am dat bunul de tipar, eram sigur că Le Chamanisine îi va interesa nu numai pe etnologi şi pe istoricii religiilor, ci chiar pe cititorii nespecialişti. Într-adevăr, cartea, apărută în septembrie, a fost foarte bine primită; curând, avea să fie retipărită şi tradusă în mai multe limbi.

  La începutul verii, redevenisem liber. Conferinţa pentru „Eranos” – „Le Temps et l'Eternite dans la pensee indienne” – hotărâsem s-o scriu în august; adunasem mai multe materiale şi schiţasem planul. Am reuşit, de asemenea, să-l conving pe Georges Bataille că trebuie să amân redactarea cărţii Le Tantrisme. La Roma, aflasem de la Tucci că va edita în curând, însoţite de traducerea engleză, comentariul lui Can-drakirti la Gultya samăja Tantr-a împreună cu glosele lui Tson K'a-pa, accesibile până acum numai în tibetană5. I-am mărturisit lui Georges Bataille că nu îndrăznesc să încep mica mea monografie despre tantrism înainte de a cunoaşte aceste texte.

  Eram deci liber să mă consacru exclusiv romanului. Îmi spuneam că voi putea scrie cu mult spor în vila pe care o în-chiriase Sibylle la Guetary. Dar pentru că chiria urcase din nou, am hotărât să lăsăm camera de la Hotel de Suede şi să ne mutăm în micul apartament al lui Jacqueline Desjardin, în rue Duhesme. Am împachetat cu melancolie cărţile şi hârtiile care se adunaseră în cei patru ani şi jumătate cât locuisem în rue Vaneau. Din fericire, la începutul lui iulie am plecat la Guetary. Eram nerăbdător să recitesc, cu creionul în mână, întregul manuscris al „Nopţii de Sânziene”. Şi de data aceasta textul m-a dezamăgit. Nu-mi puteam ierta că, în vara anului 1949, în loc să încerc o continuare a Huliganilor, mă lăsasem antrenat într-un labirint. Într-adevăr, îmi dădeam acum seama că scenariul romanului seamănă tot mai mult cu rătăcirea

  5 Din păcate, lucrarea n-a apărut decât fragmentar şi destul de târziu.

  Personajelor principale într-un labirint, rătăcire lungă şi deprimantă, pentru că încă nu se ghiceşte semnificaţia ei iniţia-ticăDificultăţile se agravau de la capitol la capitol. Deşi acţiunea se prelungea pe doisprezece ani şi în pofida marelui număr de personaje, Noaptea de Sânziene nu trebuia să semene cu un Război şi Pace în miniatură. Pe de altă parte, anumite obsesii ale personajului principal, Ştefan Viziru, şi întâmplă-rile, uneori enigmatice, în care se trezea implicat nu trebuiau să amintească „atmosfera” povestirilor fantastice. Toate semnificaţiile transistorice trebuiau perfect camuflate în concretul evenimentelor istorice.

  După câteva zile de şovăială, m-am apucat de lucru. Scriam în fiecare zi, cu încăpăţânare, uneori cu entuziasm, corec-tând sau rescriind în întregime unele episoade. Astfel că la 1 august, când ne-am reîntors la Paris, dispuneam de 150 de pagini, care mi se păreau „definitive”.

  Evident, ne-am simţit străini în noul nostru cartier. Dar, în acel sfârşit de vară, aproape că n-aveam timp să-l cercetez. Ră-mâneam ziua întreagă în casă, pregătind conferinţa pentru Ascona. De data aceasta, m-a întovărăşit şi Christinel. Ca şi mine cu un an mai înainte, Christinel a fost fascinată de frumuseţea locurilor şi încântată de prezenţa atâtor colegi şi prieteni (Corbin, Puech, dr. Godel) concentraţi la „Casa Tama-ro”. I-au plăcut, de asemenea, figura şi felul de a fi al dnei Froebe. Foarte probabil, Olga a fost impresionată de modestia şi farmecul lui Christinel, pentru că ne-a invitat să petrecem luna iunie 1952 la „Casa Gabriella”.

  Am ţinut conferinţa cu destul brio, deşi îmi fusese teamă că, după primul ceas, mă va doborî oboseala. În noaptea aceea, avusesem cea mai lungă şi cea mai tenace insomnie de care îmi aminteam. Am încercat să mă odihnesc după-amiază, dar n-am izbutit. Atunci am avut, timp de o jumătate de oră, un pasionat şi misterios reve eveille, provocat, probabil, de reimersiunea în spiritualitatea indiană şi în amintirea expe-nenţelor mele din India (cf. Fragments d'un Journal, I, pp. 153-55) (vezi şi ediţia românească, Jurnal, I, Editura Huma-nitas, 1993, pp'. 194-l96 – n. ed.).

  După încheierea „Eranos”-ului, Alice şi Roger Godel ne~au invitat să petrecem câteva zile împreună, la Hergisville, Pe malul lacului, la 10 kilometri de Lucerna, şi la Geneva. Îi cun^r. (pg ammcjoi m toamna anului 1949. Cardiolog de reputaţie mondială, dr. Roger Godel era directorul spitalului Companiei Canalului de Suez la Ismailia, dar îl interesau de asemenea Grecia antică şi spiritualitatea indiană. Vizitase de mai multe ori India, îl cunoscuse pe Ramana Maharishi. Mi-a vorbit despre cartea la care lucra, intitulată îndrăzneţ L'Expe-rience lâberatrice (cartea va apărea, cu prefaţa mea, la Galli-mard, în 1954). După acea călătorie în Elveţia, am ajuns buni prieteni. Câţiva ani mai târziu, Alice şi Roger Godel ne-au invitat să locuim în superbul lor apartament de la Val d'Or, pe care tocmai îl cumpăraseră.

  Ne-am întors la Paris la începutul lui septembrie, hotărât să mă concentrez exclusiv asupra romanului. De data aceasta, simţeam că găsisem soluţia: pluralitatea ritmurilor temporale, diferite de la un capitol la altul, îmi îngăduia să comprim naraţiunea şi, totodată, să urmăresc destinele personajelor fără a dezvălui semnificaţiile lor profunde. Scriam în fiecare după-amiază, uneori şi dimineţile, în fostul atelier de ceramică al lui Sibylle, în 47 rue Saint-Ouen. Un vechi hotel părăsit, pe jumătate ruinat; câteva familii de italieni se mutaseră între ruine. Dar, în fund, în atelierul Sibyllei, era linişte şi puteam lucra netulburat până la căderea nopţii.

  Totuşi, la 15 octombrie a trebuit să întrerup din nou romanul, ca să pregătesc volumul Iniages et Symboles pe care-l aştepta Brice Parain. Plănuisem această carte în timpul verii, în Elveţia, stimulat de conversaţiile avute cu mulţi savanţi. Hotărâsem să republic, corectate şi sporite, două studii mai vechi în legătură cu simbolismul religios6, împreună cu textele conferinţelor „Eranos”, însoţite de o introducere despre imagini şi imaginaţie şi un capitol de concluzii: Symbolisme et Histoire. În câteva săptămâni, redactasem concluziile şi mă pregăteam să scriu introducerea. Din păcate, n-am izbutit să mă apuc imediat de lucru, iar, după ce am început să scriu, am fost necontenit întrerupt. Astfel că am redactat în grabă ultima parte, şi cea mai importantă, a introducerii şi n-am stăruit de ajuns asupra unei observaţii