La gâtul pisicii omorâte era un bilet. Pe el scria "Miau".

Nu l-am mai văzut niciodată pe Krebbs. Cu toate astea, am impresia că făcea parte din karass-ul meu. Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că avea funcţia de wrang-wrang. Potrivit spuselor lui Bokonon, un wrang- wrang este o persoană care îi abate pe ceilalţi de la o anumită direcţie de gândire, dezvăluind absurditatea acesteia prin simplul exemplu dat de viaţa sa personală.

Poate că avusesem tendinţa să consider că îngerul de marmură era lipsit de semnificaţie şi, de aici, să ajung la convingerea că nimic nu are semnificaţie. Dar, după ce am văzut ce făcuse Krebbs, şi mai ales ce îi făcuse pisicuţei mele, nihilismul nu mai era de mine.

Ceva sau cineva nu dorea să fiu nihilist. Misiunea lui Krebbs, fie că el o ştia, fie câ nu, era să mă scârbească de această filosofic. Felicitări, domnule Krebbs, felicitări.

37

Un general-maior modern

Şi apoi, într-o bună zi, într-o duminică, am aflat unde putea fi găsit fugarul, făuritorul de machete, Dumnezeul şi Satana gâzelor din borcane — Franklin Hoenikker.

Trăia!

Ştirea era publicată într-un supliment special din New York Sunday Times. Suplimentul era o reclamă plătită pentru o republică bananieră. Pe copertă era fotografiată, din profil, cea mai sfâşietor de frumoasă fată pe care aş fi putut spera s-o văd vreodată.

În spatele ei, nişte buldozere doborau palmieri, deschizând un bulevard larg. La capătul acestui bulevard se vedeau structurile de oţel a trei clădiri noi.

"Republica San Lorenzo în transformare! scria pe copertă. Un popor fericit, frumos, progresist, iubitor de libertate devine o atracţie atât pentru investitorii americani, cât şi pentru turişti."

Nu aveam nici o grabă să citesc suplimentul. Fata de pe copertă îmi era de-ajuns — chiar mai mult decât atât, pentru că mă îndrăgostisem de ea pe loc. Era foarte tânără şi foarte serioasă, de asemenea, plină de compasiune şi înţeleaptă. Era ciocolatie. Părul ci era blond-auriu.

Se numea Mona Aamons Monzano, preciza coperta. Era fiica adoptivă a dictatorului din fruntea statului.

Am deschis suplimentul, sperând să găsesc alte fotografii ale sublimei madone mulatre.

Am găsit în schimb un portret al dictatorului, Miguel "Papa" Monzano, o gorilă de peste şaptezeci de ani.

Lângă portretului lui "Papa" Monzano era fotografia unui tânăr imatur, cu umeri înguşti, cu faţă de vulpe. Avea un veston militar alb, pe care strălucea un fel de bijuterie în formă de soare. Avea ochii apropiaţi şi umbriţi de cearcăne. Arăta de parcă toată viaţa le ceruse frizerilor să-l radă în părţi şi pe ceafă, fără să se atingă de părul din creştet. Avea o claie sârmoasă pieptănată în sus, ca un cub de păr ondulat, care ajungea la dimensiuni incredibile.

Puştiul dizgraţios era generalul-maior Franklin Hoenikker, Ministru al Ştiinţei şi Progresului în Republica San Lorenzo.

Avea douăzeci şi şase de ani.

38

Capitala mondială a baracudei

Din suplimentul publicaţiei New York Sunday Times am aflat că San Lorenzo măsura şaptezeci de kilometri lungime pe treizeci lăţime. Avea o populaţie de patru sute cincizeci de mii de suflete "...dedicate idealurilor Lumii Libere".

Punctul cel mai înalt al insulei, muntele McCabe, avea trei mii cinci sute de metri deasupra nivelului mării. Capitala insulei era Bolivar, "...un oraş izbitor de modern, construit într-un golf care ar putea adăposti întreaga flotă navală a Statelor Unite". Principalele produse de export erau zahărul, cafeaua, bananele, indigoul şi bibelourile artizanale.

"Iar pescarii sportivi recunosc San Lorenzo drept capitala mondială de necontestat a baracudei."

M-am întrebat cum de reuşise Franklin Hoenikker, care nici nu terminase liceul, să ajungă într-o poziţie atât de înaltă. Răspunsul mi-a fost oferit, in parte, de un material despre San Lorenzo, semnat de "Papa" Monzano.

"Papa" spunea că Frank este arhitectul "Planului General San Lorenzo", care cuprindea o reţea nouă de drumuri, electrificarea satelor, staţii de tratai'e a deşeurilor, hoteluri, spitale, clinici, căi ferate — tot tacâmul. Şi, deşi materialul era scurt şi redactat cu grijă, "Papa" îl numea de cinci ori pe Frank "...carne din carnea doctorului Felix Hoenikker".

Expresia trăsnea a canibalism de la o poştă.

Pur şi simplu, "Papa" îl considera pe Frank o halcă din carnea magică a tatălui său.

39

Fata Morgana

Un alt material din supliment, un articol pompos, intitulat "Ce a însemnat San Lorenzo pentru un american", arunca încă un strop de lumină. Era aproape sigur scris de altcineva, la comandă. Purta semnătura generalului-maior Franklin Hoenikker.

În materialul respectiv, Frank povestea despre cum se afla singur pe un iaht cu motor de douăzeci de metri, pe punctul de a se duce la fund în Marea Caraibelor. Nu dădea explicaţii despre ce anume făcea acolo sau despre motivul pentru care era singur. Preciza, totuşi, că punctul de plecare fusese Cuba.

"Ambarcaţiunea de lux se ducea la fund, şi, o dată cu ea, şi viaţa mea pustie, spunea articolul. De patru zile, nu mâncasem decât doi biscuiţi şi un pescăruş. Înotătoarele dorsale ale rechinilor despicau apele calde din jur, iar bancurile de baracuda cu dinţi ascuţiţi făceau valurile să clocotească.

Mi-am ridicat ochii spre Creatorul meu, gata să accept voia Sa. Privirea mi-a poposit asupra unui pisc semeţ, plutind printre nori. Să fi fost Fata Morgana, cruda amăgire a unui miraj?"

În acel punct, mi-am întrerupt lectura ca să caut ce înseamnă Fata Morgana; am aflat că era un miraj, numit după Morgan le Fay, o zână care trăia pe fundul unui lac. Fusese observat în strâmtoarea Messina, între Calabria şi Sicilia. Pe scurt, Fata Morgana era un rahat poetic.

Ceea ce văzuse Frank de pe ambarcaţiunea lui care se scufunda nu era cruda Fata Morgana, ci vârful muntelui McCabe. Curenţii binevoitori au purtat iahtul spre ţărmul stâncos al insulei San Lorenzo, ca şi cum Dumnezeu ar fi dorit să-l ducă acolo.

Frank a păşit pe mal, cu încălţările uscate, şi a întrebat unde se află. Materialul nu pomenea nimic despre aceasta, dar javra de Frank avea o farâmă de gheaţă-9 la el, într-un termos.

Neavând paşaport, Frank a fost băgat la închisoare în Bolivar. Acolo a primit vizita lui "Papa" Monzano, care dorea să afle dacă nu cumva Frank era rudă de sânge cu nemuritorul dr. Frank Hoenikker.

"Am recunoscut că da, spunea Frank în articol. Din acel moment,