pe zi şi Christinel începuse să dactilografieze capitolele încheiate. Dar situaţia materială se înrăutăţea. Din ianuarie, generalul Rădescu încetase subvenţiile acordate studenţilor şi câtorva intelectuali români din Paris. La Nuit bengali (titlul ales de Gallimard pentru Maitreyi) îşi amânase apariţia şi nu îndrăzneam să cer un nou avans din drepturile de autor. În afară de onorariile articolelor publicate în „Critique”, nu puteam conta decât pe cei 20000 de franci lunar pe care ni-i trimitea Lisette. (Se afla acum la New York, unde Ionel Perlea, angajat de Metropolitan Opera, obţinuse un mare succes dirijând Trista” şi Isolda. Un critic scrisese că de patruzeci de ani, de la Gustav Mahler, nu se mai ascultase o atât de perfectă execuţie.) începusem să ne împrumutăm pe unde puteam. Dar încă nu ne hotărâm să renunţăm la a doua cameră, camera nr. 17, de la Hotel de Suede.

  La începutul lui martie, am întrerupt din nou Le Chama-nisinc ca să redactez cele două conferinţe pe care aveam să le ln la Roma: „Le chamanisme”, la Universitate, invitat de

  1SJ. Un'

  Raffaele Pettazzoni, şi „Le tantrisme et le chamanisme”, la Institutul de Studii Orientale (ISMEO), invitat de Giuseppe Tucci. Am plecat la 20 martie, într-un vagon de clasa a III-a, şi am ajuns extenuaţi a doua zi de dimineaţă. ISMEO ne rezervase o cameră la Pensione Huber, via Paisiello, foarte aproape de Villa Borghese. Dar greva generală de douăsprezece ceasuri m-a împiedicat să-l văd pe Tucci. Am reuşit totuşi să ajung până la Pettazzoni. Am aflat cu emoţie că voi conferenţia în Aula Prima şi că rectorul Universităţii va fi de faţă. Am regretat, în acel moment, că alesesem un subiect atât de tehnic; aş fi putut vorbi, îmi spuneam, despre structura şi funcţiile mitului, probleme de interes general. Totuşi, notam în Jurnal, a doua zi de dimineaţă acea magnifică sală era aproape plină. Am reîntâlnit şi cunoscut o seamă de savanţi (printre alţii, A. Grenier, directorul Institutului Francez, An-gelo Brelich, Karl Kerenyi, L. Vanicelli etc). Pettazzoni m-a prezentat în termeni neobişnuiţi pentru măsura şi discreţia lui.

  După conferinţă, Giuseppe Tucci ne-a invitat la el acasă împreună cu Pettazzoni, „ca să bem o cafea”. Cu marele orientalist păstrasem aproape tot timpul legăturile epistolare, dar îl revedeam acum după aproape optsprezece ani. Mi s-a părut neschimbat: aceeaşi prezenţă şi vivacitate, aceeaşi nestăvilită energie (edita texte sanscrite şi tibetane, publica lucrări savante, conducea ISMEO), aceeaşi ilimitată curiozitate. Uriaşa lui bibliotecă (clădise casa în care locuia ca s-o poată adăposti) m-a fascinat îndată ce-am pătruns în prima sală. Tucci mi-a arătat toate cărţile mele, legate, şi mi-a propus să reluăm „Zalmoxis”, sub auspiciile ISMEO. I-am răspuns ca şi lui Corbin: îi sunt recunoscător, dar deocamdată trebuie să închei cărţile începute. „Le port în spate de cinci-şase ani!” i-am mărturisit zâmbind. După două zile, mi-am ţinut conferinţa – urmată de o lungă şi pasionantă discuţie – într-una din sălile Institutului. Datorită generozităţii lui Tucci, am mai rămas la Roma încă două zile, şi astfel am putut revedea forurile şi locurile mele preferate.

  La Paris, am redeschis manuscrisul Şamanismului. Poate aş fi reuşit să închei încă două capitole începute, dacă n-ar n intervenit o serie de plictiseli şi obstacole neprevăzute. Către sfârşitul lui aprilie, cameriera m-a întrebat dacă poate lua ce şui cu hârtii ca să-l golească. Din camera de alături, unde Weram, i-arn răspuns afirmativ. Uitasem că deasupra coşului de hârtii se aflau mai multe dosare, încărcate până la refuz, în aşa fel îneât le legasem cu sfoară ca să nu-şi piardă conţinutul. Astfel au fost incinerate câteva kilograme de manuscrise, însemnări şi scrisori. Am regretat mai ales pierderea celor cinci-zeci-şaizeci de scrisori de la colegi, critici şi alţi cititori ai cărţilor mele (printre altele, scrisorile lui Benedetto Croce, G. Bachelard, E. Brehier).

  Am izbutit totuşi să-mi continuu lucrul aproape în acelaşi ritm. Dar la 27 mai am plecat la Veneţia, ca să particip la Adunarea Constitutivă a Societăţii Europene de Cultură. Toţi invitaţii eram găzduiţi în faimosul hotel Bauer-Griinwald (unde n-am mai intrat niciodată de atunci). Am notat în Jurnal multe amănunte în legătură cu această neverosimilă regăsire a Veneţiei, prin care trecusem ultima oară în vara anului 1937, în drum spre Berna, unde mă aştepta Lucian Blaga.

  La 2 iunie, m-am întors la Paris, dar n-am mai izbutit să lucrez cu spor. Scriam anevoie, cu efort şi fără entuziasm. De altfel, sănătatea era tot mai şubredă; simţeam că mă ameninţă o nouă criză de vagotonie. Veştile proaste se ţineau lanţ. La Nuit bengali, tipărită de câteva luni, îşi amânase apariţia pentru iunie, şi în cele din urmă pentru septembrie. Ionel Perlea, supărat că Berg, director la Metropolitan, îi ceruse să deschidă stagiunea de toamnă cu Fledermaus în loc de Parsifal, aşa cum îi făgăduise, rupsese contractul, semnat pentru trei ani, şi acceptase alte invitaţii, care s-au dovedit cu timpul mai puţin strălucite decât crezuse. În sfârşit, la începutul lui iulie, Statele Unite interveniseră în Coreea şi al treilea război mondial părea din nou iminent.

  Din fericire, Sibylle închiriase o vilă la Brianţon, unde ne-am instalat, împreună cu Mamy, la 20 iulie. Acele două săptămâni petrecute în Alpi mi-au amintit, cu melancolie, de excursiile din adolescenţă de-a lungul Carpaţilor. Curând, criza de vagotonie a trecut şi mi-am recăpătat sănătatea şi pofta de lucru. Dar, în afară de însemnările din Jurnal, n-am scris nimic altceva. Cu Christinel, făceam lungi preumblări prin pădurile din marginea Brianconului şi, de câte ori puteam, urcam pe munte. Deşi încercam să rezist, gândul se întorcea la lngura carte pe care mi-ar fi plăcut s-o scriu atunci: L'Homme co'nme sijmbole. După Le Mythe de l'eternei retour, o conside-01 lucrarea mea cea mai originală; erudiţia şi hermeneutica istorico-religioasă lăsau locul reflecţiei filosofice. Ar fi fost o carte scurtă, fără note, cu o bibliografie sumară la sfârşit. Dar ştiam că n-aveam dreptul să o încep înainte de a încheia Le Chamanisme. Pe de altă parte, în câteva săptămâni trebuia să prezint, la „Eranos”, o conferinţă de două ceasuri, iar, puţin