să elimine porcăriile alea din organism… doar atât mă ţine să nu ies pe uşă chiar în clipa asta. Acum du-te şi te culcă pe undeva, că pici din picioare de somn.

Dan şi John se întinseră în camera de oaspeţi. După tapet şi mobilier îţi puteai da lesne seama că acea cameră era rezervată unei fetiţe deosebite, dar se pare că Chetta avea din când în când musafiri, pentru că acolo erau două paturi aşezate unul lângă altul.

După ce se întinseră pe ele şi stinseră lumina, John spuse:

— Nu-i nicio coincidenţă că hotelul ăla în care s-a întâmplat tragedia din copilăria ta e tot în Colorado, nu-i aşa?

— Nu.

— Şi Clanul ăsta Legitim se află acum în acelaşi oraş?

— Da.

— Şi hotelul era bântuit?

Fantomiţele.

— Da.

Şi atunci John spuse ceva ce-l luă prin surprindere, alungându-i pentru moment somnul. David avusese dreptate – cel mai adesea nu reuşeşti să vezi ce se află chiar în faţa ta.

— Mi se pare logic… într-un fel… odată ce ajungi să accepţi ideea că printre noi se află nişte creaturi supranaturale care se hrănesc cu calităţile noastre. Un loc malefic atrage făpturi malefice. Probabil că acolo se simt ca acasă. Crezi că Legitimii ăştia mai au şi alte adăposturi, în alte părţi ale ţării? Alte… cum să le zic eu… alte „locuri reci”?{61}

— Sunt convins că au.

Dan îşi acoperi ochii cu braţul. Îl dureau toate încheieturile şi îi bubuia capul.

— Ascultă, Jimmy, oricât de mult mi-ar plăcea să stau la taclale cu tine, crede-mă că mor de somn.

— Da, bine, sigur… se bâlbâi John ridicându-se într-un cot. În mod normal, şi tu te-ai fi dus acolo direct de la spital, aşa cum voia Lucy să facă. Pentru că şi tu ţii la fel de mult la Abra. Şi spui că ştii că e în siguranţă. Dar s-ar putea să te înşeli.

— Nu mă înşel.

Sperând că acesta era adevărul. Trebuia să spere, pentru că adevărul era că nu se putea duce acolo. Nu încă. Şi trebuia să se odihnească. Avea mare nevoie de somn.

— Ce-i cu tine, Dan? Arăţi îngrozitor.

— N-am nimic. Sunt obosit, atâta tot.

Şi atunci simţi că se scufundă, mai întâi în beznă, apoi într-un coşmar neclar în care fugea pe coridoare lungi, urmărit de o Creatură care învârtea o bâtă de crichet deasupra capului, crestând tapetul din mătase de pe pereţi şi împrăştiind nori de moloz în aer. Ieşi afară, căcăciosule! urla Creatura. Ieşi afară, loază afurisită şi ia-ţi doctoria!

Şi atunci Abra apăru lângă el. Stăteau amândoi pe banca din faţa Bibliotecii Publice din Anniston, sub razele sfârşitului de vară. Fata îl ţinea de mână. E în ordine, unchiule Dan. Acum e bine. Înainte să moară, tatăl tău a izgonit Creatura aia. Nu mai trebuie să…

Uşa bibliotecii se deschise brusc, cu zgomot, şi de acolo ieşi o femeie. Cu un joben elegant, pus pe părul negru şi vâlvoi într-un unghi care sfida gravitaţia.

— Aha, ia te uită, spuse ea. Uite-l pe Dan Torrance, nenorocitul care a furat banii unei femei drogate şi i-a lăsat copilul să fie omorât în bătaie.

Apoi îi zâmbi larg Abrei, dezvelind un singur dinte. Lung şi ascuţit ca o baionetă.

— Ţie ce crezi că o să-ţi facă, dulceaţo? Ţie oare ce o să-ţi facă?

10

Lucy îl trezi fix la trei şi jumătate, dar îl împiedică atunci când se întinse să-l scoale pe John.

— Mai lasă-l să doarmă puţin, şopti ea cu un zâmbet cât se poate de real. Şi bărbatul meu sforăie la greu pe canapea. Mă duce cu gândul la ce i-a spus Iisus lui Petru în Grădina Ghetsemani: „N-ai avut tărie să veghezi un ceas împreună cu mine?” Ori cam aşa ceva. Dar cred că n-am niciun motiv să-i fac vreun reproş lui David, a observat şi el. Hai la bucătărie. Am făcut ouă prăjite. Mi se pare că ţi-e cam foame. Oricum eşti slab ca un ţâr.

Ezită puţin, apoi adăugă:

— Frate.

Lui Dan nu-i era prea foame, dar o urmă în bucătărie.

— Ce a observat David?

— Mă uitam prin hârtiile lui Momo – orice ca să-mi dau de lucru şi să fac să treacă timpul mai repede –, când am auzit un zgomot din bucătărie.

Îl luă de mână şi îl conduse la bufetul situat între aragaz şi frigider. Acolo se găseau mai multe borcane vechi, ca de spiţerie. Unul dintre ele fusese răsturnat. Şi în zahărul alb împrăştiat pe suprafaţa netedă era scris un mesaj:

 

SUNT OK

Mă culc

Vă iubesc

 

Deşi nu se simţea tocmai în apele lui, Dan îşi aminti cu plăcere de tabla din camera lui şi începu să râdă. Era atât de caracteristic pentru Abra!

— Probabil că s-a trezit doar cât să ne scrie asta, zise Lucy.

— Nu cred, o contrazise Dan.

Femeia îi aruncă o privire nedumerită de lângă aragazul pe care erau ouăle.

— Tu ai trezit-o. Ţi-a auzit îngrijorarea.

— Chiar crezi asta? Pe bune?

— Da.

— Stai jos. Stai jos, Dan. Cred că ar fi bine să încep să mă obişnuiesc să-ţi spun aşa. Stai jos şi mănâncă.

Lui Dan nu-i era foame, dar avea nevoie de energie. Făcu ce i se ceruse.

11

Aşezată vizavi de el, Lucy bea sucul din ultima sticlă cumpărată în viaţa ei de Concetta Reynolds de la Dean&DeLuca.

— Uite ce înţeleg eu: avem un bărbat mai vârstnic, cu probleme grave cu alcoolul, şi o fată mai tânără, picată în limbă după scriitori.

— Exact aşa înţeleg şi eu că au stat lucrurile, spuse Dan, mâncându-şi cuminte omleta, însă fără să-i simtă gustul.

— Cafea, domnule… Dan?

— Te rog.

Se ridică şi se duse la cafetiera marca Bunn care bolborosea lângă zahărul vărsat.

— Bărbatul este căsătorit, dar datorită serviciului are ocazia să participe la o mulţime de chefuri cu studenţii de la facultate, chefuri unde întâlneşte o mulţime de fete drăguţe. Ca să nu pomenim şi de explozia libidoului care se întâmpla la petreceri de genul ăsta, atunci când ora e târzie şi muzica e dată şi mai tare.

— Cam aşa ceva, spuse Dan. Poate că mergea şi maică-mea