Baftă, drăguţule! îi ură în gând Rose, încleştându-şi şi descleştându-şi pumnii.

Scindarea Clanului era o idee îngrozitoare, dar reducerea efectivelor era una bună. N-au decât să fugă mototolii şi să moară infirmii. După ce o vor prinde pe căţeaua aia ticăloasă şi o vor tortura şi o vor ucide şi îi vor înghiţi aburul (Rose nu se mai amăgea că ar fi putut să o ţină prizonieră), cei douăzeci, douăzeci şi cinci de Legitimi rămaşi vor fi mai puternici ca niciodată. Da, îl regreta pe Fală şi ştia că nu era nimeni care să-i poată lua locul, dar Charlie Jeton va face tot ce îi va sta în putere. La fel şi Sam Muzicuţă… Dick Ghebosul… Mary Grasa şi Paul Lunganul… Haplea G. – sigur, departe de a fi genii, aceştia stăteau în banca lor şi îi erau loiali în mod necondiţionat.

În plus, pentru că acum erau mai puţini, vor avea parte de porţii mai mari din aburul rămas şi astfel se vor face şi mai puternici. Pentru că vor avea nevoie de putere.

Haide, scârbă mică, vino la mine. Să vedem cât de puternică ai să mai fii când ai să fii singură în faţa a douăzeci şi patru de Legitimi. O să-ţi înghiţim aburul şi o să-ţi sugem tot sângele. Dar, mai întâi şi mai întâi, îţi vom sorbi urletele.

Cu ochii larg deschişi pe întuneric, Rose asculta vocile stinse ale dezertorilor, ale iudelor.

Se auzi o bătaie uşoară, sfioasă, în uşa rulotei. Rose se gândi câteva clipe dacă să răspundă sau nu, apoi se ridică pe marginea patului.

— Intră.

Era complet goală, însă nu făcu niciun gest să se acopere când înăuntru se furişă o siluetă diformă, în cămaşă de noapte din flanel. Sarey Tăcuta. Laţe de păr de culoarea şobolanului îi atârnau peste sprâncene, intrându-i în ochi. Ca întotdeauna, Sarey părea aproape invizibilă.

— Sunt tlistă, Lose.

— Ştiu. Şi eu sunt.

Dar ea nu era tristă, ci furioasă. Însă voise să o aline pe Sarey.

— Mi-e dol de Andi.

De Andi, da – nume de mocofan, Andrea Steiner, al cărei tată o regulase până când scosese toată omenia din ea cu mult înainte să fie descoperită de Legitimi. Rose îşi aminti cum arătase în ziua aceea la cinematograf şi cum, puţin mai târziu, făcuse dovada curajului şi voinţei sale în timpul Transformării. Andi Muşcătură-de-Şarpe nu ar fi părăsit-o niciodată. Muşcătură ar fi trecut prin foc şi pară dacă Rose i-ar fi spus că e pentru binele Clanului.

Întinse braţele. Sarey se repezi în îmbrăţişare şi îşi cuibări capul pe sânii ei.

— Fălă ea, nu mai vleau să tlăiesc.

— Nu, scumpa mea, nu mai vorbi aşa.

Rose o trase pe femeia micuţă în pat şi o strânse în braţe. Nu era decât o mână de oase ţinute la un loc de puţină carne.

— Spune-mi ce-ţi doreşti cu adevărat.

Ochii lui Sarey luciră sălbatic sub laţele soioase.

— Lăzbunale.

Rose o sărută pe un obraz, apoi şi pe celălalt, apoi pe buzele uscate. Se retrase un pic să o privească şi îi spuse:

— Bine. De răzbunare vei avea parte. Deschide gura, Sarey.

Ascultătoare, Sarey făcu ce i se ceruse. Buzele i se uniră din nou.

Rose Ţilindru, plină cu abur, suflă lung în gâtul lui Sarey Tăcuta.

Pereţii din biroul Concettei erau tapetaţi cu bileţele, ciorne de poezii şi scrisori care nu vor mai primi niciodată răspuns. Dan tastă parola din patru litere, deschise aplicaţia Firefox şi căută Campingul Bluebell pe Google. Exista într-adevăr un site al locului cu pricina, site foarte laconic însă, poate din cauză că proprietarii nu aveau nevoie să atragă turişti. Însă erau acolo şi câteva fotografii ale campingului, iar Dan le studie cu fascinaţia simţită atunci când descoperi albume vechi de familie.

Hotelul Overlook nu mai era de mult, dar el recunoscu terenul. Odată, chiar înainte de primele viscole care aveau să-i izoleze pe toată perioada iernii, stătuse cu părinţii săi pe terasa mare a hotelului (care părea şi mai întinsă, pentru că fuseseră luate de acolo şi puse bine balansoarele şi fotoliile din răchită) şi privise la panta dulce a peluzei. La capătul acesteia, acolo unde căprioara şi antilopa ieşeau adesea la joacă{63}, se afla acum o clădire lungă şi cu aspect rustic, numită Cabana Overlook. Dedesubt scria că acolo turiştii puteau lua masa şi puteau participa la partide de bingo. De asemenea, vinerea şi sâmbăta se organizau seri dansante, cu participarea unor formaţii invitate din oraş. Duminicile aveau loc slujbe religioase, supravegheate de slujitori ai bisericii din Sidewinder.

Până la venirea zăpezii, tata a tuns gazonul şi a aranjat grădina englezească de acolo. A zis că a îngrijit multe grădini de cucoane la vremea lui. Nu am priceput atunci gluma, dar îmi aduc aminte că mama s-a amuzat.

— Ce mai glumă, rosti el cu glas tare.

Observă câteva instalaţii sclipitoare destinate alimentării rulotelor cu combustibil şi electricitate. Observă clădirile cu duşuri pentru bărbaţi şi femei, atât de spaţioase încât ar fi avut loc acolo toţi şoferii din popasurile renumite pentru autocamioanele de mare tonaj, cum ar fi cel de la South of the Border. Mai era şi un teren de joacă pentru cei mici. (Şi Dan se întrebă dacă cei care se jucau acum acolo au văzut şi ei vreodată lucrurile acelea care-l tulburaseră atât de mult pe vremuri pe Danny „Amicul” Torrance.) Acum se amenajaseră şi un teren de softball, câteva de tenis, ba chiar şi câteva piste de popice.

Dar nu şi un teren de crichet – nu. S-a terminat cu crichetul.

La jumătatea pantei, acolo unde fuseseră tufele tunse în formă de animale, se aliniau acum multe antene satelit. Pe culme, unde se înălţa odinioară hotelul, se construise o platformă din lemn la