platformă atunci când ceaţa cea roşie se rostogolise peste Clanul Legitim şi rămăşiţele străbunicii Abrei îşi duseră la capăt misiunea ucigătoare.

Atunci se umplu de iadul agoniei. Urletele îi vâjâiau prin cap ca gloanţele de mitralieră. Zbieretele celor ucişi la Spărtura din Nori, New Hampshire şi zbieretele lui Fală, ucis în statul New York păreau miorlăit de pisoi în comparaţie cu zbieretele de acum ale Legitimilor. Rose se clătină puternic, ca lovită cu o bâtă în moalele capului. Se izbi de parapet, se dădu înapoi şi se prăbuşi pe platformă. De undeva din depărtare, se auzea o femeie – o femeie bătrână, după vocea firavă şi tremurătoare – murmurând nu, nu, nu, nu, nu.

Eu sunt aia. N-are cine altcineva să fie, că numai eu am mai rămas.

Deci nu fata căzuse în capcana propriului orgoliu, ci Rose însăşi, îşi aduse aminte de ceva…

(ai căzut victimă propriilor intrigi)

ce-i spusese ticăloasa aia. Şi o inundă turbarea şi spaima, ca apa opărită dintr-un cazan. Muriseră prietenii şi tovarăşii ei de o viaţă. Muriseră otrăviţi. Toţi. Cu excepţia mişeilor care dăduseră bir cu fugiţii, Rose Ţilindru era ultima supravieţuitoare a Clanului Legitim.

Dar, nu. Nu era adevărat. Mai era şi Sarey.

Răstignită pe scândurile platformei şi tremurând sub cerul înserării, Rose o căută.

(Eşti?)

Gândul care îi răspunse era tulburat şi îngrozit.

(Da, dar… Rose, au… Cum e cu putinţă?)

(Nu te gândi la ei. Adu-ţi aminte, Sarey, îţi aduci aminte?)

(„Nu mă face să te pedepsesc.”)

(Bravo, Sarey, foarte bine!)

Dacă fata n-a fugit… dacă a făcut greşeala fatală să rămână ca să-şi desăvârşească opera criminală…

N-a fugit. Rose era convinsă de asta. În plus, apucase să descopere în mintea tovarăşului ei două lucruri: cum anume reuşiseră să săvârşească măcelul acesta şi cum legătura dintre ei putea fi folosită împotriva lor.

Furia este omnipotentă.

Dar la fel sunt şi amintirile din copilărie.

Se chinui să se ridice în picioare. Cu un gest mecanic îşi propti jobenul în unghiul obişnuit pe creştet şi se duse lângă parapet. Bărbatul din camionetă se zgâia în sus la ea, dar nu-l luă în seamă. Îşi încheiase rolişorul mârşav. Poate o să se ocupe de el mai târziu, dar acum nu avea ochi decât pentru cabana Overlook. Acolo era fata, dar era şi foarte departe. Prezenţa ei fizică în campingul Legitimilor era doar puţin mai mult decât o părere. Dar mocofanul care o însoţea era întreg, era real. Rose nu-l mai întâlnise niciodată. Şi unde mai pui că era plin cu abur. În minte auzi o voce clară şi îngheţată de ură.

(Bună, Rose!)

În apropiere se afla un loc unde fata nu ar mai pâlpâi. Unde şi-ar redobândi trupul fizic. Unde ar putea fi ucisă. O să se ocupe Sarey de aburindul ăla, dar după ce aburindul se va fi ocupat de javra aia nenorocită.

(Bună, Danny! Bună, băieţaşule!)

Doldora de abur, Rose intră în el şi, cu o singură lovitură, îl expedie în axul roţii, neauzind strigătul de consternare şi teroare al Abrei.

Iar când Dan, prea surprins ca să se mai apere, ajunse acolo unde voia ea, Rose îşi vărsă toată furia în el. Şi-o vărsă pe toată ca pe un abur.

XX

AXUL ROŢII. ACOPERIŞUL LUMII

1

Dan Torrance deschise ochii. Lumina soarelui i-i străpunse, pătrunzându-i în cap, ameninţând să-i incendieze creierul chinuit. Mahmureala supremă, asta era. Sforăieli puternice de alături: un zgomot urât, enervant, care nu putea veni decât de la o pipiţă beată care dormea la capătul greşit al curcubeului{67}. Dan întoarse capul în direcţia respectivă şi văzu femeia răstignită pe spate lângă el. I se părea vag cunoscută. Păr negru, învolburat în jurul capului ca un nimb. Îmbrăcată cu un tricou cu câteva numere mai mari, ce purta însemnele echipei de baseball Atlanta Braves.

Nu se întâmplă de-adevăratelea. Nu sunt aici. Sunt în Colorado. Pe Acoperişul Lumii şi trebuie să-i pun capăt.

Femeia se întoarse pe o parte, deschise ochii şi se holbă la el.

— Iisuse, capul meu, spuse ea. Adă-mi şi mie nişte coca, tati. Am lăsat-o în living.

O privi lung, cuprins de stupoare şi furie. Furia îi venea de nicăieri, dar oare nu aşa fusese mereu? De capul ei? O ghicitoare înfăşurată într-o enigmă?

— Cocaină? Cine a cumpărat-o?

Atunci ea rânji, descoperind un singur dinte îngălbenit. Şi atunci îşi dădu seama cine este.

— Tu, tati. Haide, adu-mi-o. După ce mă liniştesc la cap, am să-ţi ofer un futai de zile mari.

Se întâmplase ceva şi ajunsese înapoi în apartamentul ăla ieftin şi jegos din Wilmington. Iar acum era în nudul gol, lângă Rose Ţilindru.

— Ce-ai făcut? Cum am ajuns aici?

Femeia îşi repezi capul pe spate şi izbucni în hohote horcăite de râs.

— De ce? Nu-ţi place aici? Mă mir. Am făcut locul ăsta după informaţiile din capul tău. Acum, treci şi fă ce ţi-am zis, boule. Adu-mi praful ăla.

— Unde-i Abra? Ce-ai făcut cu Abra?

— Am omorât-o, spuse Rose pe un ton cum nu se poate mai indiferent. S-a speriat atât de tare din cauza ta, încât şi-a lăsat garda jos şi eu am sfârtecat-o de la gât la burtă. N-am putut să inhalez cât de mult aş fi dorit, dar tot am…

Lumea se făcu roşie. Dan o apucă de gât şi începu să strângă. Un singur gând îi bubuia în minte, ca loviturile unui ciocan de crichet în uşi şi pereţi: Curvă nenorocită, treci şi ia-ţi doctoria! Curvă nenorocită, treci şi ia-ţi doctoria! Curvă nenorocită, treci şi înghite-o pe toată!

2

Era puternic bărbatul, dar nici nu se putea compara cu fata. Stătea cu picioarele depărtate, cu capul în jos, cu umerii gârboviţi şi cu pumnii ridicaţi, aşa cum stau cei stăpâniţi