Am reluat romanul către sfârşitul lui aprilie 1953, la Meilen. Acceptasem să ţin cinci conferinţe de câte două ore la Jung-Institut din Zurich. Locuiam în casa doctorului Riklin, je curând construită, pe o colină, în marginea pădurii. Primele trei săptămâni, am fost singur; Christinel se afla la Roma, invitată de Nina Battali. În afară de zilele de curs la Institut şi de câteva întâlniri cu C. G. Jung şi alţi psihologi, eram liber să lucrez, nestingherit de nimeni, din zori până noaptea târziu. În câteva săptămâni, am scris două capitole din roman. Şi, pentru că, după luna petrecută la Meilen, dispuneam de încă cinci-şase săptămâni de vacanţă la „Casa Gabriella”, îmi spuneam că aş putea încheia Noaptea de Shiziene în cursul anului. Dar, ca de obicei, interveneau mereu obligaţii neprevăzute. Reapăruse „La Nouvelle N. R. F.”, şi Jean Paulhan îmi ceruse colaborarea. Îi făgăduisem un articol, Le Mythe du monde moderne, şi, pentru că încă nu-l primise, mi-a amintit de el în două scrisori. Pe de altă parte, la Madrid se organizase o „Săptămână românească” şi trebuia să redactez conferinţa inaugurală. În sfârşit, fusesem invitat – şi acceptasem – să conferenţiez, în septembrie, în cadrul „Rencontres Internaţi o-nales de Geneve”, alături de Franc. Ois Mauriac, Robert Schu-mann şi Paul Ricoeur. În acea perioadă de sălbatic stalinism, cultura românească era complet absentă în Occident, iar oamenii de cultură se aflau în închisori sau, în cel mai bun caz, condamnaţi la tăcere. Nu-mi puteam îngădui să refuz un act de prezenţă culturală românească, numai pentru că sperasem să termin romanul.

  Am notat în furnal dejunul cu doamna şi C. G. Jung, în faimoasa lor locuinţă de la Kiisnacht, şi câteva din amintirile lui despre S. N. Dasgupta şi R. Eisler. De asemenea, am amintit întâlnirile şi discuţiile cu dr. Schoppe şi dr. Boss (cf. Frag-ments, I, pp. 207 sq.) (vezi şi ediţia românească, Jurnal, I, Editura Humanitas, 1993, pp. 250-251 – n. ed.); dar regret că „-am relatat mai amănunţit tot ce mi-a povestit dr. Boss în 'egătură cu călătoria lui în Italia, unde îl însoţise pe Martin Heidegger.

  De la 20 mai la 29 iunie, am locuit la „Casa Gabriella”. Cu toate ispitele (mai ales, cărţile pe care le aşeza Olga, în fiecare ^mineaţă, pe masa mea de lucru: volume despre alchimie şi m'stică, sau publicaţiile lui Heinrich Zimmer, alături de romane „oculte”, poliţiste sau de spionaj), cu toate aceste ispite am putut scrie destul de bine. N-am întrerupt romanul decât ca să pregătesc conferinţa pentru Clubul Psihologic de la Zii-rich şi să redactez articolul promis lui Jean Paulhan. Am regăsit apartamentul din rue de la Tour la 1 iulie. Cu o zi mai înainte, furtuna năruise zidul cimitirului Passy, „venerabilul vostru vecin”, cum îi spunea N. I. Herescu. Se făcuse atât de frig, încât câteva zile a trebuit să port sub haină un pulover gros de lână. Lucram în biroul doctorului Laforgue, de astă dată încărcat de cărţile şi dosarele transportate din rue Du-hesme; aveam nevoie de o cât mai bogată documentare ca să pot redacta conferinţa pentru „Eranos”: La Terre-Mere et Ies hierogamies cosmiques. Textul pe care aveam să-l citesc la „Ren-contres Internationales de Geneve” mi-a dat, fireşte, mai puţin de lucru.

  La 17 august, plecam din nou la Ascona, de astă dată singur. Printre noii conferenţiari, se numărau dr. T. Suzuki, R. P. Jean Daniel ou, Giuseppe Tucci şi Ernst Benz. Chiar în dimineaţa inaugurării „Eranos”-ului, am aflat de la Tucci vestea morţii lui Surendranath Dasgupta; murise pe neaşteptate, în februarie, la Allahabad. Mi-am adus aminte de tot ce-mi povestise Jung în legătură cu vizita (de o săptămână!) pe care i-o făcuse fostul meu maestru la Kusnacht, în 1939. Şi tot în 1939 primisem, la Bucureştitelegrama lui Dasgupta, propunân-du-mi să viu la Roma, unde se afla, oaspete al lui Tucci, „ca să ne reîntâlnim”. Mi-am amintit, de asemenea, tot ce aflasem de la Louis Renou, în toamna lui 1945 (cf. Fragments, I, p. 16) (vezi şi ediţia românească, Jurnal, I, Editura Humanitas, 1993, pp. 64-65 – n. ed.).

  Tema centrală a „Eranos”-ului fiind simbolismul şi semnificaţiile religioase ale pământului în diferite culturi – de la Tibet (Tucci) la teologiile şi obiceiurile creştine (R. P. Jean Danielou, E. Benz) – hotărâsem să analizez o serie de exemple din civilizaţiile arhaice şi orientale, integrându-le în per' spectiva generală a istoriei religiilor. Ca şi în conferinţele precedente, încercam să arăt necesitatea, mai precis: obligaţia de a studia şi înţelege creaţiile spirituale ale „primitivilor” cu aceeaşi râvnă şi rigoare hermeneutică pe care elitele occidentale le foloseau în legătură cu propriile lor tradiţii culturale-Eram convins că documentele şi metoda istoriei religii'01” conduceau, mai sigur decât oricare altă disciplină istorică, a

  USILKUUE MU AKii SUCChS deprovincializarea culturilor occidentale. Pe de altă parte, îmi dam bine seama de privilegiile „Eranos”-ului. Colegii adunaţi la Ascona, publicul care ne asculta conferinţele şi mai ales cititorii volumelor „Eranos-Jahrbiicher” constituiau un instrument excepţional de difuzare a oricărui nou demers hermeneutic.

  Aceeaşi convingere inspirase şi textul pregătit pentru „Ren-contres Internationales de Geneve”. Tema centrală era L'An-goisse du teinps present et Ies devoirs de l'esprit. Am socotit că pot contribui la înţelegerea anxietăţii omului contemporan, analizând-o din perspectiva istoriei religiilor. Titlul conferinţei – Symbolisme religieux et valorisation de Vangoisse – indica limpede avantajele acestui demers. Anxietatea provocată de precaritatea condiţiei umane şi de teroarea unei catastrofe iminente ilustrează în mod exemplar desacralizarea morţii, atât de specifică civilizaţiei contemporane. În toate societăţile tradiţionale, moartea nu era considerată sfârşitul absolut al existenţei umane, ci doar un ritual de trecere către un nou mod de a fi; se putea spune că moartea constituie cea din urmă experienţă iniţiatică, datorită căreia omul dobândea o nouă existenţă, pur spirituală.

  La Geneva, „Rencontres Internationales” se desfăşurau într-un scenariu mult mai complex decât colocviile „Eranos”. Numărul mare de jurnalişti străini, radiodifuziunile elveţiană şi franceză, membrii corpului diplomatic, personalităţile invitate să discute cele cinci sau şase conferinţe, oaspeţii iluştri (printre alţii, ex-regina Italiei) creau o atmosferă festivă