fală erau pe scaunul de la volan. Espadrilele erau pe mocheta murdară, cu şosetele ieşite din ele. Dispăruseră în neant şi bucăţile de creier şi stropii de sânge de pe cămaşă şi jachetă, dar lăsaseră pete mari şi umede. Dan strânse toate lucrurile şi, după ce se mai gândi puţin, luă şi pistolul. Nu ar fi vrut să renunţe la el, dar dacă aveau ghinion şi îi oprea cineva…

Duse resturile acelei creaturi în faţa camionetei şi le îngropă sub un maldăr de frunze moarte. Apoi luă o bucată din trunchiul mesteacănului de care se lovise maşina şi îl târî deasupra acelui mormânt. Nu-i fu uşor să facă toată treaba asta cu braţele slăbuţe ale Abrei, dar reuşi în cele din urmă.

Îşi mai dădu seama că nu putea să se urce ca de obicei în cabina camionetei, ci se văzu nevoit să se prindă de volan şi să se salte, căci Abra nu era suficient de înaltă. Însă disperarea îl apucă atunci când observă că abia atingea pedalele maşinii. Futu-i.

Billy scoase un sforăit impozant, iar Dan îi mai arse un cot în coaste. Billy căscă ochii şi se uită dezorientat în jur.

— Unde suntem? M-a drogat individul ăla?

Şi imediat:

— Cred că am să mă culc la loc.

În timpul luptei pe viaţă şi pe moarte de mai devreme, sticla nedeschisă de Fanta a lui Fală se rostogolise şi căzuse pe jos. Dan se aplecă repede, o luă, puse mâna Abrei pe capac, apoi se opri, aducându-i aminte ce se întâmplă cu o băutură acidulată care a suferit un şoc zdravăn. De undeva o auzi pe Abra

(vai de mine şi de mine)

care zâmbea, dar nu cu furie. Şi Dan îşi spuse că totul era bine.

Să nu mă laşi să adorm, spuse vocea venind din gura lui Dan, aşa că John ieşi de pe autostradă şi opri în capătul îndepărtat al parcării de lângă mallul Fox Run. Acolo, el şi cu David traseră trupul lui Dan afară din maşină şi-l plimbară încolo şi încoace, sprijinindu-l între ei. Parcă era un beţiv la capătul unei nopţi de pomină – când şi când capul îi cădea în piept, de unde revenea cu o tresărire puternică la poziţia verticală. Ceilalţi doi bărbaţi îl întrebară pe rând ce anume se întâmplase, ce se întâmpla acum şi unde se întâmpla ce se întâmpla. Însă Abra clătină din capul lui Dan.

— Fală mi-a făcut o injecţie în mână înainte să-mi dea voie să mă duc la toaletă. Tot restul mi-e foarte neclar. Ssst, acum trebuie să mă concentrez.

Pe când înconjurau a treia oară Chevrolet-ul lui John, gura lui Dan se destinse într-un zâmbet larg şi emise un chicotit aproape identic cu al Abrei. Peste capul poverii lor care abia se ţinea pe picioare, David îl privi întrebător pe John. Doctorul ridică din umeri: nici el nu avea habar ce mama naibii se petrece acolo.

— Vai de mine şi de mine, zise Abra. Fanta.

Dan înclină sticla de Fanta şi o deschise. Un jet puternic cu aromă de portocale îl izbi în plină faţă pe Billy. Bărbatul se trezi complet şi începu să tuşească şi să scuipe.

— Iisuse Hristoase! Ce ai, măi, copilă? De ce ai făcut asta?

— A funcţionat, nu?

Dan îi întinse sucul încă efervescent.

— Bea restul. Îmi pare rău, dar nu pot să te las să adormi la loc, indiferent cât de mult ţi-ai dori asta.

Cât timp Billy bea sucul cu înghiţituri mari şi lacome, Dan se aplecă după maneta de reglare a scaunului. Cu o mână trase de ea, în vreme ce cu cealaltă se ţinea de volan. Scaunul înaintă cu o smucitură zdravănă, făcându-l pe Billy să se înece şi să-şi verse sucul pe el (murmurând, totodată, o