— Trebuie să înţelegi un adevăr extrem de simplu, îi zise el. Nu se vor opri niciodată.

— Dar…

— Niciun „dar”, Lucy. În alte împrejurări, poate că Rose ar fi ales să se retragă, pentru că e o lupoaică bătrână şi vicleană, dar acum trebuie să ţină cont de încă un factor.

— Şi anume?

— Legitimii sunt bolnavi, îi răspunse John. Abra zice că-i pojar. Se poate să-l fi luat de la băiatul cu baseballul. Nu ştiu dacă-i o pedeapsă divină ori doar ironia sorţii.

— Pojar?

— Înţeleg că nu ţi se pare mare scofală, dar crede-mă că este. Îţi mai aduci aminte cum, pe vremuri, dacă unul dintre copiii unei familii făcea pojar, se îmbolnăveau în scurtă vreme şi toţi ceilalţi? Dacă asta se va întâmpla şi cu Clanul Legitim, vor dispărea cu toţii.

— Excelent! strigă Lucy, cu un zâmbet sălbatic pe chip, zâmbet pe care Dan ajunsese să-l cunoască prea bine.

— Ba deloc, dacă ei şi-au vârât în cap ideea fixă că numai aburul Abrei i-ar putea salva, zise David. Asta trebuie să pricepi, iubito. Nu discutăm aici despre o încăierare oarecare. Pentru împuţita aia e o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Făcu un efort vizibil şi reuşi să spună tot adevărul. Pentru că trebuia să fie spus.

— Dacă Rose are ocazia, ne va mânca fata de vie.

Lucy întrebă:

— Unde sunt acum? Legitimii ăştia, unde sunt ei acum?

— În Colorado, spuse Dan. Într-un loc care se cheamă Campingul Bluebell, în oraşul Sidewinder.

Însă nu spuse şi că exact pe locul acela fusese el aproape ucis de către propriul lui tată, căci ar fi urmat cu siguranţă alte întrebări şi exclamaţii de stupefacţie în faţa atât de multor coincidenţe. Pentru că, dacă Dan era sigur de un lucru pe lumea asta, acela era că nu există coincidenţe.

— Trebuie să existe o secţie de poliţie în Sidewinder, zise Lucy. Îi sunăm şi îi trimitem acolo.

— Şi ce le spunem?

Tonul lui John era blând, căci nu dorea s-o contrarieze.

— Păi… le spunem… le spunem…

— Să zicem că reuşim cumva să-i convingem pe poliţişti să urce până la camping, spuse Dan, acolo nu vor găsi decât un grup de americani de vârstă mijlocie spre înaintată. Nişte „rulotangii” inofensivi care, atunci când ai nenorocul să-i întâlneşti, te agasează cu pozele nepoţilor lor. Şi crede-mă că toate actele lor vor fi în perfectă ordine, de la carnetul de sănătate al câinelui, la titlurile de proprietate asupra unor terenuri. Să presupunem mai departe că poliţia ar avea ideea să vină cu mandat de percheziţie – pe care normal că nu vor reuşi să-l obţină, deoarece nu există motive întemeiate de suspiciune –, tot nu ar găsi nici urmă de armă, pentru că Legitimii nu au nevoie de aşa ceva. Armele lor sunt aici.

Şi Dan se lovi uşor cu două degete în frunte.

— Într-o atare situaţie, tu ai fi cucoana isterică din New Hampshire, Abra ar fi fata nebună care a fugit de acasă, iar noi – prietenii tăi duşi cu pluta.

Lucy îşi apăsă palmele pe tâmple.

— Nu-mi vine să cred că toate astea se întâmplă aievea.

— Dacă am putea căuta prin arhive, sunt convins că am descoperi că Legitimii – prin multele lor companii şi societăţi – au fost deosebit de generoşi cu acest oraş din Colorado. Îţi îngrijeşti cuibul, nu îl murdăreşti cu propriul rahat. Şi, dacă vin timpuri grele, ai o mulţime de prieteni care să-ţi sară în ajutor.

— Nenorociţii ăştia fac umbră pământului de foarte multă vreme, spuse John. Nu-i aşa? Pentru că din aburul copiilor îşi extrag în primul şi în primul rând longevitatea.

— Sunt aproape sigur că aşa este, zise Dan. Şi, ca nişte buni americani ce se pretind a fi, au avut grijă să facă bani în toată această perioadă. Cred că au suficienţi cât să-şi permită să ungă nişte roţi mult mai mari decât cele care se învârt în Sidewinder. Roţi statale. Roţi federale.

— Şi Rose asta… nu se va opri niciodată.

— Nu.

Dan se gândea la viziunea avută. Când o văzuse. Jobenul pus într-o parte. Gura căscată. Dintele.

— În sufletul ei este ferm hotărâtă să pună mâna pe fiica ta.

— Nu are suflet o asemenea femeie care reuşeşte să rămână în viaţă ucigând copii.

— Ba are, o contrazise Dan. Dar este negru.

Lucy se ridică de la masă.

— Destul cu vorba. Vreau să plecăm chiar acum la fetiţa mea. Mergeţi la baie cu toţii pentru că nu am de gând să oprim până nu ajungem la motelul ăla.

Dan o întrerupse:

— E vreun computer aici? Trebuie să mă uit repede la ceva înainte de plecare.

Rose stătea în pat, ţeapănă ca un băţ, tremurând din cauza furiei şi a aburului înghiţit.

A auzit maşina care a plecat la două şi un sfert. Steve Capzălud şi Baba Bolşevica. A auzit-o şi pe cea de la patru fără douăzeci. Acum plecau gemenii Little, Măzărică şi Păstaie. Cu ei era şi Dulcica Terri Pickford şi foarte probabil aceasta se uita speriată după Rose pe geamul din spate al maşinii. Mo cea Mare îi rugase să o ia cu ei – îi implorase să o ia cu ei –, dar o refuzaseră, pentru că Mo era deja bolnavă şi îi putea molipsi şi pe ei.

Sigur, Rose i-ar fi putut împiedica să plece, dar de ce să se deranjeze? Lasă-i să descopere pe pielea lor cum e să trăieşti în America singur, fără protecţia Clanului Legitim în camping sau pe drum. Cu atât mai mult când îi voi cere lui Slim Lingeblide să le anuleze cardurile şi să le golească conturile din bănci. Atunci să-i vedem cum se vor descurca.

Sigur, nici nu încăpea comparaţie între Lingeblide şi Jimmy Numere, dar măcar el se pricepea să facă operaţiuni bancare simple online. Şi el nu o părăsise. Lingeblide nu o va părăsi niciodată. Aşa cum niciunul dintre cei care îi erau credincioşi nu o vor părăsi… aproape niciunul. Căci Phil Jegosul, Annie Şorţ şi Doug Diesel nu se mai întorceau. Hotărâseră să plece spre sud. Deez le spusese că nu mai puteau avea încredere în Rose, plus