Rigura şi destinul lui lică Cracanera mi-au servit de model unui perso I din Noaptea de Sinziem, Mişu Weissmann.

  Acelaşi motiv a făcut-o pe Giza să se înscrie în acea primăvară pe lista consulatului argentinian. Casele de modă continuau să-i comande pălării şi învăţase de curând croitoria. Îşi spunea că acum este cel mai bun moment pentru a-şi încerca norocul la Buenos Aires. Dar numărul celor înscrişi pe lista consulatului era considerabil. Trebuia să aibă răbdare, să aştepte.

  Personal, nu mă gândeam la emigrare. Eram hotărât, cu orice risc, să rămân în Franţa. Aşteptam să apară măcar cărţile şi studiile deja angajate. În februarie, primisem corecturile cărţii Techniques du Yoga şi ale unui lung studiu Le „Dien lieur” et le symbolisme des noeuds care va apărea în „Revue de l'historie des religions”. În martie, l-am cunoscut pe Georges Bataille. Am stat mult de vorbă în camera mea de la Hotel de Suede; citise Yoga din 1936 şi-l interesaseră în special capitolele despre tantrism. M-a invitat să colaborez la „Critique”, şi puţine săptămâni în urmă i-am trimis primul articol. De asemenea, nu pierdusem speranţa că Payot va publica Trăite înainte de sfârşitul anului. În mai, curând după ce apăruseră Techniques du Yoga, am rezumat în câteva lecţii ţinute la Ecole des Hautes Etudes lucrarea mea favorită, Le Mythe de l'eteniel retour 5.

  Dar acea primăvară 1948 se leagă în amintirea mea de primele încercări de organizare culturală a exilului. În afară de bursierii statului francez care refuzaseră să se întoarcă în ţară, se mai aflau la Paris vechi studenţi dinainte şi din timpul războiului, precum şi mulţi intelectuali (gazetari, profesori, oameni de ştiinţă). Generalul Rădescu îmi ceruse un plan de activitate culturală a românilor din exil. Sugerasem, deocamdată, înfiinţarea unei Asociaţii „Mihai Eminescu”, care să organizeze conferinţe publice şi să editeze o revistă literară („Luceafărul”), precum şi un număr de burse pentru studenţii săraci şi anumiţi intelectuali lipsiţi de mijloace.

  Nu voi rezuma aici istoria diasporei româneşti din acei ani. E suficient să amintesc că, după abdicarea Regelui Mihai şi refugierea multor oameni politici şi foşti funcţionari ai Ministerului de Externe, se putea întrezări posibilitatea întemeierii unui Comitet Naţional care să reprezinte întreaga mişca”

  5 începută la Cascaes, în martie 1945, această cărţulie va fi încheiată i” noiembrie 1948 şi va apărea, la Gallimard, în primăvara următoare.

  Inius, 105EriiiMBK] h 1945413 re de rezistenţă din afara şi dinăuntrul ţării. Anumite fonduri, depuse mai demult în Elveţia şi Portugalia, puteau acoperi, cel puţin la început, cheltuielile organizării şi activităţii Corni tetului. (După câţiva ani, organizaţia americană „Free Europe” va încuraja şi susţine Comitetele „Naţiunilor Captive”). Cum era firesc, ultimul preşedinte de Consiliu, generalul Rădescu, ajutat de Grigore Gafencu şi Brutus Coste, a încercat să formeze Comitetul Naţional. Dar, datorită geloziilor şi conflictelor inerente oricărei emigraţii, n-a reuşit şi, în cele din urmă, a trebuit să renunţe. Între timp, industriaşul N. Malaxa, care părăsise de curând ţara, a pus la dispoziţia generalului Rădescu o parte din suma încasată prin vânzarea faimoaselor Uzine „Malaxa” şi depusă în Elveţia. Astfel că, din mai 1948 şi până în iarna 1949, generalul Rădescu a putut asigura bursele studenţilor şi intelectualilor şi tipărirea celor două numere din „Luceafărul”.

  Împreună cu câţiva prieteni şi colegi, am înfiinţat Asociaţia Culturală „Mihai Eminescu”. Prima manifestare publică a fost comemorarea zilei de 10 Mai, într-o sală arhiplină de la Societes Savantes. Tot la Sodetes Savantes aveam să ţin mai târziu conferinţe despre cele două tradiţii spirituale româneşti şi despre Mihai Eminescu. Concomitent, pregăteam primul număr din „Luceafărul” cu colaborarea multor scriitori români din diaspora. Volumul, de 180 de pagini, se deschidea cu o poezie, „Adio, libertate!”, semnată Valeriu Anghel. Era, de fapt, a lui Vasile Voiculescu, trimisă pe sub ascuns din ţară.

  Evident, îmi dădeam seama de dificultăţile pe care asemenea manifestări le puteau crea familiei. Dar asta era adevărat pentru toţi românii din exil. Aflasem că de vreo doi ani cărţile mele nu se mai retipăreau; devenisem persona von grata. Corespondenţa cu familia şi prietenii din ţară se încetinise treptat, iar din 1948 a fost întreruptă pentru mult timp. Din ultimele scrisori ale părinţilor, înţelesesem că cercul se strân-sese peste aşteptări, dar ei toţi se bucurau că eu pot trăi, lucra?' publica la Paris. De câte ori aveam prilej, le trimiteam pachete cu alimente şi, mai târziu, mici sume de bani, dar nu erarn sigur că le ajungeau. Un an mai târziu, aveam să înţeleg C' datorită unui asemenea „transfer”, Corina fusese anchetaue miliţie. De atunci, n-am mai încercat să-i ajut băneşte.

  Uit timp n-am mai primit veşti de-acasă decât indirect.

  Vun *

  La sfârşitul lui iulie, a avut loc, la Paris, primul Congres Internaţional al Orientaliştilor. A fost şi primul Congres Orientalist la care am luat parte (am prezentat o scurtă comunicare despre simbolismul celor şapte paşi ai lui Buddha). Cu acest prilej, am cunoscut mulţi orientalişti străini; cu unii dintre ei ([}.] Duchesne-Guillemin, G. Widengren, Stig Wikander etc), aveam să mă împrietenesc. M-am bucurat, de asemenea, întâlnindu-i pe Etienne Lamotte şi alţi indianişti care îmi scriseseră cu entuziasm despre Techniques du Yoga.

  Puţin înainte de Congres, Theodore Besterman îmi propusese să-l înlocuiesc, timp de trei-patru luni, pe un funcţionar de la UNESCO, trimis în misiune în Orient. Am cunoscut astfel orarul şi programul de lucru al intelectualului integrat într-o instituţie, am întâlnit tot felul de tehnicieni ai educaţiei şi funcţionari ai planificării culturale. Dar eram liber să-mi organizez singur munca, aşa că în fiecare zi îmi rămâneau câteva ceasuri pentru lectură. Într-o după-amiază, Payot mi-a telefonat; voia să ştie când aş putea termina Le Chamanisme, despre care îi vorbisem mai demult. Cu acest prilej, am aflat că Trăite d'histoire des religions se află sub tipar. (într-adevăr, am primit primele corecturi în septembrie).

  La 27 august, împreună cu prietena noastră Martha,