Îmi place să stau, în după-amiezele acestei primăveri târ-zii, în Praca do Comercio, pe balustradele Tejo-lui. Sunt atâţia pescăruşi neodihniţi care îşi încearcă norocul în apele tulburi, galbene, uleioase, ale fluviului – şi, urmărindu-le zborul scurt, zvâcnit, între un ţipăt şi un salt înapoi, mă trezesc târ-ziu, fără gânduri, liniştit, depărtat de mine însumi, întrebân-du-mă când s-a transformat lumea din jurul meu şi a ajuns atât de frumoasă.

  Acesta e un popor trist. Mi-a spus-o odată un prieten portughez, dar n-am vrut s-o cred. Cu cât îi cunosc mai bine, cu atât mă conving că saudaăe nu e o invenţie a Coimbrei, a poeţilor şi a călătorilor romantici. Portughezii n-au expansiunea meridionalilor, n-au nici un fel de vehemenţă, nici un strigăt

  AF i” ^inl'iv-c 395 izbucnit din prea plin. Mă gândesc la toţi prietenii mei, la toţi portughezii pe care i-am cunoscut, la oamenii zăriţi în trenuri, în pieţe, aşezaţi la mesele din cafenele, în sălile de spectacol. Toţi au o ciudată, neîndemânatică pondere în mişcări, deşi nu sunt placizi. Sunt melancolici, zâmbesc întruna, pierduţi, sunt afabili ca toţi cei care poartă cu ei o tristeţe nelămurită, fără motiv.

  PARTEA A CINCEA

  Incipit vita nova

  AIA PARIS, 16 SEPTEMBRIE 1945

  Am ajuns la Paris duminică, 16 septembrie. În gară, ne aşteptau Emil Cioran şi Lică Cracanera – un „om de afaceri”, prieten şi protector al intelectualilor, pe care îl cunoscusem cu doi ani înainte. Cioran ne găsise camere la Hotel de l'Ave-nir, în rue Madame, foarte aproape de Jardin du Luxem-bourg. Am dejunat la N. I. Herescu, în apartamentul pe care i-l cedase, provizoriu, un coleg. Era tot atât de optimist. Spunea: mai avem încă un an greu de trecut; după aceea, situaţia se va îndrepta. Seara, ca de atâtea ori în acea toamnă 1945, Cracanera ne-a invitat la un restaurant scump (mai precis, de „marche noir”); nu-mi venea să-mi cred ochilor când am văzut nota de plată.

  Săptămâna a trecut repede. Erau formalităţi care trebuiau îndeplinite repede chiar a doua zi; ne-am înscris la poliţie şi la primărie, ca să obţinem cartelele de alimente şi cărţile de identitate. Aveam acum un paşaport simplu, dar viza franceză era valabilă pe o durată limitată şi asta ne uşura situaţia. Când nu eram invitaţi la masă, mâncam din produsele aduse din Portugalia (cutii de sardele, conserve de carne, pesmeţi, zahăr, cafea, ceai). După socotelile mele, economiile pe care le făcusem în ultimul an ne îngăduiau să trăim modest, studenţeşte, opt-nouă luni. Până atunci, speram că voi putea obţine o bursă de studii sau un post la vreo universitate americană. Ştiam, în orice caz, că nu pot conta pe onorariile cărţilor în pregătire înainte de un an-doi.

  Foarte curând, i-am reîntâlnit pe Stephane Lupasco, pe es Dumezil, pe Rene Grousset şi am cunoscut câţiva in-şti de seamă: Louis Renou, Jean Filliozat, Paul Masson-ursel. Prezentat de Renou şi Dumezil, am fost ales membru

  Societăţii Asiatice. De atunci, ani de-a rândul am asistat cu gularitate la şedinţele venerabilei Societe Asiatique. Însoţit de Emil Cioran, am fost într-o după-amiază la Elena Văcâres-cu, numită de curând consilier cultural pe lângă Legaţia României. L-am reîntâlnit, după cinci ani, pe Eugen Ionescu, am cinat în apartamentul lor din Claude-Terrasse, şi Rodica mi-a arătat-o cu mândrie pe Marie-France, care împlinise de curând un an. I-am reîntâlnit, de asemenea, pe foştii mei studenţi Mariana şi Mihail Sora şi am aflat cu bucurie că Gallimard acceptase manuscrisul lui Mihail, Du dialogue interieur. Am cunoscut mulţi români cu care mă voi împrieteni repede; printre cei dintâi, pictoriţa Lili Verea, în atelierul căreia aveam să petrec multe după-amieze de duminică, şi Lizica Codreanu, care punea la punct, pe-atund, o gimnastică medicală, folosindu-se de anumite exerciţii Hatha-yoga.

  Descoperirea Parisului era prilej de neaşteptate bucurii. Nu numai muzeele şi parcurile, dar şi concertele (mai ales ale ansamblului Ars rediviva, condus de Claude Crussard), spectacolele (încă nu am uitat Meurtre dans la Cathedrale, la „Vieux-Colombier”), cafenelele din Montparnasse şi St. Ger-main-des-Pres. În seara de 29 octombrie, am ascultat, strivit în mulţimea înghesuită în sală, conferinţa lui Jean-Paul Sartre „L'existentialisme est un humanisme”. (Sartre a vorbit, fără note şi fără să atingă paharul cu apă, mai mult de un ceas şi jumătate.) încercam să profit de această nouă libertate la care visasem atâţia ani. Multe săptămâni, n-am citit nici un ziar (ştiam că evenimentele importante le voi afla de la prieteni). Dar citeam cu nesaţ revistele noi şi unele cărţi recent apărute; mi se părea că trebuie să mă familiarizez cu actualitatea literară şi filosofică pariziană. Curând însă, m-am trezit confiscat de lucrări urgente; cu melancolie, mi-am dat seamă că libertatea de care mă bucurasem se redusese la cele două ceasuri pe care, în fiecare dimineaţă, mă încăpăţânam să le petrec în muzee, în parcuri sau pe străzi.

  Ducându-mă să-l văd, în librăria lui vetustă din rue Jacob, editorul Paul Geuthner mi-a mărturisit că, dacă ar dispune de o cotă mai mare de hârtie, ar reimprima Yoga; cartea era necontenit cerută, şi nu numai din Franţa. Mi-a sugerat să public, deocamdată, o cărţulie mai puţin tehnică. Câteva zile în urmă, Georges Dumezil m-a prezentat lui Brice Parairv care dirija la Gallimard colecţia „La Montagne Sainte-Genevieve”, şi i-a vorbit de proiectul meu. Nu terminasem Prole-„pjnenele (= Trăite d'histoire des religions) nici Cosmos şi Istorie (= Le Mythe de l'eternei retour), dar pentru că Brice Parain se arăta interesat de o Introduction ă l'etude du Yoga, m-am apucat de lucru. Mă gândeam că aş putea rezuma teza mea de doctorat, reproducând sau concentrând cât mai multe pagini. Dar am renunţat repede la această soluţie facilă. După atâţia ani, ni-am cufundat din nou în sanscrită, filosofia indiană şi problematica yoga. Îmi cumpărasem dicţionarul sanscrit-francez al lui Renou, împrumutasem texte şi reviste de orientalistică de la Societe Asiatique, şi în câteva luni stăpâneam subiectul mai bine ca niciodată. (Evident, profitasem de bibliografia critică recentă.) în primăvara