— Mi-e peste putinţă, zău, nu pot... sunt optzeci de verste până la staţia de cale ferată, şi trenul spre Moscova pleacă la şapte seara, abia dacă am timp să-l prind.

— Lasă, că-l prinzi tu mâine sau poimâine; azi însă, te rog, du-te la Cermaşnea! Măcar atâta să faci şi tu ca taică-tău să fie cu inima împăcată! Să nu fi fost ocupat, m-aş fi dus chiar eu mai de mult; e vorba de ceva extrem de urgent, o ocazie excepţională, numai că, din păcate, nu pot să lipsesc pentru moment din oraş... Vezi tu, am o pădurice acolo, de fapt sunt două loturi – unul la Beghicevo şi altul la Diacikino, amândouă încă neexploatate. Negustorii Maslovî, ştii care, tatăl şi feciorul, nu vor să-mi dea mai mult de opt mii de ruble, şi abia anul trecut s-a prezentat un cumpărător care-mi oferea douăsprezece mii, acela însă nu era din partea locului, asta-i socoteala. Aici, la noi, nu există, cum s-ar zice, o piaţă de desfacere; Maslovî ăştia, tatăl şi fecioru-său, au o avere de sute de mii de ruble, ei taie şi spânzură, ce-ţi dau, aia iei, fiindcă nimeni n-ar îndrăzni să le facă vreo concurenţă. Părintele din Ilinskoe mi-a scris însă joia trecută c-ar fi venit un negustor pe care-l cunosc destul de bine, unul Gorstkin, din Pogrebovo, adică tot cineva care nu-i de prin partea locului şi deci n-are de ce să-i ştie de frică lui Maslov, aici e clenciul. Zice că ar da pentru pădurice unsprezece mii în cap, auzi? şi nu rămâne decât o săptămână, aşa scrie părintele. Dacă te-ai duce tu să te înţelegi cu el...

— De ce nu-i scrii părintelui să se ocupe dânsul de treaba asta?

— Ce se pricepe părintele? N-are ochi pentru aşa ceva. Altminteri, un giuvaier de om, ce să-ţi spun, uite, oricând i-aş încredinţa douăzeci de mii de ruble, aşa fără nici o chitanţă... numai că n-are ochi pentru aşa ceva, parcă n-ar fi bărbat în toată firea, îl înşeală şi o cioară. Şi când te gândeşti că-i om cu carte!... Iar Gorstkin, aşa cum îl vezi, îmbrăcat ca un mujic, cu scurteica lui albastră, e un pehlivan fără pereche, aici e buba: minte de îngheaţă apele! Uneori stai şi te întrebi ce l-o fi apucat. Acum doi ani, de pildă, ne-a spus că i-ar fi murit nevasta şi c-ar fi însurat cu alta, şi când colo era o minciună gogonată: nevastă-sa nici gând n-avea să moară, trăieşte şi acum, şi la trei zile o dată, îi trage câte un pui de bătaie! Vreau să ştiu dacă nu cumva şi acum ne duce cu preşul, dacă are într-adevăr intenţia să cumpere şi e dispus să dea unsprezece mii.

— Păi nici eu n-am să fac vreo scofală, dacă-i vorba, fiindcă tot atât de puţin mă pricep şi eu în treburile astea.

— Stai, aşteaptă puţin, nu te pripi, o să-şi dau eu unele indicaţii. Pe Gorstkin îl cunosc ce-i poate pielea de ani de zile, doar facem afaceri împreună. Vezi tu, trebuie să te uiţi cu atenţie la barba lui; are o amărâtă de bărbuţă roşcată şi rară. Dacă observi că-i tremură cumva şi, că, în timpul discuţiei, omul se înfurie la un moment dat, atunci să ştii că vorbeşte serios şi vrea să ajungă la o înţelegere; iar dacă-şi mângâie aşa barbişonul, cu mâna stângă, zâmbind, înseamnă că vrea să te tragă pe sfoară, face pe şmecherul. Să nu te uiţi niciodată în ochii lui, că după ochi nu poţi să-l cunoşti, e dat dracului! Să fii atent numai la barbişonul lui. Am să-ţi dau un răvaş pentru el, să i-l arăţi. Îl cheamă Gorstkin, dar nimeni nu-i spune pe numele lui adevărat, fiindcă gura lumii l-a poreclit Copoiul, aşa l-am apucat; ai grijă, totuşi, să nu-i spui aşa, fiindcă se supără. Dacă te învoieşti cu el şi-ţi dai seama că treaba se face, scrie-mi două cuvinte. Numai atât: „E serios”. Să ţii morţiş la preţ, unsprezece mii în cap; hai, o mie, să zicem, poţi să-i mai laşi. Gândeşte-te şi tu, de la opt la unsprezece e o diferenţa de trei mii de ruble. E ca şi cum aş fi găsit banii ăştia pe drum! Să ştii că nu-i chiar aşa uşor sa pui mâna pe un muşteriu şi, zău, îmi crapă buza după bani! Numai să-mi dai de ştire că-i lucru serios, şi-mi fac eu timp să mă reped pân-acolo ca să închei târgul. Altminteri, n-are rost să umblu pe drumuri: cine poate să ştie dacă popa nu visează cai verzi pe pereţi? Zi, te duci sau nu te duci?

— Ei, scuteşte-mă odată, n-am timp!

— Atâta hatâr să-i faci şi tu lui taică-tău! Ce-ţi fi având aşa inimi de piatră cu toţii? Ce contează pentru tine o zi sau două? Unde-ţi arde aşa să zbori acum, la Veneţia? Doar n-o să se dărâme Veneţia în aste două zile. L-aş trimite pe Alioşa, dar ce se pricepe el în socoteli dintr-astea? De aceea stărui să pleci tu, fiindcă te ştiu om cu scaun la cap. Ce, parca eu nu văd? N-oi fi făcând negoţ de cherestea, dar de priceput te pricepi. Trebuie să-ţi dai seama numai dacă vorbeşte serios ori nu. ţine minte ce ţi-am spus, dacă-i tremură bărbuţa înseamnă că are intenţii serioase.

— Cum văd eu, chiar dumneata mă îndemni să plec la Cermaşnea! Ei, drăcia dracului! exclamă Ivan Fiodorovici cu un zâmbet răutăcios.

Fiodor Pavlovici nu luă în seamă răutatea, sau poate că nu voi s-o bage în seamă, mulţumindu-se numai cu zâmbetul.

— Vasăzică, te duci, da? Un moment, să-ţi dau scrisorica!

— Nu ştiu dacă mă duc, am să văd pe drum.

— Ce să mai vezi pe drum, acu' trebuie să te hotărăşti. Zău aşa, dragul tatii, te rog eu! Daca se face afacerea, scrie-mi două rânduri, pe care i le dai părintelui, şi o să aibă el grijă să-mi trimită cât mai degrabă răvăşelul. Pe urmă poţi să pleci sănătos