de neşte oameni blocaţi în spate la focu’ ăla din Bar Harbor, după ce s-a aprins bine de tot. Erau OK, da’ aeru’ nu mergea să-l respiri. Aşa că ce-a făcut, au scos ventilu’ de la roata la un camion de lemne şi-a început să respire drept din cauciuc, până când vântu’ a adus iar aer curat. Pete zicea că i-au zis c-avea un gust nasol, ca de peşte stricat, da’ i-a ţinut în viaţă.

— Un pneu va fi de ajuns? se interesă Julia.

— Poa’ să fie, da’ nu strică să mai avem, dacă-i o gogoaşă d-aia făcută să atingi doar dooj de mile pe şosea şi nu mai mult.

— Nu e, îl asigură ea. Nu pot să le sufăr. I-am cerut lui Johnny Carver unul nou şi mi-a adus.

Se uită spre oraş.

— Cred că Johnny nu mai e. Şi nici Carrie.

— Mai bine luăm unul şi de la maşină, ca să fim siguri, propuse Barbie. Ai cricul, da?

Julia dădu din cap.

Rommie Burpee zâmbi, cam fără chef.

— Facem o-ntrecere de-acolo pân-aici, Doc. Furgonul tău contra hibridul Juliei.

— Prius-ul am să-l conduc eu, preciză Piper. Tu stai aici, Rommie. Arăţi de tot căcatu’.

— Frumos vorbeşti, pentru o preoteasă, mormăi el.

— Ar trebui să te bucuri că mai am destulă viaţă-n mine ca să vorbesc şi aşa.

La drept vorbind, reverenda Libby numai plină de viaţă nu arăta, totuşi Julia îi dădu cheile. Niciunul dintre ei nu părea gata să iasă-n oraş, la dans şi băutură, iar Piper părea să fie într-o formă puţin mai bună decât alţii; Claire McClatchey era palidă ca varul.

— OK, spuse Sam. Mai avem noi înc-o problemuţă, da’ mai întâi…

— Ce? vru să ştie Linda. Ce problemă mai avem?

— Las-o p-asta acu’. Mai întâi, s-aducem acilea fierătaniile. Când vrei s-o-ncerci?

Rusty o privi pe păstoriţa congregaţionistă din The Mill, iar Piper dădu din cap.

— Niciun moment nu e mai bun ca ăsta, spuse Rusty.

3

Orăşenii rămaşi priveau, dar nu singuri. Cox şi aproape o sută de alţi militari se adunaseră dincolo de Dom, se uitau într-o tăcere atentă ca cea a spectatorilor unui meci de tenis.

Rusty şi Piper hiperventilau lângă Dom, umplându-şi plămânii cu cât mai mult oxigen posibil. Apoi o luară la fugă, ţinându-se de mână, spre autovehicule. Când ajunseră acolo, se despărţiră. Piper căzu într-un genunchi, scăpând cheile de la Prius, şi toţi cei ce priveau gemură.

Imediat, însă, le înhăţă din iarbă şi se ridică la loc. Rusty era deja în furgonul Odyssey cu motorul pornit, când Piper deschise portiera micii maşini verzi şi se aruncă înăuntru.

— Sper că le veni-n minte să oprească aeru’ ăla condiţionat, spuse Sam.

Maşinile întoarseră într-o sincronizare aproape perfectă, Prius-ul ocolind furgonul mult mai mare ca un ciobănesc care îndrumă o oaie. Porniră rapid spre Dom, săltând pe terenul accidentat. Exilaţii din drumul lor se împrăştiară – Alva ţinându-le de câte un braţ pe J cea Mică şi Alice Appleton, care tuşeau.

Prius-ul se opri la nici treizeci de centimetri de bariera murdară, iar Rusty întoarse furgonul Odyssey şi-l aduse alături, în marşarier.

— Bărbac-tu are-o pereche de boaşe super şi neşte plămâni şi mai şi, îi spuse Sam Lindei, pe un ton de constatare detaşată.

— Fiindcă s-a lăsat de fumat, replică Linda – şi fie nu auzi pufnetul gâtuit al lui Twitch, fie se prefăcu doar.

Cu plămâni buni sau nu, Rusty nu stătu pe gânduri. Trânti portiera în urma lui şi se grăbi spre Dom.

— Floare la ureche… murmură el – şi începu să tuşească.

— Aerul dinăuntru e respirabil, cum a spus Sam?

— E oricum mai bun decât ce-avem aici, răspunse el, râzând fără niciun chef. Dar are dreptate şi în legătură cu altceva: de fiecare dată când se deschid portierele, iese puţin aer bun şi-n locul lui intră tot atâta aer rău. S-ar putea să ajungeţi la cutie fără aerul din pneuri, da’ mă-ndoiesc c-o să vă puteţi întoarce fără el.

— N-o să şofeze, nici unu’ din ei, zise Sam. O să şed io la volan.

Barbie îşi simţi buzele arcuindu-se în primul zâmbet autentic care-i lumina faţa de câteva zile.

— Parcă rămăseseşi fără permis.

— Nu văz p-acilea niciun gabor, replică Sam – apoi se întoarse spre Cox. Mata ce-ai de zis, Boss? Vezi oarece sticleţi sau cavalerie?

— Nici urmă, răspunse colonelul.

Julia îl trase pe Barbie deoparte.

— Eşti sigur că e bine ce faci?

— Da.

— Ştii că şansele stau undeva între minimum şi zero, nu?

— Ştiu.

— Cât de bine te pricepi la cerşit, colonele Barbara?

Lui Barbie îi reveni în minte sala de gimnastică din Fallujah. Şutul dat de Emerson în boaşele unui prizonier, atât de tare, încât zburaseră prin faţa lui. Hackermeyer trăgându-l pe altul de hijab şi punându-i pistolul la tâmplă. Sângele împroşcase peretele la fel cum împroaşcă sângele întotdeauna un perete, încă de pe vremea când oamenii se băteau cu bâtele.

— Nu ştiu, zise el. Tot ce ştiu e că mi-a venit rândul.

4

Rommie, Pete Freeman şi Tony Guay proptiră Prius-ul pe cric şi scoaseră unul dintre pneuri. Maşina era mică şi, în împrejurări normale, ar fi putut să-i ridice partea din spate cu mâinile goale. Acum, însă, nici vorbă de aşa ceva. Deşi era parcată lângă ventilatoare, au fost nevoiţi să alerge de mai multe ori la Dom, ca să respire, înainte de a termina treaba. În final, Rose îl înlocui pe Tony, care tuşea prea rău ca să mai continue.

Totuşi, în cele din urmă, reuşiră să rezeme de Dom două cauciucuri noi.

— Pân-acilea, toate bune, zise Sam. Acuma, ailantă problemuţă. Sper s-aibe careva o ideie, că io n-am niciuna.

Ceilalţi îl priviră, în aşteptare.

— Pretenu’ meu Peter a zis că ăia scosese ventilu’ şi respira direct din cameră, da’ acilea n-o să meargă aşa. Tre’ să umpleţ’ ăi saci dă gunoi, şi asta-nseamnă o gaură mai mare. Puteţi să găuriţi caucioacele, da’ fără ceva de băgat în găuri – cum ar veni un pai – mai mult aer o să perdeţ’ decât să prindeţ’. Aşa că… cum faceţi?

Se uită în jur, cu speranţă.

— Nime’ n-a adus un cort, cre’ că? Unu d-alea cu beţe de aluminiu goale pe dinăuntru?

— Fetele au un cort de copii, spuse Linda, dar e acasă, în garaj.

Apoi, îşi aminti că garajul nu mai exista, împreună cu casa şi