îl anunţă Billy. În felul ăsta, mâine ai să ai un ceas la dispoziţie să faci ce ai de făcut şi tot o să ajungem la ora stabilită de voi pentru confruntare. Dar pentru asta trebuie să pornim înainte de răsărit.

— În regulă. Înţelegi cum o să se desfăşoare toată povestea?

— Înţeleg cum ar trebui să se desfăşoare, răspunse Billy aruncându-i o privire scurtă. Ar fi bine să te rogi ca tâmpiţii ăia să n-aibă binocluri la ei şi, chiar dacă ar avea, să nu le treacă prin cap să le folosească. Tu chiar crezi că o să scăpăm cu viaţă din chestia asta? Zi-mi adevărul. Dacă-mi răspunzi că nu, atunci am să-mi comand diseară cea mai mare şi mai zemoasă friptură pe care ai văzut-o tu vreodată. Şi să-i văd pe jigodiile de la MasterCard cum o să-mi caute rudele ca să le pună să-mi achite ultima cheltuială de pe cardul de credit! Şi vrei să-ţi mai zic ceva? N-am nicio rudă. În cazul în care n-o punem la socoteală şi pe fosta, iar aia nici nu s-ar pişa pe mine să mă stingă dacă aş lua foc.

— O să scăpăm, spuse Dan pe un ton cam nesigur.

Se simţea mult prea rău ca să mai fie în stare să afişeze un optimism debordant.

— Aşa zici? Mă rog, poate tot o să-mi comand friptana aia. Tu ce ţi-ai dori să mănânci?

— Cred că puţină supă mi-ar fi de ajuns. O supă slabă.

I se întorcea stomacul pe dos numai la gândul că ar putea să bage în el ceva mai consistent de atât – o supă concentrată de roşii sau o cremă de legume.

— Bine. Ce-ar fi să încerci să mai dormi niţel?

Dan ştia că nu va putea să doarmă profund, oricât s-ar fi simţit de obosit. Nu avea cum să doarmă când ştia că Abra era în legătură cu oroarea aia antediluviană cu faţă de femeie, dar reuşi să moţăie puţin. Iar somnul acesta, deşi superficial, îi aduse alte vise. Mai întâi Hotelul Overlook – în rol principal, ascensorul acela care mergea singur în toiul nopţii. Apoi îşi visă iar nepoata. De data aceasta Abra fusese sugrumată cu o bucată de cablu electric. Ochii ei deschişi se holbau acuzatori la Dan. Nu era deloc greu să le descifrezi mesajul: Ziceai că ai să mă ajuţi. Ziceai că ai să mă salvezi. Unde ai fost?

8

Abra tot amână ce trebuia să facă, până când îşi dădu seama că mama ei o va trimite curând la culcare. Nu se va duce la şcoală de dimineaţă, dar avea să fie o zi importantă. Şi, probabil, o noapte foarte lungă.

Când amâni ceva, nu faci decât să înrăutăţeşti situaţia, cara mia.

Aşa suna Evanghelia după Momo. Abra se uită la fereastră, dorindu-şi să o vadă pe străbunica ei acolo, nu pe Rose. Ar fi fost tare bine.

— Mi-e aşa de frică, Momo, oftă ea.

Respiră adânc de două ori, încercând să se liniştească şi să capete curaj. Îşi luă apoi iPhone-ul şi formă numărul Cabanei Overlook din Campingul Bluebell. Îi răspunse un bărbat care o întrebă cine este când Abra îi spuse că vrea să vorbească cu Rose.

— Ştii foarte bine cine sunt, îi zise ea.

Şi îl întrebă, la rândul ei, pe un ton în care spera să fi pus mormane de curiozitate antipatică:

— Te-ai îmbolnăvit şi matale, ori încă nu?

Bărbatul de la celălalt capăt (Slim Lingeblide) nu-i răspunse, dar îl auzi vorbind încet cu cineva de alături. După o clipă se auzi vocea calmă a lui Rose:

— Bună, drăguţa mea. Unde eşti?

— Pe drum, îi răspunse Abra.

— Nu mai spune? Mă bucur, dragă. Asta înseamnă că nu voi descoperi că m-ai sunat de la un număr cu prefix de New Hampshire?

— Ba exact asta vei descoperi, zise Abra. Te sun de pe mobil. Trebuie să intri şi tu în secolul douăzeci şi unu, mamaie.

— Ce pofteşti?

Vocea femeii căpătase inflexiuni tăioase.

— Poftesc să aflu dacă ştii regulile, spuse Abra. Am să ajung mâine la ora cinci. Cu o camionetă veche şi roşie.

— Cine o conduce?

— Unchiul meu, Billy.

— Unul din cei de la Spărtura din Nori?

— Cel care a fost cu mine şi cu Fală. Termină cu întrebările. Taci din gură şi ascultă ce îţi spun.

— Câtă neobrăzare, murmură Rose cu tristeţe prefăcută.

— O să oprim la capătul terenului, acolo unde e panoul pe care scrie MESE GRATUITE PENTRU COPII, CÂND CÂŞTIGĂ ECHIPELE DIN COLORADO.

— Înţeleg că ne-ai vizitat site-ul. Ce frumos din partea ta! Sau poate unchiul tău ne-a căutat pe internet? Cât curaj are să te aducă până la noi! Spune-mi, e frate cu tatăl ori cu mama ta? Mă pasionează familiile de mocofani. Îmi place să le alcătuiesc arborele genealogic.

O să încerce să te atragă într-o conversaţie mai lungă ca să afle unde eşti, îi spusese Dan. Şi nu se înşelase deloc.

— Ce nu ţi-e clar când îţi zic să taci şi să asculţi ce-ţi spun? Vrei sau nu să ne întâlnim?

Niciun răspuns, ci doar tăcere. O tăcere înfiorătoare.

— Din parcare o să putem vedea totul în jur: campingul, Cabana, Acoperişul Lumii de pe culme. Şi îţi spun că ar fi bine să te vedem acolo sus şi să nu-i vedem nicăieri pe Legitimi. Să le zici să rămână în sala aia din cabană cât ne rezolvăm noi două treburile. În sala aia mare din cabană, pricepi? Unchiul Billy n-are cum să-şi dea seama dacă ei nu vor fi acolo, dar eu voi şti. Unul singur dacă e pe afară, am plecat imediat.

— Unchiul tău va rămâne în maşină?

— Nu. Eu voi rămâne în maşină până ne vom convinge că totul e aşa cum trebuie. După aia el se va întoarce şi eu voi veni la tine. În niciun caz nu vreau să-l ştiu în apropierea ta.

— Bine, draga mea. Vom face aşa cum spui.

Ba nu. Mă minţi.

Dar şi Abra minţea; din punctul acesta