— Ce crezi, Rusty? întrebă ea.

— Cred că trebuie să sperăm tot ce poate fi mai bine.

— Şi să ne pregătim pentru tot ce poate fi mai rău?

— Da, şi asta.

8

Treceau prin dreptul casei de la fermă, când Sam anunţă:

— Acuma intrăm în livadă. Ţineţi-vă bine, copii, că n-o s-opresc drăcovenia asta nici dacă i se face bucăţi şasiu’ sub noi!

— Dă-i bice, răspunse Barbie, şi imediat o zdruncinătură năprasnică îl aruncă prin aer, cu braţele în jurul unuia dintre cauciucurile de rezervă. Julia se ţinea de celălalt, ca victima unui naufragiu care se agaţă de un colac de salvare. Merii goneau pe-alături. Frunzele arătau murdare şi prăpădite. Cele mai multe fructe căzuseră la pământ, scuturate de vântul care suflase prin livadă după explozie.

Încă o zgâlţâitură puternică. Barbie şi Julia fură azvârliţi iar în aer şi căzură unul peste altul, Julia în poala lui, de-a curmezişul, încă ţinându-se de cauciuc.

— De unde ţi-ai luat permisul, băi papagalule? strigă Barbie. De la Sears and Roebuck?

— De la Walmart! răspunse bătrânul. La Wally World toate-s mai ieftine!

Apoi, chicotitul îi încetă.

— O văd. Văd lăbăreala aia care clipoceşte din cur. Lumini mov de-ţi ia ochii. O să trag chiar lângă ea. Aşteptaţi să opresc înainte să găuriţi caucioacele ălea, ca să nu le faceţi ferfeniţă.

Un moment mai târziu, călcă pe frână şi opri maşina scrâşnind, atât de brusc încât Barbie şi Julia alunecară până lângă spătarul banchetei. „Acum ştiu cum e să fii o bilă de pinball”, se gândi Barbie.

— Conduci ca un taximetrist din Boston! protestă Julia, indignată.

— Aveţi grije doar să-m’ daţ’…

Pe Sam îl întrerupse un acces puternic de tuse.

— … dooj la sută bacşiş, încheie el, cu glas gâtuit.

— Sam? îl întrebă ea. Eşti bine?

— Nu prea crez, răspunse indiferent Sam. Îmi curge sânge de undeva. Poa’ să fie din gât, dar parc-ar veni mai de jos. Cre’ că mi-am rupt un plămân.

Şi tuşi din nou.

— Ce putem face? întrebă Julia.

Sam reuşi să-şi stăpânească tusea.

— Îi facem să-şi oprească naibii căcănăria aia, ca să plecăm d-acilea. Nu mai am ţigări.

9

— Treaba e numai a mea, spuse Julia. Doar ca să ştii.

Barbie dădu din cap.

— Înţeles.

— Tu eşti strict omul de rezervă. Dacă ce-ncerc eu nu merge, facem schimb.

— Poate n-ar strica să ştiu exact ce vrei să faci.

— Nu e nimic exact. Tot ce am e intuiţia şi un dram de speranţă.

— Nu mai fi aşa de pesimistă. Mai ai şi două cauciucuri, doi saci de gunoi şi un tub de plastic.

Julia zâmbi. Faţa ei murdară şi încordată se mai lumină puţin.

— Am reţinut.

Sam tuşea din nou, cocoşat peste volan. Scuipă ceva.

— Doamne Sfinte şi Iisuse Fiule, da’ ce gust nasol are… comentă el. Mai repede.

Barbie îşi perforă pneul cu cuţitul şi auzi fâsâitul aerului imediat ce retrase lama. Julia îi trânti tubul în palmă, cu un gest eficient ca al unei surori medicale în sala de operaţie. Barbie îl înfipse în gaură, văzu marginile de cauciuc strângându-l… apoi simţi un val de aer divin suflându-i în faţa asudată. Respiră adânc o dată, neputându-se abţine. Aerul era mult mai proaspăt, mult mai bogat, decât cel împins prin Dom de ventilatoare. Creierul părea să i se trezească, şi luă pe loc o hotărâre. În loc să aplice un sac de gunoi peste duza improvizată, rupse dintr-unul o fâşie mare, neregulată.

— Ce faci? ţipă Julia.

Nu avea timp să-i spună că nu era singura care avea intuiţii.

Astupă tubul cu fâşia de plastic.

— Ai încredere. Du-te doar la cutie şi fă ce ai de făcut.

Julia îi aruncă o ultimă privire care părea să fie numai ochi, apoi deschise portiera din spate. Aproape căzu la pământ, se ridică, se împiedică de o moviliţă şi nimeri în genunchi lângă cutia cu fulgere. Barbie o urmă, cu ambele cauciucuri. Avea briceagul lui Sam în buzunar. Căzu în genunchi şi-i întinse Juliei cauciucul din care ieşea tubul negru.

Julia îi vârî capătul în gură, inspiră, cu obrajii supţi de efort, expiră printr-o parte, apoi mai inspiră o dată. Lacrimile i se rostogoleau pe obraji, tăind brazde curate. Barbie plângea şi el. Nu avea nimic de-a face cu emoţiile; parcă ar fi fost prinşi în cea mai acidă ploaie din lume. Aerul de-aici era mult mai rău decât cel de lângă Dom.

Julia mai inhală o dată.

— Bun, spuse ea şuierător, vorbind pe expiraţie. Aşa de bun… nu-i otrăvit… Prăfuit…

Inspiră din nou, apoi înclină pneul spre el.

Clătinând din cap, Barbie îl împinse înapoi, deşi plămânii începeau să-l doară. Se bătu peste piept, apoi arătă spre ea.

Julia mai trase o dată, adânc, şi încă o dată. Barbie apăsa camera între palme, ca s-o ajute. Slab, ca de pe altă lume, îl auzea pe Sam tuşind, tuşind, tuşind…

„O să se sfâşie tot”, îşi spuse Barbie. Avea senzaţia că şi el o să se destrame, dacă nu respira curând, iar când Julia împinse cauciucul spre el pentru a doua oară, se aplecă peste duza improvizată şi trase cu putere, încercând să facă aerul să ajungă până în fundul plămânilor, aerul acela plin de praf, minunat… Nu era destul, părea să nu fie niciodată destul, şi avu un moment când panica

(Dumnezeule, mă înec)

aproape că-l înghiţi. Nevoia de a se repezi înapoi în furgon – las-o pe Julia, Julia se descurcă şi singură – era aproape irezistibilă… dar şi-o învinse. Închise ochii, respiră şi încercă să-şi găsească acel centru calm şi echilibrat care trebuia să fie pe-acolo, pe undeva.

Uşor. Încet. Uşor.

Trase din cauciuc pentru a treia oară, prelung, constant, iar bătăile inimii începură să i se mai calmeze puţin. O privi pe Julia cum se apleca înainte, apucând cutia de ambele margini. Nu se întâmplă nimic, iar acest lucru nu-l surprinse. Julia mai atinsese cutia şi prima oară când veniseră acolo şi era imunizată la şoc.

Apoi, dintr-odată, spatele ei se arcui. Gemu. Barbie încercă să-i ofere tubul, dar Julia nu-i dădu atenţie. Din nas îi ţâşni sânge, şi începu să i se prelingă şi din colţul ochiului drept. Stropi roşii i se prelingeau pe obraz.

— Ce să-ntâmplă? strigă Sam, cu un glas