1946, am ţinut la Institut de Ci-vilisation Indienne o comunicare despre lexicul yoga, şi, invitat de Jules Bloch şi dr. Jean Filliozat, două conferinţe despre tehnicile yoghine. Mai târziu, voi fi chemat să vorbesc de către diferite grupări etnice şi centre de studii spirituale. Yoga interesa – aşa cum o prevăzusem mai demult – un public din ce în ce mai numeros şi mai variat. Evident, un asemenea interes ameninţa să devină – cum a şi devenit curând – o „modă”. De aceea, Louis Renou şi alţi indianişti priveau cu simpatie eforturile mele de a prezenta filosofia şi practicile yoga cât mai ştiinţific, situându-le totodată în perspectiva mai largă a istoriei religiilor. Am terminat cartea la începutul verii, şi Brice Parain mi-a făgăduit un avans îndată ce va intra sub tipar. Dar, datorită conjuncturii editoriale, Techniques du Yoga nu vor apărea decât în primăvara 1948. Din fericire, primisem avansul la timp.

  La începutul lui noiembrie, Georges Dumezil şi-a deschis cursul la Ecole des Hautes Etudes, Section des Sciences Reli-gieuses; curs pe care aveam să-l urmăresc, cu cel mai viu interes, până în 1950. Aflând că lucrez la o morfologie a fenomenelor religioase, Georges Dumezil m-a invitat să ţin o serie de conferinţe în cadrul catedrei lui de mitologie comparată. Evident, am fost cât se poate de măgulit. Aveam deja dactilografiate câteva mari capitole; în săptămânile care au urmat, 'e-au tradus, mai mult sau mai puţin fericit, câţiva tineri1. Trebuia însă să aleg paginile care trebuiau prezentate oral şi, mai ales/să dezvolt comentariile mele. Am inaugurat ciclul de

  Textul integral al versiunii franceze D „frectat de Georges Dumezil.

  Trăite d'histoire des religions – va conferinţe la 8 februarie 1946 printr-o analiză a divinităţilor de structură uranică în religiile arhaice. În afară de Georges Dumezil şi tibetanista Marcelle Lalou, mai era de faţă un mic grup de români. În cele zece conferinţe pe care le-am ţinut, am reuşit să discut numai subiectele primelor patru capitole din Trăite d'histoire des religions. Dumezil a stăruit să continuu prezentarea în iarna şi primăvara anului 1947, dar, prins de alte proiecte, n-am apucat s-o fac. Am expus însă esenţialul cărţuliei Le Mythe de Veternei retour în primăvara 1948; de data aceasta, în faţa unui public mult mai numeros.

  Cracanera mă asigurase că-mi va găsi un mic apartament, în toamna 1945, un asemenea privilegiu părea – cum s-a şi dovedit – aproape irealizabil. Cu totul întâmplător, am aflat că o doamnă de origine rusă, Mme Chernass, era dispusă să subînchirieze o parte din apartamentul pe care-l ocupa în rue des Saints-Peres. Ne-am instalat în februarie 1946; aveam trei camere, aproape goale, şi puteam utiliza bucătăria. Din fericire, am găsit o masă de lucru, pe care mi-am înşirat dosarele şi manuscrisele.

  Începusem conferinţele la Hautes Etudes, şi masa de lucru îmi era de mare ajutor (la hotel, timp de patru luni, mă mulţumisem cu o mescioară şubredă). Sanscrita îmi stârnise pofta de a relua greaca veche şi mai ales de a învăţa serios limba rusă. În timpul războiului, la Oxford, la Lisabona, la Cascaes, mă apucasem de mai multe ori de rusă, dar întrerupeam studiul (două ore pe zi) după câteva săptămâni. De data aceasta, voiam cu orice preţ s-o învăţ. Pe de o parte, pentru a putea citi lucrările etnologilor ruşi despre şamanismul siberian; pe de altă parte, pentru că, învăţând limba (de care mă îndrăgostisem de mult), îmi dovedeam că nu confund poporul rus cu regimul actual, imperialismul sovietic. Îmi repetam mereu că ura împotriva trupelor de ocupaţie şi a uneltelor lor din România nu trebuia extinsă şi asupra poporului rus.

  Dispunând acum de o bucătărie, de câteva tacâmuri şi o duzină de pahare, puteam invita prietenii. Proviziile aduse din Portugalia erau pe sfârşite, dar mai aveam încă ceai, cafea şi câteva cutii de sardele. La răstimpuri, N. I. Herescu şi Emil Cioran ne dăruiau o sticlă de vin. Multă vreme n-am îndrăznit să oferim invitaţilor decât cafea şi, uneori, un pahar de vin- ib biiFifcMtiKlE 1945

  Pe nesimţite, cercul cunoscuţilor şi, mai târziu, al colegilor şi prietenilor se lărgea. În primăvara aceea, l-am cunoscut pe PhilipPe Lavastine, i-am admirat mulţimea lecturilor şi imensa lui bibliotecă; prin Lavastine, l-am întâlnit pe dr. Henry Hunwald, pasionat de alchimie şi hermetism şi care mi-a dăruit Alchimia asiatică (1935), cumpărată la Cluj chiar în anul apariţiei. Curând, mă voi împrieteni cu Henry şi Anne Hunwald; în micul lor apartament din rue St. Jacques, aveam să cunosc mulţi scriitori şi hermetişti: pe bătrânul Paul Vuillaud (uimit că posedam, la Bucureşti, încă din 1926, cele două volume din La Kabbale fuive), pe criticii Aime Patri şi Michel Carrouges, pe alchimistul Eugene Canseliet şi, mai ales, pe Andre Breton, care îmi va citi cu interes Techniques du Yoga. Louis Renou mi-a făcut cinstea să mă invite la masă o dată cu E. Benveniste, curios să afle anumite amănunte despre extazul şamanilor asiatici, altă dată cu Paul Mus, abia întors din Indo-china (purta încă uniforma de ofiţer). Mus mi-a adus aminte de lungul meu articol despre Barabudur: îl descifrase, cu ajutorul unui dicţionar român-francez, la Saigon, în preajma războiului.

  Vara 1946 am petrecut-o lucrând, ca în tinereţe, douăspre-zece-paisprezece ore pe zi. În pofida căldurilor, am încheiat, în iulie, Le probleme du clumanisme, studiul pe care mi-l ceruse H. Ch. Puech pentru „Revue de l'histoire des religions”; îndată după aceea, m-am concentrat asupra capitolelor încă nescrise din Trăite. Şamanismul mă interesa de mulţi ani; primele documente le adunasem la British Museum, în vara 1940; la Lisabona, citisem toate volumele din, F [olklore] Ffellows] Communications„ (Helsinki), cuprinzând informaţii şi exegeze în legătură cu şamanismul asiatic siberian. Pretextul studiului din „Revue de l'histoire des religions„ l-a constituit o carte a lui Ake Ohlmark; urmând o veche interpretare naiv-materia-listă, autorul asimila extazul şamanic transelor provocate de „isteria arctică„. Am încercat să situez „problema şamanismului” în contextul istoriei religiilor, singura perspectivă care nu-i anula semnificaţia, nici funcţia. Am analizat deci tipologia iniţierii şamanice şi structura călătoriilor extatice ale şamanilor în